Conceptul reformei medicinei primare, retras din dezbateri publice. Nu era varianta finală, explică Ministerul Sănătății
Elena Cioina
04 iunie, 2018, 20:19
Vizualizări: 4510
La nicio săptămână de la publicare pentru dezbateri publice, Ministerul Sănătății a retras proiectul de concept al reformei în medicina primară. S-a întâmplat la sfârșitul săptămânii trecute. Într-un răspuns pentru Sănătate INFO, autoritatea a explicat că documentul urmează să fie completat cu propunerile prezentate în procesul de avizare, fără să ofere alte detalii.
Ministerul Sănătății a
trimis răspunsul astăzi. Instituția explică într-o singură frază decizia sa de
a retrage conceptul de pe pagina de transparență decizională. Autorii nu au
precizat ce completări urmează să fie făcute în concept. „Documentul a
fost retras, deoarece în procesul de avizare a apărut necesitatea racordării
documentului la propunerile prezentate, după care acesta va fi publicat în
varianta finală”, a răspuns autoritatea în Sănătate.
În general, spun specialiștii în legislație, autorii
de documente oficiale au dreptul să retragă proiectele ori de câte ori vor până
ca ele să ajungă pe masa Executivului. Se întâmplă atunci când aceștia descoperă
reglementări inadmisibile sau lucruri conceptuale care deranjează. Ar însemna că autorul sau a găsit ceva
inadmisibil în proiect, sau sunt anumite lucruri conceptuale care deranjează.
De asemenea, documentele pot fi retrase dacă intervin și
anumite poziții formulate de alte instituții, care la fel pot avea un cuvânt
greu de spus. Însă, de obicei avizarea unui proiect de către instituții
abilitate se face pe proiect deja pre-final, adică aproape gata de a fi
discutat la Guvern, explică specialiștii.
Cee ace este important, mai afirmă ei, este ca pe masa
Guvernului să nu apară alt document decât cel consultat.
„Cel mai probabil documentul a fost publicat în grabă. De
altfel, ceea ce a apărut pentru dezbateri publice nu este un concept, ci un
proiect de lege. Un concept îți arată unde vrei să ajungi cu această reformă,
or, din acest document nu e clar”, a menționat și expertul în Sănătate Ghenadie
Țurcanu, unul dintre autorii analizei privind reforma asistenței medicale
primare.
Vom aminti că proiectul conceptului reformei medicine primare a
fost plasat pentru dezbateri publice pe 24 mai, după ce cu câteva săptămâni mai
devreme acesta a fost prezentat premierului, iar ulterior o prezentare succintă
a fost făcută și în fața medicilor de familie la un congres dedicat acestei probleme.
După eveniment, medicii au rămas cu mai multe întrebări privind schimbările
care urmează să fie făcute.
În linii generale, potrivit documentului prezentat de Ministerul
Sănătății, pe lângă
formele existente acum, medicul de familie, titular al practicii, va putea opta
pentru una din următoarele forme de organizare a cabinetului de medicină de
familie:
a) cabinet individual al medicului de familie;
b) centru al medicilor de familie, ce cuprinde două și mai
multe cabinete de medicină de familie.
Legea ar mai urma să prevadă că practica medicului de familie
(n.n. - practica medicului de familie, reprezentând un sector teritorial
delimitat, acoperit cu serviciile unui cabinet de medicină de familie și poate
cuprinde mai multe străzi, blocuri, localități etc) este atribuită unui titular
- medic de familie, pe bază de concurs organizat de Ministerul Sănătății,
Muncii și Protecției Sociale. Un medic de familie poate fi titularul unei
singure practici.
Cadrul normativ pentru reforma medicinei primare ar trebui să
fie definitivat în această lună. Cel puțin așa se anunța în comunicatul Guvernului,
atunci când conceptul a fost prezentat premierului Pavel Filip. Totul ar trebui
să fie însă pregătit până la finele lunii octombrie, când medicii de familie ar
urma să fie deja contractați direct de către Compania Națională de Asigurări în
Medicină, după reguli noi.
Tag: reforma medicinei primare, document, transparență
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
23 aprilie, 2018, 18:14
23 aprilie, 2018, 15:20
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,42 %