Ministerul Sănătății vrea hipercentralizarea achizițiilor în sănătate și domeniul social
Elena Cioina
30 mai, 2018, 17:25
Vizualizări: 3455
Centrul de Achiziții Publice în Sănătate (CAPCS) va avea de mâine mai multe împuterniciri. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale propune Guvernului extinderea atribuțiilor acestuia, oferindu-i teren de procurare a medicamentelor, dispozitivelor medicale etc și pentru instituțiile departamentale, cele de asistență socială, de recuperare și reabilitare.
Proiectul de
modificare a contractului-model de achiziții-publice este inclus pe agenda
Executivului. Mai mult, CAPCS ar urma să aibă dreptul să cumpere centralizat și
alte bunuri și servicii necesare instituțiilor medicale și sociale din țară.
Astfel, pe
lângă produse farmaceutice și dispozitive medicale, CAPCS va mai putea procura
transport medical specializat, servicii de mentenanță a echipamentelor medicale
și servicii de tratare și distrugere a deșeurilor medicale. Autoritățile își
motivează decizia prin faptul că instituțiile medicale din țară au în dotare
aceleași modele de dispozitive medicale și anual încheie contracte pentru servicii
de mentenanță, plătind prea scump pentru ele. Centralizarea, explică
autoritatea în Sănătate, ar urma nu doar să eficientizeze managementul și
planificarea achizițiilor, ci și să micșoreze prețurile de prestare a
serviciilor de mentenanță, care vor „forma economii substanțiale”, scrie în
proiectul de hotărâre publicat de minister. Astfel CAPCS ar urma să asigure funcționalitatea
dispozitivelor medicale procurate, la fel, prin procedura achizițiilor publice.
Autoritățile
din Sănătate spun că scopul acestui proiect este „îmbunătățirea activității și
eficientizarea managementului în domeniul planificării, achiziționării și
distribuirii de către stat a medicamentelor, dispozitivelor medicale,
transportului specializat medical și serviciilor de mentenanță, serviciilor de
tratare și eliminare a deșeurilor medicale pentru necesitățile sistemului de
sănătate. Mecanismul propus ar fi eficient și optim pentru a gestiona mai bine banii din
sănătate.
În aceeași
Notă Informativă se mai spune că urmare a stabilizării pieței valutare va fi
revizuit și cuantumul penalităților pentru livrarea cu întârziere a bunurilor
medicale. Se propune ca pentru 30 de zile calendaristice, penalitatea să se
reducă de la 1% la 0,1% din suma bunurilor nelivrate per zi de întârziere.
Pentru zilele care vor depăși perioada de 30 de zile, penalitatea crește la
0,5% din suma bunurilor nelivrate pentru fiecare zi de întârziere, dar nu va
depăși 30% din suma bunurilor nelivrate pentru întreaga perioadă de întârziere.
La fel,
instituțiile medicale vor avea la dispoziție 15 pentru a efectua plățile către
CAPCS și nu 5 cum e acum.
Pentru a
putea gestiona mai bine activitatea Centrului, numărul angajaților se va mări
de la 18 la 25 de persoane. De asemenea, pentru operarea modificărilor,
Ministerul Sănătății spune că nu este nevoie de resurse financiare
suplimentare.
Tag: achiziții centralizate, medicamente, dispozitive medicale
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
19 martie, 2018, 15:25
19 martie, 2021, 11:21
19 martie, 2020, 17:27
19 martie, 2018, 10:50
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,65 %