Tag: rezidenti

Third slide

În doar o lună, două absolvente la Medicină au pierdut procesul cu Ministerul Sănătății și vor plăti câte 240.000 de lei. Un medic s-a angajat și a scăpat de penalitate

09 noiembrie, 2019, 11:16

Vizualizări: 6862

Numai în luna octombrie Curtea Supremă de Justiție a emis trei încheieri irevocabile în privința a trei absolvente la buget care nu au respectat obligația de a se angaja pentru cel puțin 3 ani acolo unde Ministerul Sănătății le va repartiza. În consecință, două foste studente au pierdut procesul, deși una dintre ele a încercat să explice în instanță că suma de peste 230.000 de lei solicitată de la ea nu este complet justificată.

Third slide

Opinii ale foștilor studenți la Medicină, care au plecat din țară. „E o decizie disperată. Cine are de plecat, va pleca. Statul trebuie să investească în salarii și logistică”

21 ianuarie, 2019, 11:01

Vizualizări: 2078

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției sociale refuză să le elibereze foștilor studenți bugetari certificate de autentificare a studiilor. În schimbul unui astfel de document, aceștia ar trebui să restituie universității banii pentru cei șase ani de studii, pentru bursa primită sau să urmeze studiile de rezidențiat în țară și să mai activeze încă trei ani aici.

Third slide

Ministerul Sănătății se răzbună pe mediciniști și le decide viitorul? Autoritatea refuză să elibereze certificate de autentificare absolvenților care au făcut Medicina la buget

16 ianuarie, 2019, 15:34

Vizualizări: 9835

Absolvenții bugetari ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” nu pot aplica pentru studii la rezidențiat într-o altă țară. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale refuză să le elibereze un certificat de autentificare a studiilor, indispensabil pentru orice țară, cu excepția României. În schimbul unui astfel de certificat aceștia trebuie să restituie banii pe contract pentru cei 6 ani de studii și bursa ce li s-a oferit.

Third slide

Concurență mare la rezidențiat în România. S-au înscris 8.500 de candidați la 5.400 de locuri și posturi disponibile

19 noiembrie, 2018, 10:31

Vizualizări: 1188

Ieri, în șase centre universitare din România, au avut loc examenele de admitere la rezidențiat. În total, s-au înscris 8.500 de candidați la puțin peste 5.400 de locuri libere.

Third slide

Rezidenți moldoveni premiați în afara țării pentru performanțe în chirurgia plastică: „Dacă ar fi fost după autorități, ar trebui să ajungem la 40 de ani și să știm doar să coasem un vas”

23 octombrie, 2018, 13:23

Vizualizări: 6481

Sunt tineri, energici și deja experimentați în chirurgia plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă. Ca să ajungă specialiști buni au înțeles că trebuie să investească în cunoștințele lor, de aceea, ori de câte ori au ocazia, merg la diverse conferințe, work-shop-uri și stagii în străinătate. De curând, pentru activitatea practică, dar și cea științifică au luat premii importante în cadrul unei gale, organizată la București de o clinică specializată în chirurgia plastică – Gala Zetta.

Third slide

Medicina de familie rămâne în continuare neatractivă pentru tinerii mediciniști. Au fost acoperite doar 20 la sută din locurile oferite de Ministerul Sănătății

15 octombrie, 2018, 14:54

Vizualizări: 1678

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicoale Testemițanu a anunțat rezultatele concursului suplimentar de admitere la rezidențiat pentru locurile neacoperite. Chiar și așa, la specialitățile unde este nevoie cel mai mult de medici, multe dintre acestea au rămas neacoperite. Medicina de familie, pentru care au fost oferite cele mai multe locuri – 123 – a fost și cel mai puțin solicitată.

Third slide

Rezidenți cu forța. Cine și în ce condiții poate fi obligat să facă rezidențiatul numai în Republica Moldova

12 octombrie, 2018, 13:41

Vizualizări: 9909

După intrarea în vigoare a Legii nr.191 prin care rezidenții care au studiat la buget sunt obligați să facă rezidențiatul numai în Republica Moldova, nici Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, nici Universitatea de Medicină nu au venit cu informații suplimentare care i-ar ajuta pe tinerii studenți să înțeleagă cum îi afectează noua lege și ce urmează.

Third slide

Cine și când a decis ca studenții la Medicină care au studiat la buget să facă rezidențiatul obligatoriu în Republica Moldova. Pe cine afectează noua lege

05 octombrie, 2018, 11:41

Vizualizări: 21243

Este o întrebare mai complicată decât ar părea la prima vedere. În primul rând pentru că documentul votat la Guvern este diferit de cel ajuns la Parlament și nu este clar cine și când și, mai ales, pe ce bază legală a completat documentul cu trei zile înainte ca acesta să ajungă la Parlament.

Third slide

Studenții la Medicină sunt așteptați de astăzi să depună actele pentru rezidențiat. Cele mai multe locuri se acordă pentru Medicina de Familie

24 septembrie, 2018, 13:01

Vizualizări: 2555

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” a dat startul concursului de admitere la studii postuniversitare prin rezidenţiat, pentru anul de studii 2018-2019. Astfel, toți foștii studenți ai Universității sunt așteptați până sâmbătă, 29 septembrie pentru a depune actele.

Third slide

Rezident, după 15 ani de muncă. Istoria medicului care a părăsit Moldova, ca să pornească de la zero în România: „Eu nu am putut să mă umilesc. Am limitele mele”

28 februarie, 2018, 19:45

Vizualizări: 13457

Aurel Gârneț muncea la trei joburi concomitent, ca să poată face față cheltuielilor. Împlinea mult peste 10 ani de experiență ca medic, dar cu timpul s-au adunat doar anii de experiență, nu și valoarea salariului. În timp ce alții își iau doctorate sau diplome pentru tot felul de merite, Aurel Gârneț s-a apucat de studii din nou.