Încă doi medici și o asistentă au fost răpuși de Covid-19
Silvia Rotaru
22 iunie, 2020, 11:59
Vizualizări: 5265
Astfel, numărul deceselor printre cadrele medicale din țară a ajuns la 24. Astăzi, Ministerul Sănătății a anunțat despre decesul medicului Ion Stati, din cadrul Spitalului Raional Orhei. Ieri, de ziua lor profesională, alți doi lucrători medicali au murit. Este vorba despre medicul Vasile Sîrbu și asistenta medicală Victoria Maciuga.
Ion Stati, în vârstă de 57 de ani, a fost șeful Secției Diagnostică
Funcțională din cadrul Spitalului Raional Orhei. Ieri a decedat și medicul
Vasile Sârbu în vârstă de 65 ani, şef al Serviciului endoscopie şi
ultrasonografie din cadrul Spitalului Clinic Republican Bălţi.
„Domnul Vasile Sârbu a fost un medic de valoare, care s-a dedicat profesiei.
A fost și va rămâne în inimile colegilor un om bun, luminos, săritor la nevoie
și un prieten adevărat”, scrie în comunicatul Spitalului Clinic Bălți.
Tot ieri, Asociația de Nursing din Republica anunța despre trecerea în
neființă a asistentei medicale Victoria Maciuga, de doar 45 ani, care activa în
secţia Pneumologie a Institutului Mamei şi Copilului.
„Am pierdut un adevărat simbol al devotamentului față de semeni, față de
profesie Un om care și-a dedicat viața salvării vieții celor care au avut
nevoie de asistență medicală”, scrie Asociația pe pagina sa de Facebook.
În total, Moldova a pierdut 24 de cadre medicale. Totodată, până astăzi au
fost confirmate 2.182 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de
sănătate, printre care: medici-557, asistenţi medicali-865, personal
auxiliar-620, felceri-114, farmaciști-26. În ultima săptămână tot mai mulți
medici a menționat că din cauza creșterii numărului de bolnavi de COVID19 ei nu
mai reușesc să facă față situației. În plus, sunt și extrem de epuizați.
Categoria: InMemoriam
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
26 aprilie, 2018, 13:53
26 aprilie, 2016, 10:27
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Tânăr medic la țară: „Trebuie să fac focul, să tai lemne, tr ...
22 noiembrie, 2023, 15:49
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,42 %