A primit o inimă nouă, iar astăzi se simte pe jumătate italian. Este povestea primului moldovean căruia i s-a făcut un transplant de inimă

Sursa Foto: Arhivă personală

Silvia Rotaru

25 aprilie, 2019, 21:10

Vizualizări: 9321

S-a născut în țara în care pacienții cu infarct miocardic în cel mai bun caz rămân cu grad de invaliditate pe viață. În cel mai rău - decedează. A reușit practic să reînvie, atunci când departe de casă a primit o inimă nouă, fără de care nu mai avea șanse să trăiască. Este povestea lui Vitalie Cașu care s-a născut a doua oară, datorită unui transplant de inimă, iar astăzi poate să-și strângă la piept copiii și să se bucure că trăiește. Operația a avut loc în ianuarie 2018.

Vitalie se simte pe jumătate moldovean și pe jumătate italian, pentru că, acolo, la peste 2 mii de kilometri în pieptul lui a zvâcnit o inimă străină.

Vitalie este un munte de om în floarea vârstei. Are 43 de ani, patru copii și o viață înainte. Un an și jumătate în urmă, viața l-a pus la o grea încercare, din care nu credea că mai poate ieși.

Este șofer de curse lungi. Se afla la volan în momentul în care a simțit că în piept arde practic un foc, iar mâna stânga nu o mai simțea. Se afla nu departe de orașul în care s-a născut.

7 septembrie 2017

„Am simțit parcă o lumânare aprinsă în piept și mâna stângă amorțise, nu o mai puteam mișca. Eram la volanul camionului, la 40 de kilometri de orașul Cimișlia. Am sunat-o pe soție să vină să mă ia, pentru că nu mai puteam conduce. Suferisem un atac miocardic, iar eu nu știam. Am mers la Spitalul Raional din Cimișlia la Urgență, unde nu este un specialist cardiolog. Medicul de gardă mi-a zis că am probleme cu inima. Mi-au zis că mă internează în Spital, de ce să merg la Chișinău că nu îmi va face nimeni nimic. „O să vă pună o picurătoare la fel ca și la noi”, așa mi-a zis medicul. Când am văzut că nu fac nimic, după 4 ore de așteptat, am hotărât să mergem la Chișinău cu Aviasanul. Eu nu mai puteam respira și practic nu mă puteam mișca”, povestește Vitalie.

Fiecare minut pentru Vitalie însemna o șansă la viață. Nimeni nu știa în ce situație gravă este. După 10 ore de la incident a ajuns la Institutul de Cardiologie din Capitală.

„Cu Aviasanul am mers la Institutul de Cardiologie, ei nu voiau să mă primească. Trebuia să aduc îndreptare, dar minutele mele contau. Îmi făcuse până la urmă coronografia și angiplastia de urgență, spunându-mi că am suferit un infarct miocardic. Inima începuse să se împietrească din cauza trombilor care s-au format”.

„La Institutul de Cardiologie medicii au fost operativi și au acționat foarte prompt, în câteva minute era deja în reanimare”, ne mărturisește soția lui Vitalie, Rodica Cașu.

Vitalie a fost internat cu diagnosticul de infarct miocardic acut și alte diagnostice secundare: cardiopatie aterosclerotică, insuficiență cardiacă congestivă, insuficiență mitrală(valvulă) – grad III, insuficiență nereumatismală a valvulei tricuspide, tromboză intracardiacă, pneumonie, hiperlipidemie mixtă.

Au urmat zilele în care era dus din secția de reanimare în cea de terapie și înapoi la reanimare. Situația era foarte gravă.

„Am stat o săptămână în reanimare, apoi m-au adus în secția de terapie. Peste trei zile eram înapoi la reanimare. Cei de-acolo mi-au zis că am venit cu doi pași înapoi, adică mult mai rău decât am ieșit de acolo. A urmat încă o săptămână în reanimare. După m-au adus iar în secție”.

Medicii s-au gândit că singura variantă ar fi fost o operație prin care partea din inimă care era afectată să fie tăiată. O operație destul de dificilă, care putea să îl coste viața.

„Știți, inima nu doare niciodată, este un mușchi, iar când nu mai funcționează, nu mai pompează sânge spre organe, plămânii se umplu cu lichid. Nu mai poți respira”, spune profund emoționat Vitalie.

„În acest timp am luat legătura cu chirurgul Aureliu Bătrânac. El nu a reușit să vină, dar a trimis un coleg. Mi-a zis că nu era nicio șansă, decât o operație prin care îmi tăia o parte a inimii care era deja împietrită, dar nu puteau da nicio garanție că după operație eu am să mai trăiesc sau voi fi din nou cel de dinainte”.

Vitalie urma să facă o investigație costisitoare spune el, care se efectuează doar într-un centru privat din Chișinău. Un aparat, care pe lângă faptul că era scump, se lăsa așteptat vreo 4 luni, până să-i vină rândul.

„După ce efectuam această investigație, ei puteau ști exact dacă am nevoie de operație sau nu. Inima mea lucra într-un ritm de 13 la sută. O doctoriță de la Cardiologie mi-a zis în una din zile, că dacă am posibilitate să merg în Europa să mă tratez, ar fi minunat, pentru că în următoarele zile trebuia să plec acasă”.

„O să-l iei acasă și el va trăi”

Zilele treceau, iar Vitalie se simțea tot mai rău. Întreaga familie se gândea cum ar putea să-l salveze și dacă mai există o șansă.

„Eu vedeam cum el se stinge, stătea doar în pat și slăbise foarte mult, de la 120 de kg ajunsese la 90. Medicii îmi spuneam că o să mă obișnuiesc cu această situație, el va fi bine. „O să-l iei acasă și el va trăi”, îmi spuneau, dar el nu avea nicio vlagă în el. Nu voia să mănânce. Nu îi permiteau să bea apă”, povestește cu lacrimi în ochi soția acestuia.

Șansa de a fi salvat a venit atunci când Vitalie a hotărât să plece la rude în Italia.

13 octombrie 2017

„Feciorul, mama soacră și cumnata sunt în Italia și am hotărât să plec acolo. Feciorul meu avea niște prieteni care tot au avut o intervenție chirurgicală în Italia și el l-a îndrumat să mă aducă și pe mine, că altfel astăzi poate nu trăiam. Pe 13 octombrie cu CALMED am mers în Parma, Italia”.

Dumnezeu a vrut să mă salveze

Timp de 24 de ore Vitalie a mers până în Italia, iar de acolo a chemat ambulanța.

„Dumnezeu a vrut să mă salveze, dar am avut noroc și de buletinul românesc, altfel trebuia să achit tot. Am făcut o asigurare de sănătate românească. Așa am putut fi internat, altfel urma să achit 300 de euro pe o zi”, își amintește Vitalie.

Vitalie a fost preluat de medicii din Italia, care s-au mirat că mai vorbește și zâmbește în situația în care se afla.

„În ambulanță mi-au pus o injecție și când m-am trezit eram deja în salon. Mi-au zis ca infarctul încă nu s-a oprit. Într-o arteră mai era o bucată de tromb. Ei nu se așteptau ca situația să fie atât de gravă. Erau uimiți că mai sunt în viață și că vorbeam, stăteam pe scaun. Au reușit să-mi dizolve trombul. În perioada asta am efectuat investigația pe care trebuia să o fac în Moldova”.

După o lună, Vitalie a fost transferat la unul din cele mai mari spitale din Bologna. Stătea țintuit la pat, medici îi interziceau orice efort. Au urmat apoi săptămâni în care a făcut foarte multe investigații, pe care putea să le repete.

Spune că în Italia medicii discută cu pacienți de la egal la egal. În cazul lui veneau permanent cu un traducător. Nu făceau nimic fără să anunțe și rudele sau fără semnătura acestora.

Într-una din zile, după consiliul medical, medicii i-au spus că ar putea să-i monteze o pompă care îl va ține pe Vitalie în viață. Altă ieșire din situație nu era în acel moment.

„Deoarece inima nu lucra la capacitatea la care trebuia, sufereau alte organe. Era deja un pericol pentru mine, Au trecut trei luni de la infarct. Alături de mine era un pacient, care avea un astfel de aparat și era cu brâu, două acumulatoare. Tot timpul trebuia să fii sub control. El se pune pe o vreme. Cu acea pompă nu puteam să mă întorc în Moldova, trebuia permanent să fiu sub supravegherea lor. Nu trebuia să ies din raza de 100 de km”, afirmă Vitalie.

La început bărbatul s-a împotrivit, i-a rugat să mai aștepte. Le-a spus că rezistă. Între timp medicii l-au înscris în lista de așteptare pentru un transplant de Inimă. Nimeni nu știa când îi va veni rândul sau dacă îi va veni vreodată. Era primul pe lista de așteptare la grupa a patra de sânge pe care o are, grupă rară, ce-i drept.

„Inima ta a apărut și este în parametrii de care ai nevoie”

„Pe 12 ianuarie după masă, medicul a venit și mi-a zis să nu mănânc nimic că va trebui să fac o investigație. Eram mirat, pentru că de obicei, toate se făceau în prima jumătate a zilei. Simțeam că nu degeaba mi-au zis. Era deja seara, eram cu cumnata și mi-au zis că au o veste bună. „Inima ta a apărut și este în parametrii de care ai nevoie”. Mi-au zis că merg la Torino să o aducă, iar mâine se va putea face transplantul”.

„Am sărit la gâtul medicului, plângând, știam doar să-i spun Grazie și atât”, își amintește Rodica.

Mai târziu Vitalie a aflat că a primit o inimă mai tânără decât el cu 10 ani, a unui motociclist italian.

13 ianuarie 2018

„Pe 13 ianuarie m-au luat cu tot cu pat în reanimare. Vedeam pe monitoare cum mă conectează la aparate. La ora 6:00 dimineața a început operația propriu-zisă. M-am trezit a doua zi la ora 11:00. Am simțit că inima îmi sare din piept cu o putere mare. Stăteam într-o cameră închisă ermetic, totul din sticlă. Acolo intra doar medicul și făcea dezinfecție”, își amintește, zâmbind, acum Vitalie.

Spune că multe lucruri i s-au întâmplat anume pe data de 13, iar acum crede că este numărul lui norocos.

„Nu știu dacă e o coincidență sau nu, dar multe sunt legate cu data de 13. Pe data de 13 am ajuns în Italia, 13% din inimă funcționa, pe 13 ianuarie am avut transplantul. Tot pe 13 martie am venit acasă de la operație. De multe ori când merg în Italia pentru investigații este tot data de 13”.

Toată viața există pericol ca organismul să respingă inima

Vitalie spune că primele trei luni de la transplant sunt cele mai grele, există pericol de infecție, iată de ce în aceste luni trebuia să se prezinte în fiecare săptămână la control. După trei luni, a mers doar o dată pe lună, iar acum merge în Italia pentru analize o dată la două luni.

„În al treilea an voi merge o dată în 3 luni. În al patrulea o dată în 4 luni, după care de două ori pe an. O dată dau analiza generală a sângelui și o dată dau biopsia miocardică. Toată viața există pericol ca organismul să respingă inima”, mai adaugă bărbatul.

Acum Vitalie ia câte 9 pastile dimineața și 9 seara, fără de care nu ar putea trăi. Pastile care sunt asigurate tot de statul italian. În Moldova Vitalie primește o pensie de invaliditate de 300 de lei. Bani din care nu și-ar permite să-și cumpere nicio pastilă.

„O operație de acest gen costa până la 400 de mii de euro. Lunar ei se cheltuie cu mine cu câte o mie de euro. Eu iau câte 9 pastile dimineața și seara. Pastilele sunt germane. Ulterior am să beau doar 3. Aceste pastile nici nu se găsesc în farmaciile de la noi. Sunt doar la Medpark. De exemplu, un medicament în care sunt 10 pastile costă 205 euro. Un om simplu nu ar putea de sine-stătător să se întrețină”.

Acum Vitalie nu își mai permite să meargă cu camionul în curse de lungă durată. Spune că are mai multă grijă de el.

„Nu mai fac curse zi de zi, o dată în săptămână sau în lună. Știți cum e viața unui șofer care pleacă la drum lung, stres, nopți nedormite, nu mai mănânci când trebuie, asta nu mai e viață. Noi nu avem grijă de noi în comparație cu italienii și toate se adună până într-o zi”, mărturisește bărbatul.

Spune că avem medici buni, dar din ce în ce mai rari ca număr. Însă sărăcia din spitale, lipsa aparatelor, asta duce ca oamenii să se îmbolnăvească și mai mult.

„Avem medici buni, dar condițiile din spital și lipsa aparatelor ne fac săraci. Oamenii nu au bani să meargă la doctor, totul este scump. Un simplu roentgen este 500 de lei. Unde vreți să meargă oamenii?”, se întreabă retoric Vitalie.

Vitalie este primul moldovean căruia i s-a transplantat o inimă nouă. În Moldova nu se fac astfel de operații și nici nu se prevede. Într-un interviu pentru Sănătate Info, directorul Agenției de Transplant, Igor Codreanu menționa că „în Moldova există capacități umane, organizaționale și echipament medical pentru asemenea operații. Operația de transplant de cord, din punct de vedere chirurgical nu este foarte complicată, transplantul de ficat e mai complicat din punct de vedere al chirurgiei. În cazul transplantului de inimă, terapia post-transplant este mai dificilă”.

Ceea ce ne lipsește este o echipă de entuziaști, spunea directorul Agenției de Transplant.

„Domnul Bătrânac nu mai lucrează la Spitalul Clinic Republican, iar persoanele care au rămas în Centrul de cardio-chirurgie nu mai au probabil același interes. Fiindcă indiferent cât ai încerca să implementezi ceva din punct de vedere administrativ, atâta timp cât nu este persoana sau echipa care să vrea să ia bisturiul, nu ai ce să-i faci. Ca să dezvolți un asemenea program e nevoie de entuziaști. E nevoie de cineva căruia „îi arde sufletul”.

Încă la începutul anului trecut Moldova urma să încheie un acord de colaborare, privind schimbul de organe cu România. Acord care s-a pierdut prin birourile Ministerului de Sănătate, așa cum preciza Igor Codreanu. Acord care ar putea salva vieți.

Spitalul Raional din Cimișlia, acolo unde a mers pentru prima dată Vitalie, nu are un medic cardiolog de mai bine de un an, ne spune directoarea Mariana Florea. Fostul cardiolog a trecut cu traiul în Chișinău. De asemenea, spitalul mai are nevoie de specialiști endocrinologi, neurologi, traumatologi, ginecologi, interniști și imagiști. Situația este similară și în alte spitale raionale din țară.

Cum a fost posibil ca un complet de judecată să permită fumatul narghilelei în spațiile interzise. Modificarea legislației este urgentă

De ce a plecat un secretar de stat de la Ministerul Sănătăţii

„E ca și cum ați invita țânțarii să discute despre malarie”. Remarci acide, microfoane închise și acuzații absurde. Cum au avut loc dezbaterile de la Parlament pe subiectul controlului tutunului

Tag: transplant de inima, agentia de transplant lista de asteptare italia

Categoria: Știri Interne

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.