Unul dintre candidații-medici ai Partidului Democrat pentru funcția de deputat s-a retras din cursa electorală. Acesta încalcă Codul Electoral
Elena Cioina
19 februarie, 2019, 16:33
Vizualizări: 3621
Directorul Spitalului Raional Cahul, Oleg Creciun, fost viceministru al Sănătății în mandatul Ruxandei Glavan s-a retras din cursa electorală. Candidatul democraților a făcut anunțul pe pagina sa de Facebook. Acesta spune că a luat decizia după ce formațiunea politică i-a evaluat șansele de a deveni parlamentar și s-a retras pentru „susținerea candidaților pro-europeni”.
De altfel, Oleg Creciun încalcă în acest caz Codul Electoral al Republicii Moldova, or, în articolul 89 scrie că „Candidatul din circumscripția uninominală înaintat de către un partid politic, altă organizaţie social-politică sau bloc electoral poate fi retras de către partidul politic, organizaţia social-politică sau blocul electoral care l-a desemnat, dar nu mai târziu decât cu 14 zile înainte de ziua alegerilor. Decizia privind retragerea se adoptă de același organ al partidului politic, organizației social-politice sau bloc electoral care l-a desemnat şi se prezintă organului electoral, care o aduce la cunoștința publică imediat”. Până la alegeri a rămas mai puțin de o săptămână. Am vrut să-l întrebăm pe Oleg Creciun de ce s-a retras din cursă și de ce încalcă legislația electorală, însă nu ne-a răspuns la telefon până în momentul difuzării știrii.
Moldova Curată, care a realizat
în acest an profilul mai multor candidați pentru parlamentarele din acest an scrie
că Oleg Creciun
(născut în 1977) nu este originar din raionul Cahul. Acesta este
medic de profesie și a fost înaintat la funcția de deputat în Parlament pe
lista Partidului Democrat din Moldova (PDM), pe circumscripția nr. 43 Cahul,
fiind membru al acestei formațiuni politice.
Integritatea în gestionarea
averii și intereselor personale
În prezent, Oleg Creciun deține
funcția de Director al Spitalului Raional Cahul. În declarația
de avere și interese personale pentru anii 2017 și 2018 depusă la
Comisia Electorală Centrală, medicul Creciun a indicat un venit salarial de
peste 350 de mii de lei în calitate de șef de spital, dar și din pozițiile pe
care le-a deținut anterior de viceministru al Sănătății, dar și de director
interimar al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.
Familia sa deține două apartamente: unul achiziționat în anul 2005, al cărui
proprietar este chiar Oleg Creciun, și altul obținut prin moștenire. Aici Oleg
Creciun este co-proprietar, având 1/3 cota-parte.
Oleg Creciun este proprietarului
unei mașini de lux achiziționată în anul 2015. Este vorba despre un autoturism
de model Mercedes E Class, fabricat în anul 2008. Actualul candidat
indică în declarația de avere că mașina ar fi cumpărat-o cu suma de 50 de mii
de lei. Contactat de câteva ori pentru a explica prețul mic al mașinii,
Oleg Creciun a menționat într-un mesaj că ”este ocupat la întâlnirile cu
cetățenii și nu are timp liber în program”.
Pe piața secundară, prețul unui
astfel de autoturism începe de la 6
mii de euro, în funcție de starea tehnică a mașinii.
Integritatea în gestionarea funcției publice și/sau de partid
Oleg Creciun și-a început cariera
în medicină în anul 2003 la Cahul, fiind chirurg de specialitate. Peste câțiva
ani, a avansat în funcție și a devenit vicedirector medical la Spitalul Raional
Cahul. Timp de doi ani a fost șef al Departamentului de Medicină Urgentă în
cadrul spitalului din Cahul. În anul 2015 este numit vicedirector medical al
Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească, iar peste un
an a fost numit viceministru al Sănătății, poziție în care a stat puțin
timp. Ulterior a revenit la Cahul, ocupând, în prezent, funcția de director al
Spitalului raional Cahul. Nu există informații despre antecedente penale sau
contravenționale ale candidatului.
Acum pe circumscripția 43, în
raionul Cahul, au rămas în cursă 7 candidați. Trei dintre concurenți reprezintă
partidele pro-europene și alți patru sunt de stânga și centru-stânga.
Tag: candidat, deputat, Parlament, Partidul Democrat
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
26 aprilie, 2018, 13:53
26 aprilie, 2016, 10:27
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Tânăr medic la țară: „Trebuie să fac focul, să tai lemne, tr ...
22 noiembrie, 2023, 15:49
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,39 %