Tag: alexandru

Alexandru Nastas, noul director al Spitalului Raional Anenii Noi
18 decembrie, 2020, 10:59
Vizualizări: 2258
Potrivit anunțului publicat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, câștigător al concursului de ocupare a funcției de director pentru următorii 5 ani este Alexandru Nastas, care până la concurs a ocupat funcția de vicedirector.

Un pretendent la șefia Spitalului Raional Anenii Noi ar avea probleme de integritate
30 octombrie, 2020, 16:48
Vizualizări: 748
Alexandru Nastas, vicedirectorul Spitalului Raional Anenii Noi și singurul admis în etapa următoare pentru funcția de director al instituției, ar fi emis, începând cu anul 2017, o serie de acte administrative avantajoase, atât în favoarea fiicei sale, cât și a soției, ambele angajate în cadrul spitalului. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a depistat că acesta s-a aflat în 11 situații de conflict de interese cu soția și fiica sa. Pe numele lui a fost pornită o cauză contravențională.

Cum a obligat statul un medic din Ștefan Vodă să plătească taxe vamale pentru echipamente de protecție, pe care era obligat să i le asigure. „Mi-au dat două măști și mi-au spus să mă descurc cum pot”
16 aprilie, 2020, 20:31
Vizualizări: 14661
Republica Moldova a avut la dispoziție aproximativ 15 zile să se pregătească pentru a se proteja de criza Covid-19, după primele semne de alarmă din Italia (21 februarie) și România (26 februarie). Totuși, proasta organizare, lipsa de conștientizare a făcut ca sistemul de sănătate moldovenesc să aștepte virusul fără măsuri strategice și cu mâinile goale.

Fostul secretar de stat, Alexandru Voloc, numit în funcția de director interimar la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”
15 noiembrie, 2019, 18:56
Vizualizări: 1848
Alexandru Voloc, demis, ieri, de Guvernul Sandu din funcția de secretar de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în baza cererii depuse, a fost numit director interimar la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”. Ordinul de numire în funcție a fost semnat în aceeași zi de către fosta ministră, Ala Nemerenco.