Medicament pentru tratamentul îndelungat al osteoporozei, inclus în Lista medicamentelor compensate
Irina Papuc
10 august, 2021, 14:56
Vizualizări: 4121
Pacienţii cu osteoporoză vor beneficia de medicamente compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Afecţiunea respectivă, precum şi preparatul acidum alendronicum pentru tratamentul de lungă durată al osteoporozei au fost incluse în lista medicamentelor compensate.
Modificările operate în acest sens în unele ordine comune ale Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină au fost publicate vineri, 6 august, în Monitorul Oficial.
În Catalogul Național de prețuri sunt înregistrate două produse cu substanța activă acidum alendronicum. Este vorba despre Alendra (comprimate, 70 de mg), produs în India și care este și varianta cea mai ieftină. Prețul de înregistrare este de 87 de lei și 79 de bani. Al doilea medicament înregistrat este Ostalon (comprimate filmate, 70 mg), produs de ungarii de la Gedeon Richter, al cărui preț de înregistrare este de 174 lei și 47 de bani.
Totodată, au fost revizuite indicaţiile la anumite medicamente compensate pentru bolile cardiovasculare, cu scopul de a exclude unele restricţii de prescriere a acestor medicamente şi a facilita accesul pacienţilor la preparatele respective. Este vorba de rosuvastatinum, prescris persoanelor cu risc cardiovascular, clopidogrelum - pentru tratamentul pacienților după angioplastiile coronariene, angioplastiile arterelor periferice, infarct miocardic cu fibrilație atrială, simvastatinum – pentru persoanele cu risc cardiovascular înalt, valsartanum - pentru pacienții hipertensivi cu intoleranță la inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei.
De asemenea, cinci denumiri comune internaționale din lista preparatelor compensate au fost completate cu doze și forme farmaceutice noi, ceea ce va permite creșterea accesului populaţiei la scheme noi de tratament, ajustarea dozelor și modului de administrare a medicamentelor conform necesităților reale ale pacienților, sporirea prescrierii raționale a medicamentelor etc. Modificările respective vizează următoarele preparate: salmeterolum+fluticasonum - pentru tratamentul maladiilor respiratorii la copii, bilastinum - pentru tratamentul epidermolizei buloase, clemastinum - pentru tratamentul epidermolizei buloase, acetylcysteinum – pentru tratamentul astmului bronșic la copii și infecției cu coronavirus de tip nou.
Tag: acidum alendronicum compensate Alendra Ostalon
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
17 decembrie, 2021, 15:09
17 decembrie, 2015, 11:52
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
