Raport: Strategiile de marketing pentru pliculețele cu nicotină vizează tot mai mult tinerii, în timp ce Europa încearcă să înăsprească reglementările
Irina Papuc
21 iulie, 2026, 12:30
Vizualizări: 136
Piața pliculețelor cu nicotină continuă să se extindă rapid la nivel mondial, iar odată cu această creștere se intensifică și dezbaterea privind modul în care sunt promovate aceste produse și impactul lor asupra sănătății publice.
Un raport dedicat acestui segment susține că strategiile de marketing utilizate de industria tutunului depășesc publicul declarat - fumătorii adulți – și ajung tot mai frecvent la adolescenți și tineri nefumători, în special prin intermediul rețelelor sociale și al campaniilor bazate pe imagine și stil de viață. În paralel, mai multe state europene au început să adopte măsuri de restricționare sau chiar de interzicere a acestor produse.
Autorii documentului plasează această evoluție în contextul expansiunii accelerate a pieței pliculețelor cu nicotină. Raportul citează estimări potrivit cărora piața a crescut cu aproximativ 660% din 2020 și ar putea ajunge la o valoare de 25 de miliarde de dolari până în 2027. Totodată, documentul arată că trei mari companii din industria tutunului – Philip Morris International, British American Tobacco și Altria – controlează peste trei sferturi din această piață, folosind infrastructura existentă de producție, distribuție și marketing pentru a accelera dezvoltarea segmentului.
Rețelele sociale, un canal central al promovării
Una dintre principalele concluzii ale raportului este că platformele de social media au devenit un instrument important de promovare a pliculețelor cu nicotină. Documentul susține că, deși mesajele publice ale producătorilor prezintă aceste produse drept destinate exclusiv fumătorilor adulți, strategiile de comunicare analizate ajung frecvent la adolescenți și tineri adulți care nu au consumat anterior produse din tutun.
Raportul citează date ale organizației Truth Initiative, potrivit cărora între 2021 și 2023 au fost identificate aproximativ 10.000 de videoclipuri pe TikTok care promovau pliculețele cu nicotină, acestea cumulând peste 71 de milioane de vizualizări. Organizația precizează că numărul real ar putea fi mai mare, având în vedere dificultățile de monitorizare a conținutului distribuit pe platformele sociale. Potrivit raportului, aceste materiale sunt realizate în mare parte de influenceri, care prezintă produsele într-un context pozitiv, asociindu-le cu un stil de viață modern și evitând referirile la riscurile consumului de nicotină. Documentul citează, de asemenea, un studiu publicat în revista Tobacco Control, care identifică o relație între creșterea volumului de conținut despre pliculețele cu nicotină pe TikTok și evoluția vânzărilor acestor produse, fără a exclude însă existența altor factori care influențează comportamentul de cumpărare.
Un alt studiu menționat în raport, bazat pe analiza a peste 100 de videoclipuri etichetate #ZYN, arată că influencerii asociază frecvent produsul cu muzica, umorul și un stil de viață activ, teme considerate atractive pentru un public tânăr.
Raportul acordă un spațiu important strategiilor de marketing care depășesc promovarea caracteristicilor produsului și urmăresc asocierea acestuia cu anumite valori sau stiluri de viață. Documentul citează cercetări independente potrivit cărora aromele, în special cele dulci și fructate, joacă un rol important în inițierea consumului de nicotină, deoarece reduc percepția gustului neplăcut al nicotinei și pot crea impresia unui produs mai puțin nociv. Totodată, datele Eurobarometru 2023 menționate în raport indică faptul că aromele și influența grupului de prieteni se numără printre principalele motive invocate de tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani pentru inițierea consumului de țigări electronice. În cazul pliculețelor cu nicotină, raportul arată că aproximativ 85% dintre tinerii utilizatori din Statele Unite preferă variantele aromate, multe dintre acestea având concentrații ridicate de nicotină.
Autorii susțin că industria aplică două strategii consacrate de promovare – marketingul bazat pe identitate și marketingul de tip „lifestyle”. În loc să pună accent pe caracteristicile tehnice ale produsului, campaniile urmăresc asocierea consumului cu imaginea unor persoane active, încrezătoare și aventuroase. În același timp, pliculețele cu nicotină sunt prezentate ca fiind compatibile cu activități cotidiene precum călătoriile, practicarea sportului, participarea la concerte, întâlnirile cu prietenii sau momentele de relaxare. Raportul oferă drept exemple campanii dezvoltate de brandurile Velo și Zyn, care promovează utilizarea produselor în regim „hands free”.
Documentul menționează și utilizarea marketingului experiențial, prin care tinerii sunt invitați să testeze produsele în cadrul festivalurilor, concertelor sau în spații special amenajate. În paralel, faptul că pliculețele nu produc fum, aerosoli sau miros este prezentat în unele campanii ca un avantaj care permite utilizarea discretă a produselor în contexte în care fumatul sau utilizarea țigărilor electronice sunt restricționate.
Europa încearcă să recupereze decalajul legislativ
Potrivit raportului, cadrul de reglementare rămâne fragmentat la nivel internațional. Aproximativ 160 de state nu au încă o legislație specifică pentru pliculețele cu nicotină, 16 țări au interzis complet comercializarea lor, iar alte 32 aplică reglementări parțiale. Dintre statele care reglementează aceste produse, doar cinci restricționează aromele, 26 interzic vânzarea către minori, iar 21 limitează publicitatea, promovarea și sponsorizarea.
Raportul arată că Uniunea Europeană nu dispune în prezent de un cadru unitar, deoarece actuala Directivă privind produsele din tutun a fost adoptată înainte ca pliculețele cu nicotină să apară pe piață, iar revizuirea Directivei privind Taxarea Produselor din Tutun este încă în desfășurare.
În lipsa unor reguli comune, mai multe state membre au adoptat măsuri proprii. Documentul menționează Belgia, Țările de Jos și Franța, care au introdus interdicții privind pliculețele cu nicotină, invocând în principal preocupări legate de sănătatea publică și de prevenirea consumului în rândul tinerilor. Raportul prezintă și cazul Suediei, frecvent invocat în dezbaterile privind politicile de control al nicotinei. Potrivit documentului, experți suedezi în sănătate publică contestă interpretarea potrivit căreia reducerea fumatului în această țară s-ar datora disponibilității produselor orale cu nicotină și atrag atenția asupra creșterii consumului de pliculețe cu nicotină în special în rândul persoanelor cu vârste între 16 și 29 de ani.
În concluzie, autorii apreciază că strategiile de promovare utilizate pentru pliculețele cu nicotină reproduc, în mare măsură, metode folosite anterior pentru alte produse din tutun și produse cu nicotină. Raportul susține că marketingul din rețelele sociale, utilizarea aromelor și asocierea produselor cu un anumit stil de viață contribuie la creșterea atractivității acestora în rândul tinerilor, în timp ce procesul de reglementare evoluează mai lent decât piața. Documentul arată însă că mai multe state europene au început deja să adopte măsuri individuale pentru limitarea accesului la aceste produse, fie prin reguli mai stricte, fie prin interzicerea comercializării și a promovării lor.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
21 iulie, 2016, 11:01
Cele mai citite
Aurelia Ustian, șase decenii dedicate tuberculozei. „Îmi ami ...
03 aprilie, 2026, 17:11
Vaccinul BCG, scutul copiilor împotriva formelor grave de tu ...
20 februarie, 2026, 14:39
Peste o lună intră în vigoare noile reglementări privind fum ...
22 mai, 2026, 14:28
Ziua Mondială a Sănătății. Marina Golovaci: „Sănătatea rămân ...
07 aprilie, 2026, 16:05
Svetlana Hadjiu: „Așa-numita strategie de „reducere a riscul ...
05 martie, 2026, 11:57
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi40,00 %
