Mii de pacienți nu au medic. Ministrul Sănătății: Mai au de așteptat
Elena Cioina
06 iunie, 2018, 13:09
Vizualizări: 4068
Dispensare vechi de zeci de ani, dărâmate, în care plouă. În astfel de clădiri sunt consultaţi şi trataţi românii care locuiesc la ţară. Şi doar dacă au norocul să fie un medic de familie la ei în comună. În cazuri grave, trebuie să ajungă la spitalul din cel mai apropiat oraş.
Daniela Blaj, medic de familie: Când
plouă, la mijlocul coridorului, când se intră sub poartă, este lacul Bicaz,
deci curge efectiv! Acum o săptămână a plouat în dispensar în trei locuri.
Actele sunt murate toate și acuma, astea sunt condițiile. Iarna, sala de
așteptare este rece că nu ai cum să asiguri focul. Curent este în permanență,
în frig astă iarnă, perdelele se mișcă, chiar dacă închidem absolut tot. Astea
sunt condițiile în care se lucrează, scrie Digi 24.
Bunicii României au rămas fără niciun
ajutor. Este răspunsul care vine din partea autorităților, in timp ce oamenii
de la sate se luptă cu moartea, iar medicii se luptă să plece. Rămân însă
pentru totdeauna cu amintirea neputinței.
Cătălin Petrencic, medic de
familie: Pacientul vine și spune „nu mă duc domn doctor că n-am bani, n-am
cu ce... rezolvați dumneavoastră”. Îți asumi riscul. Doar dacă... am avut un
tânăr de 30 și ceva de ani pe care aproape plângând l-am rugat să se interneze.
Și mi-a murit aici, n-a vrut. N-am avut diagnostic și mi-a murit în cabinet.
L-a rugat și soția, n-a vrut sub nicio o formă. Până acolo merg oamenii.
Eu mă pun în situația asta. Este
îngrozitor să știi că nici mâine, nici poimâine nu este nimeni care să mă
consulte... Mori acasă...
Pacientul este de două ori chinuit. O
dată că este la țară și a doua oară că n-are medic... sau medicul nu poate
interveni. Este greu și pentru medic și pentru pacient. M-am trezit într-o
duminică dimineață, vara, am auzit câinii lătrând și când m-am uitat pe trepte
era un om chircit. M-am dus, când am ridicat capul era tăiat, mațele erau
afară. Curgea din el ca de la robinet.
Se dusese cu coasa pe câmp, calul s-a
speriat, el avea coasa în căruță și l-a tăiat de sus până jos. Noroc că am fost
acolo, toate vasele abdomenului țâșneau ca fântâna arteziană. Ăla era mort pe
trepte daca nu eram...
În 30 și ceva de ani pot da zeci de
asemenea exemple.
Mii de pacienți din 400 de localități din România trebuie să parcurgă zeci de kilometri distanță până la cel mai apropiat spital, pentru că în localitățile lor nu există medic de familie, nu există dispensare. În aceste localități ar mai fi nevoie de 600 de medici. Acolo unde există însă dispensare, ele par niște clădiri abandonate, părăsite. Așa cum este acesta. După cum vedeți este o clădire foarte veche care este un pericol pentru pacienții care vin aici, geamurile sunt sparte, zidurile sunt foarte vechi și dacă le atingi puțin, pur și simplu se rup, se dărâmă.
Reporter: Cum este să fiți
pacient într-o clădire așa veche?
Mihai Botea, 71 de ani, pacient: Vin
oamenii așa veche, să se consulte, să se repare.
Reporter: N-aveți ce face.
Mihai Botea: Păi da, unde să se
ducă în altă parte? Noi avem 70 de kilometri până la Craiova, e o distanță
mare, nu este o distanță mică, și până la Craiova mori de zece ori.
Intrăm, că nu avem ce să ne facem, dar
arată urât. Uitați-vă cum arată și înăuntru sunt crăpături, sunt... e ceva de
groază.
Reporter: Când sunteți mai grav
bolnav, ce faceți?
Mihai Botea: La cimitir. Este o
nenorocire pentru oamenii de la țară, un spital departe, vă spusei, până la
Segarcea și Craiova poate să moară omul de zece ori. Lumea e îmbătrânită,
copiii sunt plecați în alte țări , se întâmplă multe nenorociri la bătrâni.
Situațiile tragice continuă în alt
colț de țară. Comuna Bălăşeşti, județul Galați. Aici oamenii pot merge la
doctor doar o dată sau de două ori pe săptămână, dar şi atunci trebuie să
aştepte ore în şir. În sat există un dispensar medical care stă mai mult
închis. La ora prânzului am găsit pe holul cabinetului medical zece pacienți.
Cu toţii aşteaptau să vină medicul de familie din comuna vecină.
Pacient: Cam greu, când este o
urgenţă, un copil bolnav, nu este medic. Trebuie să sunăm la 112 să vină
salvarea. Altă metodă nu avem.
Pacient: E departe şi venim şi
degeaba. Alteori am mai venit degeaba, doctorul era plecat pe la Galaţi şi nu a
mai venit.
Așa se dă lupta la țară pentru viață.
Câștigă cine rezistă mai mult pe scările dispensarelor.
Gindrovel Dumitra, Societatea
Medicilor de Familie: Absenţa unui medic dintr-o localite poate să
determine speranța de viaţă a acelei localități. E o dramă accesibilitatea la
serviciile medicale și e accentuată și de suprareglementări din sistemul
medical. E o dramă pentru pacient să nu aibă medic în localitatea respectivă,
dar e o dramă pentru un pacient care are medic, dar nu e lăsat să-și facă
treaba.
Cătălin Petrencic, medic de
familie: Ne-am întors înainte de 89. Suntem specialiști fără specialitate.
Medicul care în stagiatură învață că poate să facă de toate și ajunge și i se
spune: N-ai voie aia, n-ai voie aia... Din 87 până în 89, 90 chiar consultam
îmbracat și eu și pacientul. Copiilor le băgam stetoscopul pe sub haine că nu
puteai dezbrăca. Eu scriam rețetele cu mănușile. Erau condiții aproape ca
afară. Făceam naveta.
Nu puteam sta într-o clădire care avea
apă la subsol de zece centimetri. În primul rând ca să poți să-ți faci meseria
trebuie să ai tu confort pentru tine ca medic. Să nu-ți fie frig iarna, să
nu-ți fie cald vara. Trebuie să ai curățenie. Nu poți să stai cu pereții căzând
pe tine.
Gindrovel Dumitra, Societatea
Medicilor de Familie: Anticipăm ca, în viitorul apropiat, vom avea o
deşertificare a mediului rural. Premisele acestui aspect se cunesc. Sunt tot
mai multe localități care rămân fără medic, mai ales în zonele rurale, izolate.
Promisiuni că pacienții de la sate vor
fi îngrijiți așa cum se cuvine au făcut aproape toți miniștrii Sănătății.
Nimeni nu spune însă când aceste primisiuni vor deveni realitate.
Sorina Pintea, ministrul
Sănătății: Știm foarte bine că există zone unde dispensarele sau
cabinetele medicilor de familie funcționeză în spații improprii. Ca și plan de
viitor Ministerul Muncii cu Ministerul Sănătății vor accesa fonduri pentru
construcția unor centre medico-sociale. Avem o radiografie, poate incompletă în
acest moment, avem necesar de medici de familie pentru că politica ministerului
n-a fost cea mai fericită în sensul de a stimula viitorii medici rezidenți să
aceseze această specialitate, medicină de familie, poate în acest moment nu
este foarte atractivă. Pacienții din zonele izolate, cu acces slab la servicii
medicale, mai au de așteptat din păcate. Este greu de spus, nu pot să dau niște
termene.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
08 septembrie, 2020, 17:42
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Adrian Belîi: Republica Moldova ar putea avea, de la anul vi ...
26 martie, 2024, 12:29
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
„Suntem pe muchie de cuțit. Rujeola ne-a înconjurat din toat ...
29 martie, 2024, 10:16
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,84 %