Sănătate Info

  • ACASĂ
  • ȘTIRI INTERNE
  • ȘTIRI EXTERNE
  • INTERVIURI
  • OPINII / EDITORIALE
  • COMUNICATE
  • JURNALUL MEDICULUI
  • CAMPANII
  • BANII TĂI ÎN SĂNĂTATE
  • DESPRE NOI
    • Autentificare
    • Russian
    • Romanian
Post
Sursa Foto: Viata-libera.ro/ Imagine simbol

Patriotismul nu-i suficient. Criza de lucrători medicali se adâncește. În majoritatea spitalelor raionale lipsesc zeci de specialiști

Criza lucrătorilor medicali din Moldova devine tot mai acută și se manifestă pe toate segmentele sistemului medical din țară. Moldova are deficit de medici de familie, de specialiști în sănătate publică, de medici și asistenți în spitale, laboratoare, etc. Experții în sănătate afirmă că de vină sunt salariile mici, lipsesc reformele adecvate, inclusiv o strategie a resurselor umane, care i-ar motiva pe lucrătorii medicali să se angajeze.

Autor: Elena Cioina/Vadim Vasiliu

07 august, 2018, 17:22

Doar Chișinăul e mai asigurat cu cadre medicale, aici fiind concentrate practic cele mai importante spitale din țară. În schimb, raioanele sunt nevoite să caute ani la rând specialiști, care încă se lasă așteptați.

Situația e aceeași aproape în toate centrele raioanele. Doar numărul locurilor vacante este diferit. Variază de la câteva zeci până la peste 100. Managerii de spitale spun că sunt nevoiți să prelungească de câteva ori termenele de concurs în speranța că poate ajunge și la ei un specialist.

De exemplu, spitalul raional din Glodeni are plasat pe pagina web un anunț de angajare a 29 de medici de diverse specialități și un asistent medical în sala de operație. Instituția caută, inclusiv pentru secția consultativă și asistența medicală de urgență, oftalmolog, urolog, pediatru, internist, radiolog, traumatolog, ginecolog-obstetrician, etc. instituția îi vrea pe jumătate de salariu.

Directorul instituției, Vasile Lazăr, a menționat pentru Sănătate INFO că în mare parte are nevoie să-i înlocuiască pe medicii pensionari, care reprezintă 47 la sută din personal, dar și să acopere locurile vacante unde nu există niciun doctor. Acum o săptămână anunțul de angajare expira la sfârșit de iulie. Astăzi vedem că este prelungit până la sfârșit de august.

Spitalul, spune managerul, se confruntă cu lipsa de cadre deja de 10 ani.

„De zece ani nu avem așa cadre și nici nu vin. Problema nu a apărut acum. În anii 2015, 2016 și 2017 s-au angajat câte doi specialiști tineri. În ultimii trei ani am angajat șase specialiști tineri, printre care reanimatolog, un medic obstretician-ginecolog și un medic chirurg”, a declarat Vasile Lazăr care a subliniat că toți specialiștii sunt originari din raionul Glodeni.

Pentru a acoperi lipsa specialiștilor, unii dintre medici sunt nevoiți să consulte pacienții și pe alte probleme decât cele pentru care au primit licență.

„Așa și ne descurcăm, nu avem încotro. În fiecare lună noi reînnoim această listă de cadre și o trimitem Ministerului Sănătății”, explică resemnat Vasile Lazăr.

Ca să le poată oferi salarii mai mari, medicii sunt nevoiți să cumuleze mai multe funcții.

„Medicii chirurgi primesc mai mult, iar cei cu profil terapeutic mai puțin. Un tânăr specialist poate ridica un salariu de 4.500 de lei, dacă va lucra doar pe un salariu. Majoritatea medicilor lucrează pentru un salariu jumătate. Salariul mediu pe instituție pentru funcția ocupată este de peste 6.000 de lei”, a adăugat directorul.

Întrebarea despre cât de motivante i se par salariile oferite de instituția pe care o conduce i se pare provocatoare lui Vasile Lazăr. Acesta ne-a dat de înțeles că este de prisos să-l întreb dacă 6 mii de lei, de exemplu, l-ar motiva pe un specialist să lucreze într-un spital raional.

Cei mai mulți dintre medicii din spitalul de la Glodeni au peste 65 de ani, afirmă Aliona Mârza, șefa secției resurse umane. O parte dintre ei au trecut chiar și de 80. De exemplu, instituția are doi oftalmologi în vârstă de 79 de ani, care visează să vină cineva mai tânăr în locul lor.

 „Anunțul se repetă lunar pentru că nimeni nu depune dosare. Personalul medical mediu avem, însă ne mai trebuie câteva asistente medicale care să locuiască în orașul Glodeni, deoarece e nevoie să lucreze în blocul operator, iar pensionarii așteaptă cu nerăbdare să vină tinerii specialiști medici să-i înlocuiască, pentru că sănătatea nu le permite să mai muncească. De exemplu, cei doi ORL-iști se rânduiesc. Ba unul e în concediu medical, ba altul. Ei sunt nevoiți să lucreze, pentru că nu are cine-i înlocui”, a explicat Aliona Mârza.

Nici facilitățile oferite de stat și autoritățile locale nu-i mai atrage pe tinerii specialiști în raioane. Practica arată, spune Mârza, că tinerii ajung într-un spital de provincie mai mult din obligație și pentru a primit acel ajutor financiar de 45 de mii de lei. După trei ani, pleacă.

„Tinerii specialiști care vin în raion o fac din obligație. Ei sunt repartizați de minister după ce termină rezidențiatul.  Activează trei ani până când primesc banii de la stat, capătă experiență și apoi pleacă”, povestește șefa resurselor umane.

Ultimii șase tineri specialiști care au ajuns la spitalul din Glodeni au fost repartizați de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Aliona Mârza spune că nu există nicio certitudine că ei vor rămâne mai mult de trie ani de zile.

Spitalul din Glodeni nu este singurul care se confruntă cu lipsa acută de specialiști. De exemplu, Spitalul raional din Edineț caută specialiști pe 20 de poziții, cel de la Orhei - 25 de medici și 26 de felceri, moașe și asistenți medicali.

La Cahul, în sudul țării e și mai grav. Instituția are nevoie de  70 de medici, asistenți medicali, moașe și felceri.

Spitalul din Cantemir are peste 20 de funcții vacante, pentru unele dintre ele e nevoie de doi și chiar trei specialiști. De exemplu, instituția medicală are trei locuri vacante pentru anesteziologi-reanimatologi, două pentru neurologi și două - pentru ftiziopneumologi. Pe lângă documentele de bază, instituția spune că viitorii angajați trebuie să aibă reputație ireproșabilă, să respecte oamenii, să aibă spirit de echipă, să fie diplomați, creativi, flexibili, disciplinați, responsabili, rezistenți la stres și să vrea să se dezvolte continuu.

Ceva mai bine la capitolul asigurare cu cadre medicale este la spitalul din Sângerei. Instituția caută doar 8 specialiști, printre aceștia un oftalmolog în secția consultativă, un internist, un ORL-ist, doi anestiziologi-reanimatologi în secția de terapie intensivă, un farmacist pentru spital, un bioinginer și un farmacist-laborant cu studii superioare.

Spitalul Municipal Bălți are peste 40 de funcții vacante, iar la Spitalul raional Ungheni ultimul anunț de recrutare a asistenților medicali e din 27 iulie.

La Nisporeni, conducerea spitalului a anunțat concurs de angajare pentru 22 de specialități, funcții vacante fiind mai multe. Managerul instituției, Lidia Crăciun, afirmă că în general spitalul este asigurat cu cadre în proporție de 85 la sută. Problema cea mare este că instituția nu poate asigura continuitatea specialiștilor. Și la Nisporeni muncesc mulți medici pensionari, care ar vrea să plece la odihna bine-meritată, însă nu prea au pe cine lăsa în loc. 

„Eu privesc în viitor. dacă ar veni să lucreze tineri în spital, atunci specialiștii care sunt deja la pensie i-aș lăsa să plece. E bine ca între generații de specialiști să fie continuitate, dar la noi e ruptură. Mai cred că în spitale situația nu este atât de gravă, deși și aici e criză de medici. cea mai mare problemă e în sate, unde lipsesc medici de familie. Acest lucru se răsfrânge direct asupra spitalelor, pentru că tot fluxul de pacienți ajunge la noi, din cauză că nu au medic acolo. în raion nu sunt 15 medici de familie. Vă dați seama că e vorba de jumătate de raion”, a menționat Lidia Crăciun pentru Sănătate INFO.

De altfel, Guvernul a încercat să-i convingă pe tinerii specialiști să meargă să lucreze în raioane, oferindu-le o indemnizație unică de 45 de mii de lei, pe care o achită în trei tranșe, pe parcursul a trei ani. De asemenea, a fost schimbată și metodologia de calculare a salariilor în primul rând pentru a-i atrage pe tineri în provincie. Unele administrații locale încearcă să le ofere acestora și facilități pentru locuințe, iar unii politicieni fac apel și speră că patriotismul lucrătorilor medicali îi va ține acasă și îi va determina să lucreze și în instituțiile medicale din sate și raioane. Deocamdată niciuna dintre aceste facilități nu a fost suficient de convingătoare, decât cu mici excepții. Tinerii spun că pe lângă salarii și loc de trai mai au nevoie ca localitățile să aibă infrastructuri dezvoltate, școli și grădinițe moderne, să li se ofere posibilități de dezvoltare profesională, ceea ce deocamdată, în opinia lor, lipsește.

Tag: medici criza Moldova salariu

Categoria: Știri Interne

Vizualizări: 10685

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.

Știri relaționate

Știri Interne

95 de procente din 23,5 milioane de doze de vaccin disponibile la nivel global revin numai la 10 țăr ..

14 ianuarie, 2021, 13:26

Știri Interne

Vaccinăm, dar cât, unde, cu cine și cu ce bani? Ce prevede Planul național de vaccinare al Moldove ..

12 ianuarie, 2021, 17:30

Știri Interne

COVID-19 în Uniunea Europeană: cum îi fac față autoritățile pe timp de iarnă și ce poate învăța Mold ..

24 decembrie, 2020, 08:13


Publicate în aceeași zi

Interviuri

Interviu cu Sanda Filat: „Totul depinde de omul în halat alb care te primește…cât de bun specialist ..

20 ianuarie, 2014, 12:02

Știri Interne

Schimbări de funcții. Fostul director interimar de la Oncologie a trecut la Institutul de Medicină U ..

20 ianuarie, 2017, 13:40

Știri Interne

FOTOREPORTAJ// Unde și cum sunt depozitate organele până ajung să dea viață altor oameni

20 ianuarie, 2017, 11:38

Știri Interne

Medicii și farmaciștii care vor merge să lucreze în sate ar putea primi îndemnizații de 45.000 de le ..

20 ianuarie, 2017, 17:25

Știri Interne

CNAM – cu obligații doar pe hârtie. Compania nu s-a sesizat niciodată atunci când pacienții au avut ..

20 ianuarie, 2015, 12:52

Știri Interne

Femeile de care autoritățile nu vor să știe că există

20 ianuarie, 2020, 21:12

SanoTeca

Ultrasonografia Doppler – ce este, când este indicată și cum să te pregătești de investigație

19 ianuarie, 2021, 15:11

Vaccinuri COVID-19: care sunt diferențele dintre preparatele produse de Pfizer și Moderna

18 ianuarie, 2021, 15:02

De ce vaccinurile sunt administrate în diferite părți ale corpului și prin diverse metode

13 ianuarie, 2021, 19:51

Înălbitor – ce să faci și ce să eviți atunci când îl utilizezi

11 ianuarie, 2021, 15:29

Sifilis: ce este, de ce apare, cum poate fi prevenit și tratat

11 ianuarie, 2021, 09:39

Cum să îți încurajezi copilul să vorbească: sfaturi și precauții

05 ianuarie, 2021, 10:57

Tantrumuri la copii: ce sunt, de ce apar, cum să le previi și să le gestionezi eficient

28 decembrie, 2020, 17:57

Asistența la domiciliu în cazul COVID-19: cine poate beneficia și care este procedura. Indicațiile OMS

28 decembrie, 2020, 11:26

Cine sunt mai contagioși - simptomaticii sau asimptomaticii. Ce au stabilit studiile

24 decembrie, 2020, 11:00

Imunizare COVID-19: 5 strategii de încurajare a populației, propuse de experți

24 decembrie, 2020, 09:21

Advertoriale

„GEDEON RICHTER” a donat 2000 de viziere către instituțiile medicale din Moldova (P)

28 aprilie, 2020, 09:41

De Ziua Mondială a Sănătăţii, angajaţii Mobiasbanca – OTP Group susţin #supereroii

07 aprilie, 2020, 15:15

Gedeon Richter : Grija inimilor voastre (P)

30 septembrie, 2019, 13:06

Vezi toate

Căutare

Publicitate


Cele mai citite

Medic neurolog-pediatru: Cum se atrofiază creierul unui copil care petrece prea mult timp la calcula ..

21 noiembrie, 2016, 15:39

O mamă, biochimist de profesie, şi-a salvat fiica de autism, după o metodă proprie

28 martie, 2014, 10:48

Scrisoarea unui medic din Moldova: „Mă urăsc pe mine și acest sistem care ne-a creat. Suntem fricoși ..

12 martie, 2018, 09:53

Cruzimea prin care trec părinții din Moldova care-și pierd copiii. „Ușa la morgă era deschisă, am in ..

07 decembrie, 2016, 18:34

O tânără de 25 de ani, cu copilul mort în burtă, a fost trimisă de medici cu microbuzul la Chișinău. ..

08 februarie, 2017, 13:15

Ai o știre?


redactia@e-sanatate.md
+373 022 212 006
+373 022 212 006
Formular de contact



Ai intrebari? Simte-te liber să ne contactezi.

Editoriale

Aplauze! 2020, declarat Anul Lucrătorului Medical. Sau...miroase a electorală?

26 mai, 2020, 08:13

Vă mai amintiți de Milionul de EURO pus la păstrare de șefii Ambulanțelor? Ce-ați făcut cu el, măscu ..

16 aprilie, 2020, 08:41

Vreți să dați jos directorul de la Spitalul Clinic Republican cu mâna noastră? Descurcați-vă singuri

21 februarie, 2020, 11:13

Opinii

Veaceslav Palii, director Spitalul Șoldănești: „Ar trebui numit chiar astăzi un nou ministru. Suntem ..

23 decembrie, 2020, 17:11

Prof. Oleg Lozan, director Școla de Management în Sănătate Publică: „Nu avem dreptul să pierdem nici ..

23 decembrie, 2020, 16:09

Mihai Ciocanu, director IMU: „Oricine va fi noul ministru trebuie să-și ia o echipă de experți, care ..

23 decembrie, 2020, 15:06

Sanoclub

Ce am aflat eu despre vaccinul ROR sau rotavirus

20 februarie, 2018, 12:38

Raiul pedofililor în grupurile de mămici. De ce mamele din Moldova postează pe Facebook poze stânjen ..

01 iunie, 2017, 14:51

De ce organizăm evenimente ridicole în sănătate? Ziua Mondială de luptă cu fumatul, marcată cu recit ..

30 mai, 2017, 19:01

Apa, la 50

07 aprilie, 2017, 00:22

„Proștii” ăștia de moldoveni…

27 ianuarie, 2017, 18:52

Vox Populi

Credeți că în anul 2019 sistemul medical a devenit mai performant?
Da9,87%
Nu66,95%
Nu știu23,18%

Votează

Credeți că în anul 2019 sistemul medical a devenit mai performant?

Campanii

Peste o mie de doctori au fost nominalizați în Campania „Mulțumesc, Doctore” din acest an. Printre a ..

16 iulie, 2019, 14:37

Campania „Mulțumesc, Doctore!” și-a desemnat câștigătorii. „Te simți un specialist împlinit, când eș ..

21 iunie, 2019, 15:53

Campanie Moldova ECO - Secretul unei vieți sănătoase se află în bucătăria bunicii. Ce este pâinea pr ..

09 iulie, 2018, 11:48

Campanie: Moldova ECO - Migdalele produse în Moldova, bune pentru memorie și boli de inimă

04 iulie, 2018, 12:06

Campania „Mulțumesc, Doctore!” și-a desemnat câștigătorii. „Cuvintele frumoase ne ridică autoritatea ..

29 iunie, 2018, 12:31

  

Despre Noi
Vă aflați pe site-ul de știri SănătateINFO.MD, care este destinat atât pentru comunitatea medicală, cât și pentru pacienți și autorități responsabile în sănătate. Sănătate INFO este parte a Platformei E-Sănătate.MD, platformă lansată în mai 2013. Este un produs conceput și menținut până în prezent de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS). Fiindcă suntem parte a unei organizații non-guvernamentale, ne identificăm ca parte a Jurnalismului specializat (Stakeholder-driven media), fiind fundamental diferiți de organizațiile media mainstream, de masă.
Contacte
Chișinău, str. Vasile Alecsandri 99/1
redactia@e-sanatate.md
+373 022 234 222
+373 022 226 387
Email Newsletter
Urmărește-ne pe:

Urmăriți-ne pe rețelele sociale și rămâneți la curent cu cele mai recente știri.

Caută

Email Newsletter

Abonează-te pentru a primi ultimele știri
© 2021 E-Sănătate.MD | Politica editorială