Copiii de la 12 ani din Republica Moldova pot fi vaccinați anti-Covid cu vaccinul produs de Pfizer. Decizia AMDM
Silvia Rotaru
26 octombrie, 2021, 12:47
Vizualizări: 3005
Ieri, 25 octombrie, Comisia Medicamentului din cadrul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a aprobat extinderea indicației pentru vaccinul COVID-19 Comirnaty produs de Pfizer-BioNTech, pentru a include utilizarea acestuia la copiii cu vârste peste 12 ani.
„Modificările propuse
sunt evaluate și înaintate spre aprobare în conformitate cu informația oficială
al Organizației Mondiale a Sănătății, referitoare la vaccinurile COVID-19. Cu
referire la vaccinurile Pfizer Comirnaty și Janssen – s-a actualizat profilul
de siguranță precum și lista producătorilor de produs finit și substanță
activă. Adițional, pentru vaccinul Pfizer Comirnaty a fost modificat termenul
de valabilitate al produsului și anume al flaconului congelat. În varianta
actuală acesta este de 6 luni, se propune pentru aprobare varianta de 9 luni –
o modificare efectuată de Organizația Mondială a Sănătății”, potrivit șefei
secției farmacovigilență și studii clinice, Ecaterina Guzinschi, în cadrul
ședinței Comisiei.
Vom preciza că Comitetul
Național pentru Imunizare din Moldova a recomandat încă din luna august
vaccinarea copiilor de la 12 ani cu prioritate pentru copiii imunocompromiși –
copiii cu boli autoimune, cu maladii cronice, oncologice, cu fibroză chistică și,
ulterior, ceilalți copii, urmând ca MS să ia o decizie în acest sens.
De ce specialiștii
recomandă anume vaccinul Pfizer și Moderna ne-a explicat Ninel Revenco, coordonatoarea
Campaniei de Imunizare.
„Din motiv că ele
primele au trecut prin prima, a doua și a treia fază de testare, și ele primele
au fost admise la copii în UE și aprobate de Agenția Europeană pentru
Medicamente. Dacă inițial siguranța și eficacitatea acestor vaccinuri a fost
testată pe un lot mic – 2.260 de copii cu vârsta între 12-15 ani, acum avem și
studiul de post-testare, pe un lot mai mare de 9 milioane de copii, cu vârsta
de la 12-17 ani. S-a demonstrat siguranța și eficacitatea acestora. În rândul
acestor copii vaccinați nu sunt maladii grave și nu sunt spitalizări. Este
adevărat că 80 la sută dintre copii fac o formă ușoară a bolii și sunt asimptomatici,
dar asta se întâmplă și la adulți. Însă acesta nu este un argument, pentru a nu
vaccina copiii, pentru că copiii infectează adulții, în special, persoanele mai
mari de 60 de ani”, a explicat Ninel Revenco.
Tag: vaccin, copii, pfizer, comirnaty, vaccinare copii, agentia medicamentului
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
02 decembrie, 2016, 20:18
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,40 %