Tag: pfizer

Third slide

Cine este eligibil să fie vaccinat în etapa a II-a de imunizare. Ministerul Sănătății face precizări

07 aprilie, 2021, 11:40

Vizualizări: 886

În cea de-a doua etapă de vaccinare, eligibili pentru vaccinare sunt persoanele cu vârsta de peste 60 ani, persoanele cu comorbidități, dar și persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-60 ani, care au comorbidități și pentru care infecția COVID-19 prezintă un risc sporit a formelor grave și decesului, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale

Third slide

Aproape 400 de oameni au ajuns ilegal în listele de imunizare împotriva Covid19. Comisia a evitat să spună cine sunt aceștia

06 aprilie, 2021, 12:15

Vizualizări: 601

În 29 de raioane, medicii au încălcat planul de imunizare împotriva Covid-19 și au vaccinat alte persoane, decât cele eligibile pentru etapa I. Comisia de experți, care a analizat cazurile, a constatat că 395 de oameni au ajuns în liste ilegal. Însă comisia nu a oferit detalii, deși a fost întrebată în cadrul conferinței de presă cine anume se regăsesc în aceste liste și cum au ajuns ele acolo.

Third slide

Cum a ajuns deputatul democrat Ion Leucă să fie vaccinat împotriva Covid19 la Glodeni: Viorica Ciobanu, medic de familie „Asta ce e știre pe țară? Trebuie să avem obraz”

30 martie, 2021, 18:37

Vizualizări: 1325

De duminică în presa de la Chișinău se vorbește despre imunizarea împotriva Covid19 a altor persoane, decât cadrele medicale, deși nu le-a ajuns rândul. Se întâmplă după ce în țară au venit și au fost distribuite câteva mii de doze de vaccin Comirnaty al producătorului american și german Pfizer/BionTeh. Nu a mai contat nici partidul din care face parte, nici preferințele geopolitice față de vaccin, oamenii s-au avântat să se vaccineze.

Third slide

Până la sfârșitul lunii iunie în țară vor ajunge peste 100 de mii de doze de vaccin Pfizer-BioNTech

30 martie, 2021, 17:58

Vizualizări: 357

În Republica Moldova vor ajunge 100.620 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech prin intermediul platformei COVAX, până la sfârșitul lunii iunie. Despre aceasta a anunțat pe pagina sa de Facebook, președinta Maia Sandu, iar ulterior a confirmat și Ministerul Sănătății.

Third slide

La Edineț 100 de medici încă stau pe liste pentru vaccinul Pfizer. „Cu Pfizer s-au vaccinat primari, angajata unui minister, agenți economici. Procuratura trebuie să spună cine sunt ei”

30 martie, 2021, 16:21

Vizualizări: 1441

Vizați în scandalul vaccinării fără rând și fără vreo justificare medicală, membrii partidului socialiștilor din Edineț ar fi semnat o declarație pe proprie răspundere că n-au fost vaccinați niciunul. Vladimir Odnostalco spune că într-adevăr mai mulți funcționari s-au vaccinat cu Pfizer la Edineț, dar că niciunul dintre cei imunizați nejustificat nu sunt membrii lor de partid.

Third slide

Peste 50 la sută dintre cadrele medicale din țară sunt imunizate împotriva Covid-19, cu prima doză de vaccin

30 martie, 2021, 11:32

Vizualizări: 502

Până la această oră, peste 38 de mii de cadre medicale din țară sunt vaccinate, ceea ce reprezintă 52 la sută dintre aceștia. Peste 800 de persoane au avut reacții adverse ușoare și moderate. Până la acest moment, 80 la sută dinte vaccinurile distribuite în teritoriile administrative au fost utilizate. De asemenea, 78 de persoane s-au infectat cu SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin. Specialiștii spun că, fie aceștia erau infectați, fie s-au infectat după ce s-au vaccinat.

Third slide

UPDATE// Doi responsabili de la Spitalul din Edineț și Centrul de Sănătate au fost suspendați din funcție pe perioada anchetei imunizării împotriva Covid19 a unor persoane din afara sistemului medical

29 martie, 2021, 18:37

Vizualizări: 1928

Este vorba de Aliona Rusanovschi, vicedirectorul medical al Spitalului și pe Lilia Negrea, șef adjunct pe probleme medicale al Centrului de Sănătate Edineț. Decizia a fost luată de Consiliul Raional. Anterior, vicepreședintele raionului Ivan Nistor declara pentru Sănătate INFO că de acest caz se ocupă inclusiv Procuratura din Edineț, refuzând însă să ne spună cine sunt persoanele vaccinate împotriva virusului din afara instituțiilor medicale.

Third slide

Moldova se mai împrumută cu 10 milioane de euro pentru cumpărarea vaccinurilor împotriva Covid19

26 martie, 2021, 17:16

Vizualizări: 697

Producătorul de vaccinuri Moderna nu dispune de vaccinuri pentru Republica Moldova în acest an. Toate cantitățile au fost redistribuite deja, astfel încât țara noastră ar putea obține medicamentul abia în primul trimestru al anului 2022. Și Pfizer a anunțat Guvernul de la Chișinău că nu are doze să ne vândă și că soluția e să apelăm la Platforma Covax.

Third slide

Săptămâna viitoare, în Moldova, începe a doua etapă de imunizare împotriva Covid19

24 martie, 2021, 18:26

Vizualizări: 1010

Sute de doze de vaccin AstraZeneca stau în centrele de vaccinare din țară, din motiv că mulți lucrători medicali au refuzat imunizarea cu acest ser. Potrivit autorităților din sănătate publică, cu aceste doze urmează să fie vaccinate persoanele din etapa a doua de vaccinare, care va începe săptămâna viitoare.

Third slide

Mai mulți lucrători medicali vor să se vaccineze cu Pfizer: „Nu știu de unde se informează, poate mass-media spune ceva de rău despre AstraZeneca și de asta vor cu Pfizer”

24 martie, 2021, 13:42

Vizualizări: 812

Până acum 21.538 de cadre medicale au fost vaccinate împotriva Covid-19 cu serul AstraZeneca. Autoritățile din sănătate publică spun că există o mai mare receptivitate din partea lucrătorilor medicali pentru vaccinul Pfizer. Spre exemplu, în UTA Găgăuzia s-au vaccinat cu serul AstraZeneca doar 32 de cadre medicale, pe când în lista de așteptare pentru vaccinul Pfizer sunt 140.