Vaccinurile anti-COVID-19 pentru copii: doze, posibile reacții adverse, raport risc-beneficiu. Ce arată ultimele date statistice

Irina Papuc
22 noiembrie, 2021, 21:35
Vizualizări: 3827
Vaccinurile sunt supuse unor teste de siguranță deosebit de riguroase înainte de a primi aprobarea pentru administrare populației generale. Cu toate acestea, niciun medicament nu este lipsit sută la sută de efecte secundare. Care sunt efectele secundare cu care se pot confrunta copiii care primesc vaccinul COVID-19, vă întrebați? Iată ce spun cifrele în acest sens:
Agenția pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) a aprobat vaccinul Pfizer pentru copiii cu vârstele cuprinse între 5 și 11 ani pe 29 octombrie 2021. Potrivit unui sondaj recent realizat de KFF COVID-19 Vaccine Monitor în SUA, puțin peste un sfert dintre părinții copiilor din această grupă de vârstă își doresc un vaccin pentru copiii lor cât mai curând posibil. Deși aceste cifre pot părea surprinzătoare, sondajul mai arată că teama de efecte secundare se afla la baza ezitării acceptării vaccinurilor, scrie Medical News Today.
Două treimi dintre părinții copiilor de această vârstă au spus că sunt îngrijorați de faptul că vaccinul anti-COVID-19 va afecta fertilitatea viitoare a copiilor lor. Aceste preocupări sunt atât de semnificative încât Academia Americană de Pediatrie a publicat recent un videoclip în care contestă orice impact potențial al vaccinului asupra pubertății sau fertilității.
Totuși, ezitarea privind vaccinarea nu se limitează doar la temerile privind impactul asupra fertilității. Peste trei sferturi dintre părinți au raportat că sunt „foarte” sau „oarecum” îngrijorați de faptul că ar putea existe efecte secundare grave sau că nu se cunosc suficiente date despre efectele pe termen lung ale vaccinurilor anti-COVID-19.
Deci, care sunt posibilele efecte secundare?
Exact în modul în care companiile farmaceutice s-au întrecut pentru a obține aprobarea vaccinurilor pentru adulți, aceleași companii au efectuat teste pentru a vedea dacă vaccinurile lor sunt sigure și eficiente la adolescenți și copii.
„Au fost făcute o serie de încercări. Suntem întotdeauna îngrijorați de efectul nefavorabil al tuturor medicamentelor la copii și, desigur, nu putem extrapola doar din datele care [vin] de la adulți la copii. A trebuit să așteptăm pentru a ne asigura că există siguranță și în cazul copiilor. Și acum asta s-a întâmplat”, a spus Deenan Pillay, profesor de virologie la University College London (UCL).
Până în prezent, vaccinurile pe bază de ARNm de la Pfizer și Moderna au primit aprobare în SUA pentru copiii cu vârsta de peste 12 ani, vaccinul Pfizer fiind aprobat pentru copiii de 5-12 ani la sfârșitul lunii octombrie 2021. Agenția Europeană pentru Medicamente a anunțat că va începe investigarea siguranței vaccinului în grupa respectivă de vârstă pe 18 octombrie 2021.
Majoritatea țărilor care au început vaccinarea celor de peste 12 ani oferă vaccinul Pfizer sau Moderna. O singură doză de vaccin Pfizer este disponibilă pentru cei peste 12 ani în Marea Britanie, unde și vaccinul Moderna are aprobare pentru această grupă de vârstă.
Pfizer intenționează să testeze vaccinul la copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 5 ani, iar Moderna are deja studii în desfășurare pentru a testa siguranța și eficacitatea vaccinurilor la copiii sub 12 ani.
Novavax este pe cale să înceapă un studiu pe până la 3.000 de adolescenți cu vârstele cuprinse între 12 și 17 ani în aproximativ 75 de locații din Statele Unite. Johnson & Johnson a înrolat copii de până la 12 ani în studiile existente, iar AstraZeneca intenționează să efectueze teste ale vaccinului său la copii de până la 6 ani.
Vaccinul cu cele mai multe dovezi care să susțină utilizarea sa până acum este cel pe bază de ARNm de la Pfizer. Totuși, dozele de vaccin administrate copiilor cu vârsta de peste 12 ani și celor sub 12 ani diferă. Pfizer a publicat date din studiile sale de faza 2 și 3 la sfârșitul lunii septembrie 2021. Datele sugerează că vaccinul a fost sigur la copiii cu vârstele cuprinse între 5 și 11 ani.
Copiilor mai mici de 12 ani li se vor oferi 10 micrograme (mcg) de vaccin, în comparație cu 30 mcg de vaccin, care este cantitatea administrată copiilor cu vârsta peste 12 ani și adulților. Experții speră că această doză mai mică ar putea duce la mai puține efecte secundare.
Reacții adverse minore
Vicepreședintele senior pentru cercetări clinice și dezvoltare al Pfizer, Bill Gruber, a împărtășit datele companiei din studiile de fază 2 și 3 la reuniunea Comitetului consultativ pentru vaccinuri și produse biologice înrudite a FDA din 26 octombrie 2021. El a declarat că au existat foarte puține evenimente adverse grave și niciun deces în timpul studiilor de faza 2 și 3 la copiii cu vârstele cuprinse între 5 și 12 ani. El a explicat, de asemenea, că efectele secundare au fost similare cu cele pe care le experimentează adulții.
Cele mai frecvente reacții adverse la copii după a doua doză de vaccin (reacțiile la prima doză au fost mai puțin frecvente) au fost oboseala și durerea de cap, 39,4% și, respectiv, 28% dintre copiii cu vârstele între 5-12 ani au manifestat aceste simptome. Pentru comparație, 65,6% și 60,9% dintre adulți au raportat aceste simptime. De asemenea, datele arată că febra și frisoanele experimentate după vaccin au fost mai scăzute în rândul copiilor cu vârstele între 5 și 12 ani decât în rândul celor cu vârstele cuprinse între 12 și 65 de ani.
În același timp, 6,5% dintre copiii de 5 și 12 ani au prezentat febră după vaccinare, comparativ cu 17,2% dintre cei peste 12 ani. De asemenea, 9,8% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani au avut frisoane, comparativ cu 40% dintre cei peste 12 ani.
Din cauza preocupărilor existente cu privire la riscul de miocardită și pericardită în rândul băieților adolescenți și adulților tineri, oamenii de știință au luat măsuri de precauție specifice în timpul acestui studiu, a explicat dr. Gruber comitetului. Nu au fost raportate anafilaxie, miocardită și apendicită.
Miocardita
Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) monitorizează în prezent ratele de miocardită (inflamația mușchiului inimii). Se întâmplă după ce au existat rapoarte din iulie 2021 conform cărora unii adolescenți au fost diagnosticați cu această afecțiune după ce au primit vaccinul Pfizer. CDC raportează că bărbații cu vârsta cuprinsă între 12 și 29 de ani sunt cei mai expuși riscului de a dezvolta miocardită.
De asemenea, se precizează că, deși 687 de cazuri de miocardită după vaccinare au fost raportate la cei sub 30 de ani în SUA între 29 decembrie 2020 și 11 iunie 2021, profesioniștii din domeniul sănătății au administrat peste 52 de milioane de doze de vaccin persoanelor cu vârsta de 12 ani - 30 de ani în total. Deci, acesta reprezintă un risc foarte mic.
În plus, s-a discutat dacă riscurile vaccinului, care sunt foarte mici, depășesc sau nu riscurile de a dezvolta COVID-19, care au fost, de asemenea, mai mici pentru această categorie de populație. Un studiu, care nu a fost încă supus unei evaluări inter pares, a susținut că riscul de a experimenta un eveniment cardiac advers după vaccinarea ARNm la bărbați cu vârsta cuprinsă între 16 și 17 ani fără comorbidități a fost de 3,5 ori mai mare decât riscul de spitalizare din cauza COVID-19. În schimb, un studiu din New England Journal of Medicine din 6 octombrie 2021, a raportat constatări ale Ministerului israelian al Sănătății privind problema care părea să dovedească o legătură între primirea vaccinului Pfizer și miocardită. Datele colectate între 20 decembrie 2020 și 31 mai 2021 au confirmat 136 de cazuri de miocardită printre cei 5,12 milioane de israelieni care au primit două doze de Pfizer. Analiza sugerează că riscul este cel mai mare după a doua doză. Manfred Green, de la Departamentul de Epidemiologie de la Universitatea din Haifa din Israel, co-autor al studiului, a declarat pentru Medical News Today că „a fost o boală ușoară, o infecție ușoară și un eveniment minor care necesită spitalizare, deoarece persoanele cu miocardită sunt aproape întotdeauna spitalizate pentru observație. A fost nevoie de […] un tratament antiinflamator de bază pentru a trata inflamația. Toate cazurile au fost ușoare, iar pacienții și-au revenit”.
Copiii vulnerabili din punct de vedere medical
O mare parte din îngrijorările exprimate cu privire la efectele secundare ale vaccinurilor anti-COVID-19 este legată de riscul pe care acestea îl pot prezenta copiilor sănătoși.
Între timp, copiii care au unele afecțiuni preexistente vor fi deosebit de vulnerabili la COVID-19 și ar trebui să beneficieze de vaccinuri.
Există mai puține studii care să fi inclus copii cu vulnerabilități din punct de vedere medical, deoarece copiii din aceste grupuri sunt puțini la număr. Cu toate acestea, un studiu care apare în revista Archives of Disease in Childhood nu a găsit efecte secundare problematice la un grup de 20 de adolescenți cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani cu afecțiuni neurologice.
Analiza risc-beneficiu
Atunci când se evaluează riscurile privind posibilele efecte secundare ale vaccinurilor COVID-19, este imposibil să se facă acest lucru fără a lua în considerare posibilele beneficii.
O analiză apărută în Jurnalul Societății Regale de Medicină la 1 noiembrie 2021, sugerează că vaccinarea tinerilor cu vârste între 12 și 17 ani este benefică, în timp ce ratele de infecție rămân ridicate - ceea ce, desigur, se întâmplă în multe părți ale lumii.
Analiza sugerează că, dacă infecțiile cu SARS-CoV-2 sunt de până la 1.000 la 100.000 de persoane pe săptămână timp de 16 săptămâni, vaccinarea ar putea evita 4.430 de internări în spital și 36 de decese în 16 săptămâni. De asemenea, sugerează că mii de cazuri de COVID lung ar putea fi evitate, chiar dacă rata COVID lung a fost de până la 4% la adolescenți.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
23 aprilie, 2018, 18:14
23 aprilie, 2018, 15:20
Cele mai citite
Ala Nemerenco recomandă ca toți medicii de gardă din noaptea ...
15 aprilie, 2025, 11:18
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Povestea lui Marcu, un băiețel care a supraviețuit după ce a ...
13 martie, 2025, 16:51
Copil diagnosticat cu trichineloză, după masa de Crăciun. Fă ...
13 ianuarie, 2025, 16:40
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi12,56 %