Tag: medicamente

Când apare riscul „iminent”? Farmaciile mobile rămân lege, iar deputații democrați se laudă că au oprit scumpirea medicamentelor
05 ianuarie, 2021, 19:50
Vizualizări: 760
Deși au fost contestate de câteva ori deja la Curtea Constituțională, modificările făcute la Legea privind activitatea farmaceutică au fost promulgate de președinte și publicate în Monitorul Oficial. Cu o singură excepție: cea care vizează medicamentele OTC. CC a respins sesizările din cauza faptului că modificările la care se face referire încă nu au intrat în vigoare, ci vor fi puse în aplicare peste trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial.

„Modificările la Legea cu privire la activitatea farmaceutică vor deschide Cutia Pandorei, atrăgând mai multe nelegiuiri, una după alta”
21 decembrie, 2020, 17:56
Vizualizări: 3028
Pe data de 16 decembrie s-au votat mai multe modificări la Legea cu privire la activitatea farmaceutică - modificări care vor avea un impact negativ major asupra securității sănătății populației. Și anume, prin promovarea medicației necontrolate, oferind accesul liber la medicamente. Deoarece chiar și cele din lista OTC (fără prescripție medicală) tot sunt medicamente, care au reacții adverse, iar supradozarea lor poate duce chiar și până la deces.

Ce medicamente compensează statul pentru tratamentul Covid19 acasă
18 decembrie, 2020, 11:55
Vizualizări: 1278
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a publicat lista medicamentelor compensate de care pot beneficia pacienții, care se tratează acasă. Este vorba despre 21 de denumiri comune internaţionale de preparate în anumite doze şi forme farmaceutice.

Disonanță cognitivă la Guvern și Parlament: cum vrea Guvernul Chicu să asigure moldovenii cu medicamente sigure, eficiente sau experimentale și periculoase?
17 decembrie, 2020, 14:37
Vizualizări: 861
Un proiect de modificare a Legii privind activitatea farmaceutică, propus de Guvern pentru examinare în regim de urgență, a fost votat ieri în Parlament. Documentul a trezit îngrijorări și dezbateri aprinse, întrucât se pare că Executivul vrea să ne inunde piața cu medicamente neînregistrate nicăieri în lume. Problema e că articolul modificat nu are nicio logică cu intenția declarată și nici măcar nu se referă la medicamentele cu destinație largă de consum. Și atunci ce vrea să obțină Guvernul?

Pacienții cu Covid19, care se tratează acasă, vor primi medicamente compensate. Ministerul Sănătății a prezentat astăzi protocolul actualizat pentru medicii de familie
14 decembrie, 2020, 17:30
Vizualizări: 9656
Astăzi, Ministerul Sănătății a prezentat cea de-a 4-a ediție a Protocolului clinic standardizat pentru medicii de familie „Infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19)”. Astfel, asimptomaticii nu vor primi tratament la domiciliu, simptomaticii vor primi tratament potrivit simptomelor, iar cei cu forme moderate - o serie de medicamente pe care Ministerul Sănătății se angajează să le compenseze.

Cum se tratează pacienții infectați cu SARS-CoV-2 în lipsă de medicamente și care sunt consecințele tratamentului la domiciliu
08 decembrie, 2020, 16:17
Vizualizări: 3753
În timp ce Ministerul Sănătății ne asigură că tratamentul pentru Covid-19 nu este costisitor și că există destule medicamente în stocuri, realitatea ne arată că oamenii cheltuiesc sume exorbitante pentru tratamentul la domiciliu și, uneori, sunt nevoiți să aștepte zile în șir pentru a procura un medicament vital. Este și cazul lui Alexei Boșneaga.

CLEXANE și XARELTO au ajuns pe piața din Moldova. Ce cantități au fost importate
07 decembrie, 2020, 16:10
Vizualizări: 913
Medicamentele Clexane și Xarelto incluse în Protocolul clinic național provizoriu (Ediția III) Infecția cu coronavirus de tip nou, lipsesc de câteva săptămâni din farmaciile din Moldova. Ambele sunt preparate anticuagulante și se administrează pentru evitarea formării cheagurilor de sânge în organism.

Covid-19: Țările bogate stabilesc liste cu medicamente esențiale pentru eventuale amenințări cu substanțe chimice, radiologice sau nucleare
13 noiembrie, 2020, 14:48
Vizualizări: 779
Pandemia Covid-19 a determinat statele să vadă din altă perspectivă globalizarea, iar întreruperea lanțurilor de aprovizionare cu medicamente a devenit una dintre cele mai sensibile probleme. Țările bogate încearcă acum să-și corecteze erorile privind strategiile aplicate până acum în sectorul pharma.

Campanii de informare de jumătate de milion de lei la CNAM. Compania nu explică cum și cui a împărțit banii
04 noiembrie, 2020, 11:48
Vizualizări: 537
Peste jumătate de milion de lei sau echivalentul a peste 30 de mii de euro au fost cheltuiți anul trecut pentru campanii de informare. CNAM nu explică cui au fost plătiți bani și pentru ce fel de servicii mai exact.

Burnout, singurătate și suferință pentru pacienții pierduți: cum i-a afectat Covid-19 pe medicii din SUA și mai multe state europene
06 octombrie, 2020, 14:00
Vizualizări: 1192
Un sondaj realizat de platforma specializată Medscape arată cum i-a afectat pe medicii clinicieni din SUA și mai multe state europene pandemia Covid-19. Sondajul a fost complex și s-a axat pe mai multe aspecte – clinice, viața privată, stare materială, sănătatea psihică și dileme de etică medicală.