Grădina de la hospice

Sursa Foto: Elena Covalenco//Sănătate INFO

Violeta Colesnic

16 septembrie, 2021, 16:42

Vizualizări: 7876

Într-o liniște deplină, de dinaintea somnului de amiază, Nina și Tatiana intră în camera celor cinci băieți aducând cu ele cinci farfurii cu mâncare. De sub păturile cu care sunt înveliți băieții se vede câte un picior micuț încălțat în șosete groase, călduroase.

Au ochii deschiși și urmăresc atent fiecare mișcare a celor două femei: cum se mișcă pe vârfurile degetelor ca să nu scârțâie podeaua; cum aranjează câte o lingură lângă fiecare farfurie; cum scot o seringă enormă pe care o introduc în farfurie și o umplu cu mâncarea semisolidă, roșiatică și cum se apropie de patul unuia din băieți și încep să îl hrănească. Cu seringa.

Cei cinci băieți au paralizie cerebrală infantilă și sunt internați în Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice "Casa Angelus" de la Isacova, Orhei. Pentru că nu pot mesteca, băieții sunt hrăniți cu lingura, seringa sau cu biberonul. Astăzi în meniu au borș cu pâine, mixat.

„Copiii care sunt hrăniți cu lingura sau seringa au meniu special, pentru că, de exemplu, ei n-ar putea să mănânce paste chiar și dacă le-am pisa. La aceeași masă putem pregăti două terciuri, pentru că unii copii pot mânca terci de orez, iar alții pot consuma doar terci de griș. Totuși, ne străduim ca mâncarea să fie cât mai ca acasă. Chiar și borș acru umplem, cu huște”, ne spune Rodica Costin, managerul instituției.

Mâncarea aici este delicioasă. Sănătoasă. Ecologic pură. La Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice sunt internați copiii cu probleme neurologice grave care beneficiază gratuit de îngrijire paliativă. Tot aici, pe teritoriul Centrului sunt două sere în care cresc legume, una pentru răsaduri, o livadă cu 180 de copaci fructiferi și un beci plin cu murături.

Pentru a acoperi o parte din cheltuielile Centrului, Fundația Hospice Angelus a demarat proectul „Angelus Agro”, iar pentru a-și vinde produsele, au deschis un magazin pe strada Eminescu din capitală.

În 2016, Fundația Hospice Angelus a primit în gestiune, cu chirie gratuită pentru o perioadă de 30 de ani, terenul cu tot cu fostul spital local din satul Isacova, iar acum acolo este un hospice pentru copii, singurul din țara noastră.

Valeriu Isac, fondatorul Fundației Hospice „Angelus Moldova”: Acesta este teritoriul fostului spital raional. Când am venit și am văzut cât pământ bun stă nefolosit, mi s-a făcut milă de el. Buruianul era cât mine, pentru că pământul nu fusese prelucrat vreo 20 de ani. Fiind născut într-un sat de la nordul țării, mi-am zis că trebuie numaidecât să fac ceva, să valorific acest teren. Mai întâi am cosit buruianul, apoi l-am prelucrat cu soluții speciale care nu afectează solul. Doi ani la rând l-am tot arat primăvara și toamna pentru a-l afâna, pentru că era bătut ca piatra. Paralel căutam finanțare pentru construcția a două sere. Și am găsit la Fundația Est-Europeană, cu suportul financiar al Uniunii Europene și Suediei.

Cele două sere au o lungime de 30 de metri și o lățime de opt metri. În una din ele sunt plantate roșiile, iar în cealaltă castraveți și ardei. Roadă era multă și produceau mai mult decât reușeau să consume copiii. Așa a pornit proiectul „Angelus Agro”, surplusul de legume era propus spre vânzare, iar banii acopereau măcar o parte din cheltuielile centrului.

Valeriu Isac: Finanțarea de bază o avem de la CNAM, dar de exemplu, dacă avem nevoie de un asistent social, compania nu ne dă bani pentru angajarea lui, pentru că este un alt domeniu. Asistența socială nu se încadrează în medicină. Cineva trebuie să plătească acești bani, pentru că noi prestăm aceste servicii. Ele costă. Ele trebuie acoperite, pentru că le facem pentru societate, le prestăm pentru stat. Cumva, statul trebuie să remunereze munca aceasta pe care o facem. Și atunci trebuie să caut surse suplimentare pentru ca să plătesc un asistent social. Pentru hospice nu sunt elaborate normative. De fapt salariile pentru angajații în hospice ar trebui să fie mai mari, pentru că sunt supuși nocivității. Nu este un lucru ușor să lucrezi cu așa copii. Guvernarea actuală a spus că va mări salariile lucrătorilor medicali în sistemul bugetar. Mă interesează cum va fi în cazul nostru, pentru că noi nu suntem în sistemul bugetar, dar prestăm servicii pe care le prestează și cei din sistemul bugetar. Mulți cred că la hospice doar se schimbă scutecele și pamperșii. Nu poți să spui așa ceva! Paliația este o profesie și trebuie să știi și terapie, și neurologie, și psihologie, și cardiologie, și infecțioase, și boli mentale. Trebuie să cunoaștem toate acestea. Mai mult de un an de zile căutăm două asistente medicale. Nu vrea nimeni să vină. Preferă să meargă mai degrabă la o policlinică sau spital unde își fac lucrul și merg acasă, dar aici nu este așa. Aici trebuie să fii empatic, calm, binevoitor și să știi să asculți. Am văzut că printre prioritățile ministrei Ala Nimerenco este și crearea unui centru de îngrijiri paliative. Pe noi nu ne-a invitat nimeni la ședința aceea în care au anunțat despre ce va face noul guvern în următorii un an și patru luni. Probabil au uitat să ne invite.

Valeriu Isac spune că toate aceste inițiative de a construi serele, a deschide magazinul sunt pentru a diminua dependența financiară față de donatori. Serviciile prestate de hospice sunt gratuite atât pentru copii cât și pentru cei care îi însoțesc, iar cheltuielile pentru întreținere sunt foarte mari, așa că sunt nevoiți să caute alternative pentru a putea continua activitatea.

Valeriu Isac: Am coordonat cu finanțatorii și ne-au susținut în inițiativa noastră de a înregistra acest SRL. Fondatorul SRL-ului este Fundația Hospice Angelus. Avem și un magazin unde vindem producția noastră, iar prețurile sunt destul de atractive. Tot venitul este direcționat spre Hospice Angelus. Venit mare încă nu am avut, pentru că am deschis magazinul abia anul acesta. Primele două luni nu am avut aproape deloc vânzări, pentru că lumea nu aflase despre magazin.

Cu mâinile murdare de ulei de motor și tot învârtindu-se în jurul unui GAZ 153 dezasamblat, Nicolae, paznicul instituției, are o misiune grea de a repara „tancul”, cum îi spun cei de aici. Este o mașină veche, din timpul URSS și a fost cumpărată cu 16 000 de lei.

Valeriu Isac: Când i-am spus că vreau să cumpăr această mașină, Nicolae mi-a spus că a lucrat pe astfel de mașină și o poate aduce în ordine, că o poate repara. Lucrează la noi în calitate de paznic, dar este responsabil și de tancul acesta. De două luni repară și lucrează la ea și ne-a spus că peste câteva zile va fi gata. Ne trebuie să aducem bălegar pentru a-l folosi ca îngrășământ natural, să cărăm legumele. Intenționăm să facem o minifermă de iepuri și una de găini, așa că o să ne trebuiască să cărăm și furaje. Avem mare nevoie de această mașină.

În jurul mașinii este dovada misiunii imposibile, reparării acestei mașini vechi. Un carton pe care stau grămadă câteva sute de șuruburi și care vor trebui puse la loc, exact acolo de unde au fost scoase. Un cardan ruginit a fost înlocuit cu unul nou, iar uleiul de motor a fost turnat în două bidoane de 9 litri. Radiatorul i-a dat mari bătăi de cap, spune Nicolae. S-a chinuit vreo trei zile și l-a tot sudat și l-a reparat, dar după ce astupa o gaură apărea alta, așa că au fost nevoiți să cumpere unul nou, iar cel vechi așa și stă ruginit, sprijinit de un copac. Câteva piese au fost cumpărate, iar o mare parte au fost reparate. Toate piesele vechi din fier care au fost înlocuite vor fi predate la fier uzat, iar banii vor fi transferați pe contul fundației.

În una din sere, câțiva din copiii centrului, care se pot mișca, culeg roșiile și le pun în două lădițe. O fată de 17 ani, cu retard mintal, care este aici de trei săptămâni, se plimbă printre două rânduri și ochește o roșie din vârful tufei. Oprește lângă tufă și privește în sus. Rodica Costin o vede că ezită și pornește spre ea.

- Rupe roșia aceea că ești înaltă și o ajungi. Nici scaun nu-ți trebuie!

Fata îi zâmbește, întinde mâna și, ridicându-se pe vârfurile degetelor, rupe roșia. O ține cu ambele mâini și o duce repede în ladă. Fetiță cu sindrom Down are 14 ani și este la centru de două săptămâni. Culege roșiile în liniște, iar când privirea ei se întâlnește cu privirea oricui prezent acolo, zâmbește. De la ușa serei, într-un scaun cu rotile, le urmărește un băiat de 15 ani. Perfect sănătos până la 12 ani, un atac cerebral i-a afectat jumătate de corp. De trei ani face reabilitare și insistă să facă și mai multe ședințe de kinetoterapie. Cu câteva săptămâni în urmă a avut o intervenție chirurgicală la picior și nu are voie să forțeze mult piciorul. El stă la ușa serei, și tot despre kinetoterapie vorbește. „Își dorește foarte mult să meargă, doar despre asta vorbește”, ne explică Rodica Costin.

Culesul roșiilor este pe placul copiilor și este considerat ca un fel de terapie. Totuși, se plictisesc repede și vor alte activități, așa că unul câte unul, părăsesc sera și merg la terenul de joacă.

Cea de-a treia seră este mai mică și este folosită doar pentru creșterea răsadului.

„Sera aceasta am adus-o de la mine de acasă. O folosim doar pentru creșterea răsadului de roșii și castraveți. Rodica, ian întreabă-l pe Dumitru de ce se îngălbenesc castraveții” i se adresează Valeriu Isac după ce se uită atent la cele câteva ghiveciuri cu răsad de castraveți cu frunzele îngălbenite.

„Am întrebat. A spus că nu le ajunge un microelement și ne-a spus ce să facem”.

„Toată producția noastră este ecologică. Nu folosim chimicale nocive pentru prelucrarea plantelor, chiar și la irigare folosim apă de ploaie sau arteziană. Iată avem acolo un morman de frunze și iarbă cosită din care facem îngrășământ natural. Roșiile nici nu trebuie spălate, puteți să le mâncați direct de pe tufă, pentru că nu sunt stropite cu nimic”, ne spune Valeriu Isac.

„Când vin aici mă umplu de pozitivism, pentru că-mi amintește de copilărie. Mă bucur că am copii sănătoși și pot face ceva pentru acești copilași. Dacă aș avea posibilitate aș trece aici cu traiul. Aista-i copacul meu!”, exclamă Valeriu Isac tocmai când ajungem în dreptul unui vișin.

Eu l-am plantat. În total, avem o livadă cu 180 de copaci fructiferi. Avem soiuri de mere, pere, piersici, vișine, cireși. Livada este tânără, are abia trei ani, dar anul acesta au fost deja primele fructe. Ia uitați-vă ce bostani! Fac vârf! Sunt de acei gustoși, plăcintari. Dintr-un bostan mănânci trei zile! Anul acesta a fost boală la piersici, băieții au prelucrat copacii și își revin. Ia vedeți ce copăceii mici, dar sunt încărcați cu pere. Acestea sunt de iarnă, iar acestea sunt tocmai bune de mâncat. Ia luați și gustați. Rodica, bostani o să vindem, că sunt foarte mulți. Ia uitați-vă la el ce-i de mare! Frumooos! Avem și pătrunjel. Ia uitați-vă ce frumos este! Aici avem un rând de porumb, când era în lapte am hrănit copilașii cu porumb fiert, dulce.

Valeriu Isac ne-a tot plimbat pe tot teritoriul Centrului, povestind cu mândrie despre fiecare copac, tufar și fir de pătrunjel plantați și îngrijiți de angajații Centrului. Ne-a dat să gustăm din perele zemoase, zmeura și murele tinere, ne-a arătat terenul pe care vrea să construiască miniferma de iepuri și găini și ne-a povestit despre copii, despre câtă bucurie simt ei atunci când vin aici.

Acești copii sunt dependenți de asistență și nu pot fi lăsați singuri, fără supraveghere. Hospice-ul este și un respiro pentru familii. Părinții vin, lasă copiii pentru o perioadă de 30 de zile sau chiar 60 și știu sigur că vor fi bine îngrijiți, iar în acest timp își rezolvă unele din probleme. La adulți, termenul folosit pentru diagnosticul celor internați aici este „boală incurabilă”. În cazul copiilor, diagnosticul lor se numește „amenințător pentru viață”.

Rodica Costin: Comportamentul lor se poate schimba în orice secundă. Cât sunt la centru își primesc tratamentul fix la oră. Noi nu știm care este situația în familia lor, dar uneori, din comportamentul lor ne dăm seama că acasă la ei se întâmplă ceva urât. Duminică a plecat acasă una din fetițele care a stat la noi. A plecat cu atâtea lacrimi! Striga că vrea să rămână la noi până va fi bătrână. Plângea și ea, plângea și personalul. Se agățase de gâtul asistentei și nu voia să plece acasă. Încă vreo două zile după asta am tot suferit.

La terenul de joacă copii de diferite vârste se joacă cu mașinuțe și tractoare. Unul din băieți, călare pe un tractor mare, îl împinge peste picioarele noastre și râde. „Acest tractor a fost al nepotului meu. Toate jucăriile lui le-am adus aici”, explică Valeriu Isca.

Băiețelul coboară repede de pe tractor, gesticulează cu mâinile și bagă un degețel în locul unde ar fi trebuit să fie remorca, apoi îl privește în ochi pe Valeriu Isac, așteptând un răspuns.

- Trebuie remorcă, dar nu are.

- Da di și?

- A pierdut-o.

- Da di și?

- A mers prin hopuri și a pierdut-o.

- Da di și?

- Tu ai permis doar pentru tractor, nu și pentru remorcă.

-Da di și?

Rodica Costin ne explică că băiatul repetă doar această frază, „da di și”, dar oricum se înțeleg foarte bine.

Copiii care se alimentează singuri, fără ajutorul asistenților, se adună într-o cantină cu câteva mese și scaune. La una din mese a rămas un singur copil care încerca să pescuiască ultimele feliuțe de castravete din farfurie.

- Ce ați mâncat astăzi?

- Am mâncat macaroane cu chiftele, borș și salată.

„Mă gândeam că n-o să mă descurc în această funcție, să lucrez cu acești copii, pentru că sunt o fire sensibilă. Aici am văzut primul copil decedat, până atunci mi se părea că decedează doar adulții bătrâni”, povestește managerul instituției Rodica Costin. „În patru ani, la centru au decedat trei copii. Noi ne străduim să îmbogățim calitatea vieții lor și ne străduim să le facem capriciile și dorințele. Până la sfârșit. Până în ultima lor zi de viață. Așteptările noastre sunt parcă mai mari, am vrea ca să trăiască mai mult, dar nu întotdeauna este așa cum ne dorim. Facem tot posibilul ca să îi facem să zâmbească. Sunt zile în care un copil plânge, și plânge, și plânge și nu știm care este motivul, ce îl doare. Îi schimbăm poziția, îi dăm să mănânce, îi dăm o gură de apă, îl ducem într-o altă odaie și tot încercăm să înțelegem ce îl supără. Uneori poate doar și-a amintit ceva sau poate are vreo dorință dar nu o poate spune. Încercăm să face totul posibil numai să nu-l doară, să nu plângă. Copiii care vorbesc ne spun ce îi supără, dar sunt copii care nu pot vorbi și atunci ne este greu să înțelegem, pentru că el doar plânge. Comunică cu noi doar cu ochișorii, cu privirea…”

Valeriu Isac spune că este adeptul continuității unui proiect chiar și după ce se termină banii finanțatorilor investiți într-un proiect. „Dacă scrii un proiect și vrei finanțare, el trebuie să trăiască și după aceea”. Iată de ce, fostul rezervor pentru apă, care stă nefolosit, a fost transformat în beci, iar beciul este umplut cu murături și alte bunătăți crescute în sere și pe teritoriul Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice.

„De două ori pe săptămână venim de la Chișinău la Isacova. Dacă cineva dorește legume, le spunem că pot veni la magazinul nostru de pe strada Eminescu din capitală să-și ia marfa miercurea ori vinerea. La magazin avem aparat de casă și putem elibera cec. Sau, cumpărătorii pot pune banii în boxa pentru donații pe care scrie „Isacova”. Periodic facem o comisie specială și șefa serviciului fundraising, directorul executiv și încă o persoană, desfacem boxa care are patru plombe și numărăm banii. Este un act special de extrage prevăzut pentru astfel de situații unde scrie câți bani au fost extrași din boxa cu donații din oficiul fundației. Șefa fundraising eliberează cecul de încasare a acestor bani, iar banii merg la bancă, nu sunt puși în buzunar și nici folosiți. Este o procedură prestabilită, conform cerințelor legale la ziua de astăzi din Republica Moldova”.

Murăturile sunt cele mai solicitate, mai ales castraveții și varza murată. Toamna, întreg colectivul organizează o clacă mare.

Valeriu Isac: Cineva culege, cineva spală roșiile, altcineva le pune în poloboace, cineva pune mărarul, țelina, pătrunjelul și le depozităm în beci. Este o atmosferă veselă, de echipă. Eu sunt coordonatorul murăturilor, profesionistul în murături și sărămura. În noiembrie cumpărăm o tonă de varză foiasă, numai bună pentru sarmale și o punem la murat în poloboace mari. Înainte de Crăciun este numai bună pentru sarmale, așa că atunci o scoatem la vânzare. Evident că nu vindem toată varza, dar mai și donăm celor care au nevoie, pentru că suntem organizație de caritate. Ca să vindem această producție în magazine ne trebuie o sumedenie de acte, dar acestea sunt produse de casă. Un borcan de trei litri cu castraveți murați sau roșii costă aproximativ 50 de lei. Roșiile răscoapte le folosim la suc. Avem mare nevoie de borcane. Am făcut și o campanie, ca să ne aducă oamenii borcanele de care nu mai au nevoie. Încercăm să valorificăm fiecare legumă pe care o creștem. Este o muncă grea, dar și plăcută, pentru că știm că grație, inclusiv banilor din vânzarea acestor produse, viața acestor copii este mai ușoară.

Pentru cei interesați să ajute Fundația Hospice Angelus și copiii de la Centrul de Îngrijiri Palitive Pediatrice de la Isacova, Orhei pot face comenzi de legume și conserve pe pagina de Facebook www.facebook.com/AfacereSociala/ sau la numerele de telefon 22 244 850, 069182083.

Discuții aprinse între Curtea de Conturi și Ministerul Sănătății. Motivul – tarifele la servicii medicale

Migrația afectează finanțarea în Sănătate. Medicii de familie și Serviciile de Urgență au primit bani pentru aproape 1 milion de moldoveni care nu se mai află în țară

Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Ministerul Sănătății, în vizorul Consiliului Concurenței. ANSP ar fi încălcat regulile concurenței de prestare a serviciilor medicale

Tag: hospice Angelus, servicii paliative, grădină, seră, copii, Isacova

Categoria: Știri Interne

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.