FOTO// Spitalul din Moldova de peste Prut care se dezvoltă când altele stau în ruină. Medicii de aici ridică salarii și de peste 1.500 de Euro
Irina Papuc
25 aprilie, 2019, 22:09
Vizualizări: 5185
Spitalul Județean de Urgență Moinești, din Județul Bacău, este bine cunoscut de către managerii spitalelor, dar și de unii doctori de la Chișinău. Și asta pentru că, în baza unui parteneriat, echipe din câteva spitale municipale merg la Moinești pentru schimb de experiență: directorii învață management, iar doctorii acumulează cunoștințe în privința mai multor tipuri de intervenții chirurgicale minim invazive. Vă invităm să citiți care este istoria de succes a acestui spital.
În timp ce viitorul unor instituții medicale rămâne
incert, având în vedere că Ministerul Sănătății cere restructurarea și chiar
închiderea unor unități din zona Moldovei, Spitalul Municipal de Urgență
Moinești, aflat într-o localitate de numai puțin peste 20.000 de oameni,
surprinde printr-o reușită incredibilă, o evoluție împotriva curentului.
Instituția înregistrează anual mai mulți pacienți decât locuiesc de tot în
Moinești și dacă natalitatea scade, ca și indicator general, la Moinești se
înregistrează 3 nașteri pe zi (1.200 anual), se fac operații performante de
ortopedie, laparascopie, există o unitate de cercetare, iar numărul secțiilor,
în loc să scadă din lipsă de specialiști, este în continuă creștere.
Adrian Cotîrleț este managerul Spitalului Municipal de
Urgență Moinești deja de 18 ani. Povestim tete-a-tete despre cum a reanimat
spitalul din prag de faliment, abia eliberat din sala de operație. Glumește și
spune că nu există o formulă standard de succes din a transforma un spital mic
și necompetitiv într-o unitate de performanță în România – „i-au plăcut foarte
mult banii europeni” și nu doar atât, a știut cum să-i acceseze.
„Ne-au plăcut
foarte mult banii europeni”
„Am preluat acest spital la 1 Martie 2001. Atunci aveam 230 de paturi, 30 de medici și 8 secții și compartimente. În 18 ani, timp în care sistemul medical din România a trecut prin mai multe furtuni, această instituție a avut o evoluție atipică. De la 230 de paturi și cei 30 de medici am ajuns astăzi la 414 paturi, 116 medici și avem 35 de secții și compartimente. Din 2001 am început colaborarea cu ONG-uri europene. A început să ne placă foarte mult banii europeni. Dezvoltarea acestui spital s-a bazat pe investiții din afară, dar bani albi, curați”, explică managerul.
În această instituție se fac laparoscopii din anul 1994,
fiind a șasea unitate din România care debuta cu acest tip de intervenție
chirurgicală. Între timp, s-a dezvoltat chirurgia toracică, cea vasculară, buco-maxilo-facială,
cea ortopedică. Spitalul dispune de o secție de ATI cu 21 de paturi, cu sistem
de telemedicină care ajută medicii să urmărească în orice clipă parametrii
vitali ai pacienților, patru săli de operație unde se fac pe parcursul unui an
4.000 de operații, la care se adaugă aproximativ 500 de cezariene, există un
laborator ce dispune de soluții IT pentru a trimite instant rezultatele
medicului pe calculatorul acestuia, un aparat tomograf și un RMN, iar pentru
urgențe există un heliport. Dincolo de partea clinică, există și un centru de
cercetare, unde se fac studii clinice.
Adrian Cotîrleț spune că nu a luat niciodată în calcul
soluțiile de externalizare a serviciilor medicale și non-medicale. Conceptul de
concentrare a tuturor nevoilor pacientului într-o singură unitate a funcționat:
peste 20.000 de oameni vin anual să se trateze în acest spital. Pare
neverosimil dacă ne amintim că Municipiul Moinești numără, în total, această
populație.
„Anul trecut numai
18 la sută din pacienții tratați aici au provenit din Moinești. Alți 73 la sută
au provenit din 91 unități administrativ-teritoriale de pe raza județului
Bacău, iar restul 9 la sută - din 34 de județe ale țării”, ne explică
managerul.
Așadar, de ce lipsa banilor, a medicilor, depopularea și
neajutorarea experimentată adesea în sistemul medical românesc nu se vede în
acest mic municipiu din Moldova? Răspunsul este în soluțiile de finanțare
externă și o bună administrare a lor. Pe parcursul ultimilor zece ani aici s-au
investit aproximativ 30 de milioane de euro în tehnică și condiții hoteliere,
iar managerul nu are intenția să se oprească aici. Alte două unități separate,
cu peste 1.000 de metri pătrați la sol, urmează să fie construite de la zero.
„Acum, este în derulare un proiect de dotare a ambulatoriului de specialitate în valoare de 2 milioane de euro, iar un alt proiect vizează mărirea suprafeței construibile a spitalului cu aproximativ 1.000 de metri pătrați. Ne propunem să lărgim compartimentul de spitalizare de zi și vom lărgi numărul cabinetelor de specialitate. Mai există alte două proiecte în etapa de studiu conceptual: ne propunem modernizarea blocului operator aseptic, vom amenaja o sală de operație nouă și le vom îmbunătăți pe cele existente. Al doilea proiect este destul de ambițios. Va fi o construcție de 600 de metri pătrați la sol pe 6 etaje în care vom muta Maternitatea, Pediatria, ATI și laboratorul clinic. Pe suprafața rămasă vom extinde serviciile de neurologie, cardiologie”, explică managerul. De altfel, instituția a analizat strategic evoluția necesităților în sistemul medical și a dezvoltat o serie de servicii de reabilitare, care sunt la mare căutare de tot mai mulți pacienți aflați după accidente rutiere, intervenții de protezare, AVC sau infarct.
„Nici nu se mai
aude trenul la Moinești”
Așa glumește managerul când vorbește despre angajații săi. A reușit să adune în spital 116 medici, deși a pornit de la doar 30, la care se adaugă 211 de asistente medicale. O mare parte dintre ele au mers să facă studii superioare, fiind încurajate de instituție. În afară de salariile decente pe care le oferă - salarial mediu lunar fiind de 7.772 roni, medicii care au venit la Moinești au primit în folosință apartamente reparate tot cu fondurile spitalului. Așa, spune managerul, cele patru reguli de care se conduce au ajutat Spitalul de Urgență Moinești să se dezvolte într-o perioadă în care medicina și felul în care este accesată se schimbă fundamental. Cele patru reguli ale succesului sunt: echipe medicale profesioniste, tehnică medicală performantă, condiții hoteliere decente și o simbioză dintre spital, personal medical și pacient.
Spitalul
Municipal de Urgență Moinești în cifre:
Buget anual:
100.302.680 lei
Investiții
totale: 30 milioane de euro
Proiectul de
extindere a secțiilor de Maternitate, Pediatrie și Cabinete medicale de
specialitate : 40.895.482 lei
Proiect
extindere spatii spitalizare: 4.392.339 lei
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
04 mai, 2018, 16:10
04 mai, 2018, 14:09
04 mai, 2017, 08:39
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Tânăr medic la țară: „Trebuie să fac focul, să tai lemne, tr ...
22 noiembrie, 2023, 15:49
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,39 %