Sexolog clinician în Elveția: istoria moldovencei care ajută elvețienii să-și redescopere sexualitatea
Silvia Rotaru
16 februarie, 2018, 14:19
Vizualizări: 5545
Natalia Pavalachi a plecat din Republica Moldova în 2004, când țara începuse să fie afectată de o emigrare în masă, în mare parte oamenii alegând să plece ilegal din cauza sărăciei. Cazul Nataliei e cumva diferit - tocmai absolvise Universitatea, făcuse Dreptul, dar nu era nici fiică de judecător și nici de avocat și nu credea că are șanse să facă o carieră performantă, fără să i se pună bețe în roate.
A ajuns în Franța unde a
studiat Psihologia, apoi a obținut o bursă de studii la Masteratul în
Drept Umanitar, la Geneva, ca după doi ani de la obținerea diplomei să mai facă
încă doi de doctorat în drept internațional și să înțeleagă că ceea ce face nu
este pentru ea. Așa Natalia a îmbrățișat o meserie în care se regăsește - sexologia.
„Mi-a luat mult timp până când mi-am permis eu mie să
activez într-un domeniu ce mă pasionează. Au urmat mai multe studii în
sexologie și terapie de cuplu la Geneva, Lausanne, Paris, Bruxelles, dar multe
din ele le făceam în timp ce activam ca sexolog clinician”, spune Natalia.
În Elveția parcursul sexologilor este diferit, spune tânăra.
„Poți fi medic-sexolog, sau psiholog-sexolog sau terapeut de cuplu – sexolog,
arterapeut-sexolog, ceea ce implică o durată de studii foarte diferită. În lume
sunt puține facultăți care dispun de Masterate anume în Sexologie”. Tehnicile
cele mai importante în această materie le-a învățat de la diverși specialiști
din Canada, SUA, Belgia, Elveția și Franța, pentru că în orice domeniu diploma
de studii este doar baza. Ca să perseverezi trebuie să știi să furi meserie și
să fii autodidact.
Astfel, de patru ani Natalia activează ca liber profesionist în propriul ei cabinet, pragul căruia este trecut de diferiți oameni, indiferent de gen, rasă sau vârstă. Natalia recunoaște că unii pacienți special aleg sexologi femei, pentru că nu le pot încredința anumite chestii personale unei persoane de același gen și care nu i-ar înțelege atât de bine. „Pentru un pacient (femeie sau bărbat), faptul de a consulta o femeie sexolog sau un bărbat sexolog e o alegere importantă în funcție de nevoile sale. Nu e vorba de competența mai mare a femeilor sexologi sau a bărbaților sexologi, doar de facilitatea pe care o poate avea pacientul în interacțiunea cu o femeie sau cu un bărbat. Am pacienți care mi-au spus de la început că au căutat sexologi femei pentru că nu este ok să discute chestii atât de intime cu un alt bărbat. Pentru alții, părerea unei femei sexolog e foarte importantă pentru a încerca să înțeleagă mai bine nevoile partenerului”.
Îi învăț tehnici de
respirație și de mișcare corporală pentru ca ei să se poată relaxa în timpul
actului sexual
Pentru Natalia o zi obișnuită începe la cabinet unde o
ședință de terapie sexuală durează o oră. Problemele cu care vin pacienții sunt
diverse, dar cel mai important, spune ea, e că elvețienii sunt obișnuiți să
ceară ajutor fără să se intimideze. O
dată ce au depistat o problemă caută soluții pentru a o rezolva. „Eu nu examinez
fizic pacienții, nu-i ating. Munca mea ține de discuții referitor la diferite
nivele: corporal, emoțional, cognitiv, psihologic. Spre exemplu, bărbații care
ejaculează rapid, în momentul în care vor să se rețină să nu ejaculeze fac
deseori greșeala de a contracta anusul și mușchii aferenți ceea ce, din contra,
grăbește procesul. Lucrând cu acești pacienți la nivel corporal, îi învăț
tehnici de respirație și de mișcare corporală pentru ca ei să se poată relaxa
în timpul actului sexual”.
Și dacă cei mai mulți bărbați bat la ușa cabinetului ei
pentru că se confruntă cu probleme erectile: ejaculare rapidă, insatisfacție
sexuală, atunci femeile vin din cauza scăderii dorinței sexuale și
atractivității.
„Dispariția dorinței sexuale este o problematică foarte complexă, dificultățile sunt la mai multe nivele: insatisfacția sexuală, probleme de comunicare în cuplu, stresul, faptul că nu ne acordăm timpul necesar pentru această activitate, credința că dorința sexuală trebuie să fie spontană”, explică Natalia. Cât despre incompatibilitatea sexuală, specialista afirmă că sunt doar mituri, iar pentru că în cuplu nu există suficientă comunicare, nici de ordin sexual, rămâne toți să le credem.
...nu totul se reduce la un penis într-un vagin...
„Dacă o femeie poate ajunge la orgasm în 30 de minute, pe
când partenerul într-un singur minut, atunci ne putem imagina riscul unei
insatisfacții. Important este că în acest caz ambii pot aduce ameliorări asupra
situației lor. În plus, nu totul se reduce la un penis într-un vagin, sunt
atâtea alte modalități de a satisface sexual persoana iubită. Această situație
nu reprezintă pentru mine incompatibilitate sexuală”.
Sexualitatea este un domeniu pe cât de captivant, pe atât de complicat și nu este o sferă doar a bărbaților, după cum se vehiculează, spune Natalia, iar cei care susțin că nu au nevoie de terapie sexuală, pur și simplu, nu sunt suficient de maturi.
Cei care spun că sexualitatea nu contează sunt oameni triști
„Orice persoană se va ciocni la un moment dat în viața sa
cu o problemă de sexualitate, iar sexualitatea este primordială. Oamenii care
nu pot să-și manifeste dorințele sexuale partenerului nu vor reuși să manifeste
și alte nevoi de bază. Și asta sunt gata să o spun tare și să o repet cât va fi
necesar: cei care spun că sexualitatea nu contează sunt oameni triști”.
Nici istoriile hazlii nu lipsesc din peisajul unei zile obișnuite la Cabinetul sexologului Natalia Pavalachi. „Aveam o pacientă de 60 de ani, văduvă. În timpul unei consultații am început să-i vorbesc despre sex toys (vibratoare) și ea îmi zice „Oh nu, asta nu e de generația mea”! eu i-am răspuns „Știți că primul vibromasor a fost inventat în 1883 și că acest obiect a devenit electric înaintea fierului de călcat și a aspiratorului? așa că argumentul că nu e de generația dumneavoastră nu merge”. Astfel am putut râde și schimba părerea acestei paciente”.
Natalia recunoaște că studiile în psihologie au ajutat-o
foarte mult în acest domeniu. Până să ajungă la adevăratele probleme sexuale,
Natalia descoperă omul dincolo de aparențe, fără măști și frici. „Cu cât mai
multă sexologie fac cu atât mai mult îmi dau seama cât de important e sa fii un
bun psiholog. Sexualitatea care nu funcționează e doar vârful icebergului, ceea
ce se află la bază sunt probleme de personalitate, de comunicare în cuplu, de
vulnerabilitate personală, de stres”.
Relația pacient-specialist trebuie să se bazeze pe încredere, asta a învățat Natalia în cei patru ani de activitate, altfel ședințele terapeutice s-ar solda cu un eșec total, totuși spune că nu poate lega prietenii cu pacienții ei.
Dacă astăzi ar fi fost în Moldova, și-ar fi dorit să facă
același lucru, doar că evoluția sexologiei în Republica Moldova este infim de
lentă, chiar dacă nevoile de bază - de a fi iubit și înțeles de partener - sunt
peste tot aceleași. „Mi-ar fi plăcut mult să lucrez în domeniul acesta în
Republica Moldova. Tare aș fi vrut ca lucrurile să se schimbe la noi și
cuplurile să se simtă mai libere, să experimenteze și să-și construiască o
viață sexuală ce-i face fericiți pe ei, fără a ține cont de părerile și normele
impuse de alții”.
Natalia se simte împlinită și utilă societății din care face parte acum, dar toate astea nu ar fi posibil dacă alături nu ar fi soțul ei, psihiatru și omul care cel mai bine o înțelege. „Am un soț foarte bun și faptul că lucrăm în domenii foarte apropiate, el fiind psihiatru și psihoterapeut și eu sexolog clinician, ne ajută foarte mult. Posibil că nu orice bărbat ar putea înțelege specificul lucrului meu și m-ar putea susține în pasiunea mea pentru sexologia umană. E un bărbat excepțional cu care avem discuții captivante despre funcționarea psihică și emoțională a oamenilor”.
Muzica e parte din mine
Chiar dacă jurisprudența ține de domeniul trecutului,
Natalia mai păstrează în cabinetul ei diplomele de la drept, pentru că asta
face parte din parcursul ei ca om. Din cauza programului încărcat însă Natalia
a renunțat pentru un timp la strunele chitarei. „Muzica e parte din mine, mai
cânt pe la diferite manifestații a Diasporei sau pe la sărbători private, dar
nu-i mai pot acorda atâta timp din păcate”.
Natalia Pavalachi crește și doi copii în Elveția, acolo
unde deja spune că este „acasă”.
Tag: povestea sexologului Nina Pavalachi
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
26 aprilie, 2018, 13:53
26 aprilie, 2016, 10:27
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Tânăr medic la țară: „Trebuie să fac focul, să tai lemne, tr ...
22 noiembrie, 2023, 15:49
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,41 %