Incendiu la Institutul Oncologic: Flăcările au distrus mai multe bunuri materiale
Cristina Ghermanschi
24 iulie, 2023, 11:11
Vizualizări: 2324
Potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI, în dimineața zilei de 24 iulie, a izbucnit un incendiu la Institutul Oncologic din capitală, ceea ce a necesitat intervenția promptă a pompierilor. Cu o intervenție eficientă, au reușit să lichideze rapid flăcările și să prevină extinderea incendiului. Din fericire, în urma acestui incident nu s-au înregistrat victime, iar clădirea a fost protejată împotriva daunelor majore.
Apelul către Serviciul 112 a fost primit la ora 07:34, iar pompierii au intervenit de urgență și au constatat că incendiul a izbucnit într-o cameră situată într-un bloc cu 3 nivele, parte a spitalului. Aceștia au intervenit rapid și au descoperit că flăcările cuprinseseră o încăpere auxiliară folosită de muncitorii instituției, situată la primul etaj al clădirii.
În jurul orei 07:39, echipele de intervenție au reușit să
localizeze și să stăpânească incendiul. Cu toate acestea, gradul sporit de
intervenție nu a fost confirmat.
La ora 07:54, incendiul a fost stins de două echipe de
pompieri. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă flăcările au distrus
mai multe bunuri materiale din interiorul încăperii afectate.
Cauza și circumstanțele acestui caz
urmează să fie investigate și stabilite.
Sănătate Info a contactat conducerea Institutului Oncologic cu intenția de a obține mai multe informații privind cauza probabilă a izbucnirii incendiului și pagubele estimate. Cu toate acestea, conducerea instituției a sugerat să trimitem o solicitare oficială la anticamera instituției, ceea ce am și făcut. În prezent, așteptăm un răspuns.
Tag: spitalul oncologic incendiu
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
12 decembrie, 2016, 15:37
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %