Silvia Radu vrea ca șeful de la Direcția Sănătății să demisioneze astăzi. Motivele – a mâncat rață în timpul orelor de muncă, a crescut mortalitatea infantilă și cazurile de TB la copii
Irina Papuc
05 februarie, 2018, 10:25
Vizualizări: 5452
Silvia Radu i-a cerut astăzi șefului Direcției Sănătate, Mihai Moldovanu, să-și depună demisia de onoare, iar Mihai Moldovanu i-a răspuns, în replică, că nu o va face, pentru că nu vede motive.
Radu a fost săptămâna trecută într-o inspecție la Spitalul Municipal
Nr.1 și a declarat public că i-a surprins pe Moldovanu și șeful spitalului la
un chef în spital. Motivele care au nemulțumit-o pe primăriță însă sunt multe –
că numărul copiilor diagnosticați cu TB este mare și a ajuns la 41, dar și
faptul că mortalitatea infantilă a crescut din 2010.
„Am făcut o vizită inopinată săptămâna trecută la Spitalul Municipal Nr.1, după ce am primit mai multe sesizări din partea medicilor și din partea oamenilor care au stat internați acolo cu copiii lor. Am hotărât să văd ce se întâmplă acolo și sincer să vă zic impresiile sunt ... Eu ... este absolut... Sincer nici nu am cuvinte cum aș putea numi atitudinea Direcției Sănătății față de ce se întâmplă la acest spital și nu numai. După părerea mea este o crimă morală. Nu înțeleg de ce s-a dat prioritate la repararea cabinetului directorului spitalului și nu la secțiile spitalului. Am înțeles că un lift în spital a costat 1 milion de lei”, a declarat Silvia Radu în debutul ședinței săptămânale la Primărie. Silvia Radu s-a arătat deranjată și de faptul că a trebuit să cumpere bahile la intrarea în instituția medicală. Nemulțumirile au continuat.
„Noi am vorbit aici la ședință doar despre gripă, despre situația epidemiologică, dar nu am vorbit despre mortalitatea infantilă care a crescut de 8,7 la pentru 1.000 de nou-născuțiîn 2010 până la 10,4 la 1.000 nou-născuți în 2017, nu am vorbit că bugetul acestei Direcții a crescut foarte mult. Avem morbiditate de tuse convulsivă crescută. Rata de vaccinare la rujeolă este 85-86 la sută și nu așa cum recomandă OMS. O problemă deosebită este morbiditatea prin TB la copii. S-au înregistrat 49 de cazuri noi de tuberculoză în Municipiul Chișinău. Am descoperit absolut întâmplător citind rapoarte în Sănătate Publică. Ce e cu aceste cazuri, domnule Moldovanu? Tuberculoza este o boală foarte gravă și care, practic, nu se mai întâlnește nici într-o țară civilizată în secolul XXI?”, a spus Silvia Radu, fiind vădit încurcată și greșind termenii medicali de câteva ori.
„Ar fi un gest de bărbăție să vă dați demisia de onoare astăzi”, a continuat ea. Primărița a mai anunțat că a dispus să fie făcute controale la Direcția Sănătății și a creat un grup de lucru să se verifice modul cum au fost gestionați banii publici.
Rață sau legume și fructe?
Silvia Radu și Mihai Moldovanu s-au certat cu tonuri ridicate la ședință și cu greu au reușit să ajungă la un nivel decent de comunicare. Acuzațiile au pornit de la faptul că Moldovanu ar fi chefuit cu câțiva responsabili la Spitalul Municipal Nr.1 și că pe masă ar fi fost inclusiv alcool. La rândul său, Moldovanu a spus că masa a fost organizată după raportul privind activitatea instituției pentru anul trecut și că pe masă ar fi fost doar ceai, fructe și legume.
„În opinia mea, eu mi-am îndeplinit atribuțiile. La masa despre care spune Silvia Radu erau plăcinte, legume, fructe și ceai. Da, în acest spital sunt multe de făcut, acolo sunt șase imobile. Pentru anul acesta reparăm secțiile obstetrică, am reparat secția ginecologie, nu se face totul într-un singur an”, s-a apărat Mihai Moldovanu. Șeful Direcției s-a arătat deranjat că Silvia Radu ar folosi informații nepotrivite pentru demiterea lui, iar controalele inopinate ar fi organizate tot în acest scop.
„Aproape toți au fost plecați (reprezentanți ai Partidului Liberal în Primărie), am rămas numai eu. A fost inițiat procesul de reorganizare a Direcției Sănătății fără să știu. Este o campanie de denigrare, directorii nu cunosc nimic și nu știu ce se întâmplă. Cum a fost instituit un control financiar fără niciun economist în comisie?”, s-a arătat deranjat acesta. În replică, Silvia Radu i-a răspuns că în comisie se regăsește consilierul ei personal pe domeniul economic și financiar care ar avea suficiente cunoștințe pentru a înțelege ce se întâmplă. Șefă a acestei comisiei este Luminița Suveică, care a fost și ea anterior șefă a Direcției Municipale de Sănătate.
Tag: mihai moldovanu, silvia radu
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi15,43 %