AMED: Comisia de specialitate de la Ministerul Sănătății boicotează ședințele unde se discută despre siguranța insulinei Strim
Silvia Rotaru
05 august, 2019, 12:00
Vizualizări: 7598
Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale anunță că a avut săptămâna trecută întrevederi cu producătorii Strim, din Ucraina, unde s-a discutat despre siguranța analogului de insulină. Totodată, Agenția susține că a încercat să adune la masa discuțiilor toți specialiștii implicați în autorizarea Strim, dar că discuțiile ar fi boicotate de către Comisia de specialitate în endocrinologie a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
După ce pe 26 iulie Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a decis suspendarea certificatului de înregistrare pentru biosimilarul Strim, pe motiv de raportare a reacțiilor adverse, pe 31 iulie 2019 a organizat o ședință extraordinară comună a Comisiei Medicamentului a Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) și Comisiei de specialitate în endocrinologie a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS). Cei din Comisia de specialitate însă nu s-au prezentat la întrunirea planificată.
Totodată, AMED informează că a solicitat în repetate
rânduri Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale organizarea de
urgență a unei ședințe comune a membrilor Comisiei Medicamentului pe lângă AMDM
și a celor din Comisia de specialitate a MSMPS cu scopul de a determina
măsurile de reducere la minimum a riscului semnalat, precum și de a evalua o
eventuală situație de neacoperire a nevoilor medicale în rezultatul suspendării
certificatului de înregistrare.
Tot AMED anunță și despre întâlnirea cu reprezentanții
Uzinei „Farmak” din Ucraina, producătorul biosimilarului STRIM. În cadrul întâlnirii
s-a discutat despre siguranța produsului și reacțiile adverse care au survenit
în urma utilizării acestuia pe teritoriul Republicii Moldova. AMDM a cerut
producătorului să prezinte date suplimentare privind utilizarea produsului în
Ucraina și alte țări.
De asemenea, Laboratorul pentru Controlul Calității
Medicamentului a efectuat prelevarea a două serii de produs medicamentos STRIM,
fiind efectuat controlul calității în conformitate cu cerințele specifice.
„Devieri de calitate nu au fost identificate. AMDM continuă să monitorizeze
activ situația dată, prin acțiuni de farmacovigilență a siguranței produsului
vizat și vizite în teritoriu”, se arată în comunicatul instituției.
După suspendarea certificatului de înregistrare al
biosimilarului STRIM am încercat să aflăm de la medicii endocrinologi ce le
prescriu pacienților, însă aceștia au evitat să ne răspundă sau ne-au spus că
sunt în concediu și nu știu ce se întâmplă în sistem.
Secretarul general de stat, Boris Gîlca ne-a spus că
medicii endocrinologi decid individual cu fiecare pacient pe ce preparat vor trece,
nespecificând din ce buzunar va plăti pacientul medicamentul.
„Strim nu este unicul preparat. Pentru noi contează siguranța tratamentului”, a declarat acesta.
Amintim că începând cu luna februarie a acestui an, aproximativ 10 mii de pacienți cu diabet din Moldova au trecut de la analogul de insulină Lantus, la biosimilarul STRIM.
Tag: amed msmps biosimilarul strim diabet
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
16 septembrie, 2021, 16:42
16 septembrie, 2015, 09:47
16 septembrie, 2019, 18:25
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Adrian Belîi: Republica Moldova ar putea avea, de la anul vi ...
26 martie, 2024, 12:29
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
„Suntem pe muchie de cuțit. Rujeola ne-a înconjurat din toat ...
29 martie, 2024, 10:16
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,67 %