Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” răspunde Israelului privind recunoașterea diplomelor: avem peste 6.700 de paturi în 92 de clinici universitare
Irina Papuc
19 decembrie, 2018, 22:33
Vizualizări: 5610
După ce ieri Ministerul Sănătății din Israel a publicat un comunicat în care aduce în discuție posibilitatea de a nu recunoaște, la întoarcerea în țară, a diplomelor medicilor care au studiat în Moldova, USMF „Nicolae Testemițanu” a reacționat.
Instituția a
remis astăzi autorităților israeliene o scrisoare în care informează care este
numărul clinilor universitare și paturilor, dând de înțeles că sunt suficiente
ca studenții să acumuleze cunoștințe practice și se declară îngrijorată de declarațiile
făcute de Shaul Yatziv, directorul Departamentului Licențe Medicale
Profesionale din cadrul Ministerului Sănătății din Israel.
În scrisoare se
menționează în primul rând despre vizita lui Shaul Yatziv la Chișinău în
perioada 4-6 noiembrie, apoi și despre vizita în Israel a rectorului USMF
„Nicolae Testemițanu”, Ion Ababii. Cea din urmă vizită a avut loc chiar recent - pe data de 25 noiembrie. Cei doi ar fi vorbit despre calitatea studiilor,
inclusiv despre clinicile universitare.
Acum,
Universitatea a ținut să menționeze în scrisoare că lucrurile stau altfel.
„Activitatea clinică pentru formarea medicală este asigurată de 558 de angajați în 92 de clinici universitare, cu următoarele profiluri: medicină generală, chirurgie, pediatrie, obstetrică și ginecologie, ceea ce înseamnă 6.719 paturi și o suprafață generală de 19260,47 metri pătrați. Cele 92 de clinici universitare sunt amplasate în 49 instituții medicale publice, contractate de universitate”, se menționează în scrisoare. În același document sunt trecute profilurile, numărul paturilor și personalul implicat. Cele mai multe paturi - 2.666 - revin profilului terapeutic, peste 2250 - profilului chirurgical, terapiei pediatrice îi revin 806 paturi, pe când chirurgiei pediatrice - 383. Pentru obstetrică și ginecologie sunt prevăzute 606 paturi.
În același document, Universitatea mai menționează că datele furnizate de Shaul Yatziv ar fi inexacte și asigură autoritățile israeliene că prioritatea de bază a Universității este calitatea studiilor.
Menționăm că ieri Ministerul Sănătății din Israel a publicat un comunicat în care se menționează despre faptul că autoritatea din sănătate își rezervă dreptul să nu recunoască diplomele de studii eliberate de Universitatea din Moldova din cauza unor diferențe esențiale dintre orele teoretice și cele practice, iar această constatare a fost făcută după o vizită efectuată în Moldova. Yatziv a fost citat, făcând declarații în knessetul israelian, referitor la o vizită a sa la Chișinău. Directorul Departamentului Licențe Medicale Profesionale din cadrul Ministerului Sănătății din Israel ar fi menționat numai despre 600 de paturi, nefiind clar la ce se referea cu exactitate și dacă declarațiile acestuia nu au fost scoase din context.
Tag: israel usmf nicolae testemitanu diplome
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
12 decembrie, 2016, 15:37
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %