Experiența unei mămici. Cum are loc întreruperea de sarcină departe de Moldova: „Știu că salariile sunt mici, dar omenia nu depinde de salariul primit la sfârșit de lună”

Sursa Foto:

Irina_Papuc

16 ianuarie, 2018, 10:46

Vizualizări: 8086

După confesiunile dramatice ale femeilor din Moldova care au trecut printr-o naștere în maternitățile din țară sau printr-o întrerupere de sarcină din motive medicale, societatea s-a împărțit în două tabere, gata să se mistuie una pe alta într-un amalgam absurd de argumente. Unii s-au grăbit să spună că sistemul medical suferă de prea multe lipsuri, ca să le mai zâmbească și să le mângâie pe frunte pe aceste femei care nici măcar nu nasc, dar avortează. Alții au spus că umanitatea nu poate exista acolo unde se plătește un salariu de sub 200 de euro lunar, iar cei sceptici s-au gândit că va trece și acest scandal inutil, așa cum au trecut și multe altele. Umile și rușinate au rămas, în cealaltă tabără, femeile care au simțit brutalitatea și umilirea în maternitățile publice. În această stare încordată de vină aruncată reciproc, moldovencele din străinătate au început să povestească experiența lor din statele în care au emigrat, pentru a readuce în discuție esența „normalității”. Alina (nume schimbat) este una dintre ele.

„Cea mai dură veste din viața mea”

Alina este din Moldova, însă acum locuiește cu familia ei în Italia, orașul Parma. Sunt trei – ea, soțul și fiica lor de aproape 4 ani. Alina a decis să povestească experiența ei din luna martie, anul trecut, în susținerea Ecaterinei, tânăra care a suferit un șoc puternic, după ce a fost tratată inuman la Institutul Mamei și Copilului. Pentru că ține în secret și acum multe detalii, Alina nu vrea ca să se știe numele ei complet. Detaliile sunt sensibile și ea spune că a luptat mult să uite ce a simțit.

„A doua sarcină era una așteptată. Când am mers să facem screening-ul ecografic al translucenței nucale (n.r. – investigație recomandată pe criteriul de vârstă pentru excluderea diagnosticului de Down la făt), inima mea îmi zicea că ceva nu era în regulă. A venit ziua mult așteptată și nici 10 minute nu a durat de la începerea ecografiei când fața medicului a trădat o îngrijorare. Simțeam că urma o veste dureroasă. Probabilitatea ca copilul meu sa aibă sindromul Down era destul de mare. Am fost programată de urgență pentru a doua zi pentru vilocenteză (diagnostic prenatal pentru depistarea tulburărilor cromozomiale sau genetice). Am plâns toată noaptea, pur și simplu refuzam să cred că copilul meu nu e bine”, povestește Alina.

„După vilocenteză doctorul a spus că trebuie să facem și o ecografie 4D, deoarece considera că ceva nu este în regulă. După ecografie am primit diagnosticul de encefalocel. Era cea mai dură veste din viața mea. A doua zi urma să merg la un profesor, specializat în malformațiile prenatale. M-am rugat toată noaptea să existe măcar o mică șansă ca bebelușul că fie sănătos, dar n-a fost să fie. Au fost făcute două consilii medicale la Ospedale Maggiore di Parma, iar decizia finală a fost că malformațiile sunt incompatibile cu viața. Copilul meu ar fi putut deceda înainte de ziua nașterii sau la maxim două ore după naștere”, își reamintește Alina că i-au explicat doctorii. Avea 16 săptămâni de sarcină și, deși știau că micuțul nu avea șanse să trăiască, ea și soțul ei au plâns ca doi copii.

„Medicii au discutat cu ambii, cu mine și cu soțul meu. Am semnat mai multe acte și am avut două ședințe cu psihologul. Am luat decizia de a întrerupe sarcina, dar și că trebuie să vedem fătul, ca să ne luăm rămas bun de la el. Inițial nu îmi imaginam cum voi putea privi acest prunc. Au urmat zeci de acte semnate de mine și soțul meu, iar în ziua de 23 martie am fost internată”.

Alina spune că a fost informată de o moașă, dar și de medicul de gardă despre ceea ce înseamnă întreruperea unei sarcini.

„Urma să administrez o pastilă, apoi să plecăm acasă, iar peste 24 de ore să vin din nou în secția maternitate. Mi s-a explicat ce medicamente mi se vor administra și cu ce frecvență – o doză de mifeprison oral și trei doze de misoprostol, vaginal. Țin minte acea dimineață. Era joi, ora 9.00, când am intrat în salon. Eram împreună cu soțul meu, plângeam ambii ca doi copii. În salon, pe măsuță erau puse câteva absorbante post partum și două traverse, a intrat moașa cu o pastilă și un pahar cu apă, mi-a explicat ca acea pastilă va opri bătăile inimii îngerașului pe care îl aveam în pântece. Cât de greu a fost momentul în care am înghițit acea pastilă... Mă simțeam un criminal care își ucide propriul copil. A durat mult până am hotărât să o înghit. Mai exact o oră jumătate, la 10:30 am zis că trebuie să fac acest pas, deoarece copilul meu suferea și el odată cu noi. Eu nu găsesc cuvinte să exprim starea în care ne aflam eu și soțul meu. Am avut puteri să lupt datorită primului meu copil”.

„I-am cerut iertare de mii de ori”

Alina își aduce aminte că a plecat acasă, așa cum i-au recomandat doctorii, iar a doua zi trebuia să revină. Ca să pună punct...la ceea ce începuse. Fusese cea mai lungă noapte din viața ei. I-a mărturisit pruncului ei nenăscut că o doare, și-a cerut iertare și a sperat că acel pumn de suflet o va înțelege. Nu era decizia ei, era ceva ce trebuia făcut.

„Am vorbit noaptea cu ea...I-am cerut de mii de ori iertare pentru această decizie. A doua zi a fost neagră și dureroasă. La ora 9 dimineața am fost văzută de anestezist care mi-a explicat de ce tip de anestezie pot beneficia, cum funcționează și care sunt riscurile pentru fiecare dintre ele. Mi-au propus epidurală și morfină administrată intravenos. Când am avut primele dureri am anunțat, pentru că paralel îmi era administrată și morfina. Îmi aduc aminte că am făcut febră, o reacție normală, mi-au spus medicii. Probabil am avut și delir, a fost greu... Cu cât durerile creșteau se mărea și doza de morfină. Între timp mi-au adus și prânzul în salon, recomandat strict de medicul ginecolog. Era un fruct și apă. M-au întrebat dacă soțul este alături ca să mă ajute să mănânc. La ora 14 mi s-a introdus ultima doză, am chemat moașele în momentul când am simțit că mă aflu într-o baltă de lichid, butonând un buton roșu, care se afla încorporat la fiecare pat... La ora 14:28 am născut-o pe fetița mea...”

Alina își aduce aminte că era singura pacientă într-un salon amenajat mai departe de celelalte. Moașa, cea care a fost responsabilă de tot acest proces, i-a permis Alinei și soțului ei să-și ia rămas bun de la făt. Nu era simplu deloc, căci ceea ce urmau să vadă era dureros, dar ei au discutat cu psihologul și au decis că vor să facă acest pas.

„Am stat o noapte internată, fiind monitorizata la fiecare oră. Soțul meu a stat cu mine în salon, deoarece i s-a permis să stea peste noapte. A doua zi de dimineață a venit medic ginecolog cu un aparat USG în salon, toate examenele au arătat că sunt bine așa că după amiază m-au externat. Cât am fost internată am fost susținută de familie, dar și de personalul din clinică. Cineva dintre prieteni mi-au spus că sunt o norocoasă că m-am aflat în Italia în toată această perioadă, iar acum înțeleg ce a vrut să spună. Îmi pare rău că în Moldova e contrariul. Cum poți fi atât de dur cu o femeie în așa momente? Ce se întâmplă în acel spital nu e o normă, nu e normal să avortezi în WC și nici nu e normal să beneficiezi de un astfel de comportament din partea medicilor sau a moașelor. Tare mult sper să se schimbe ceva în această țară”, adaugă Alina. Mămica precizează că nu a trebuit să achite niciun ban pentru niciuna dintre toate investigațiile pe care le-a făcut, nici pentru medicamentele care au provocat avortul și nici pentru internare sau alimentație. Despre șpagă nici vorbă.

„Cineva zicea să nu comparăm Italia cu Moldova, că în Moldova salariul unui medic e foarte mic. Să te comporți pur omenește nu depinde de suma salariului la sfârșit de lună”, este convinsă tânăra, or omenia nu apare unde apar și banii. Mămica spune că au fost mai multe detalii care i-au rămas în minte, însă omenia a marcat-o cel mai mult, cu alte cuvinte normalitatea.

„Nu știu dacă e relevant să spun, n-aș vrea să se interpreteze greșit. Când am făcut procedura de vilocenteză, care nu este deloc ușoară, eram într-o stare oribilă. Eram singură, vânătă pe buze și disperată. O asistentă m-a întrebat dacă sunt bine, zicea că nu arăt bine. S-a dus și a luat ceai fierbinte și niște biscuiți de la un aparat automat. S-a asigurat că sunt cu mașina și că pot să conduc”. Femeia spune că nimeni nu este obligat să dea dovadă de un gest similar, dar compasiunea este singurul lucru de care femeile au nevoie atunci când ajung pe un pat de spital nu ca ele să se facă bine, dar ca să întrerupă o viață. Oricât de justificat din punct de vedere medical ar fi, aceasta nu înseamnă o procedură de rutină. Apoi, nici al doilea și nici al treilea copil nu îl va înlocui niciodată pe cel pierdut.

Alina ne asigură că nu poartă „ochelari roz”, căci nu totul ce se întâmplă în Italia este fără cusur. De exemplu, rezultatul autopsiei a venit abia recent, adică a durat aproape un an. Vestea a fost îmbucurătoare pentru viitoarea sarcină – fătul nu avea mutații cromozomiale, de aceea părinții pot fi liniștiți din acest punct de vedere.

Normalitate versus Moldova

Ecaterina a trebuit să recurgă la un avort din motive medicale după ce fătului i s-au diagnosticat mult prea târziu mai multe anomalii incompatibile cu viața. Era la 21 de săptămâni. Conform legii, de la 22 de săptămâni bebelușii sunt deja salvați. Ea a povestit experiența sa traumatizantă, care s-a lăsat cu mai multe demisii la Institutul Mamei și Copilului. Ecaterina a povestit că a fost bruscată, i s-au administrat mai multe medicamente decât prevede Protocolul, a vortat în baie de una singură, neasistată de un profesionist în domeniul sănătății, iar la scurt timp a fost externată. Ecaterinei nu i s-a administrat analgezice, cu o singură excepție, iar psihologul, deși este prevăzut în statele de personal, nu a fost prezent să acorde asistență psihologică nici până, nici după întreruperea sarcinii.

Copiii cu Sindromul Down din Republica Moldova, incluși în statistica generală a persoanelor cu boli mintale. Ministerul Sănătății nu are o evidență clară a acestor pacienți

Oxana Scurtu: Pacienții cu sindromul scrotului acut care ajung târziu la medic riscă să își piardă un testicul. VIDEO

Condiții noi de acordare a indemnizației de maternitate, din 1 octombrie. Guvernul a operat o serie de modificări

Tag: maternitate, nastere, avort, sindromul down

Categoria: Știri Interne

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.