CNAM nu compensează acum medicamentele pentru îngrjirile paliative, deși 4 milioane de lei au fost alocați în acest scop în 2022

Irina Papuc
24 ianuarie, 2022, 13:48
Vizualizări: 1709
CNAM a alocat 4 milioane de lei pentru compensarea medicamentelor necesare în îngrijirile paliative. La această etapă niciun medicament nu este compensat, de facto. Autoritățile susțin că subiectul este unul strategic și că pe parcursul acestui an compensarea preparatelor necesare în îngrijirile paliative se va produce.
Odată cu ultimele modificări legislative, finanțarea îngrijilor paliative în Republica Moldova s-a îmbunătățit. Există mai multă claritate și predictibilitate, datorită unui program separat de finanțare în FAOAM, care este instituit începând din acest an. Totuși, aceștia sunt abia primii pași în reformarea adevărată a domeniului.
Astfel, pentru îngrijirile paliative sunt alocați în acest an 69.000.000 de lei. Conform Legii asigurării obligatorii de asistență medicală îngrijirile paliative sunt „serviciile de sănătate pentru susținerea activă și complexă a pacienților a căror boală nu mai răspunde la tratamentul curativ. Beneficiari de îngrijiri paliative sunt pacienții de toate vârstele, cu maladii cronice în stadiu avansat și alte boli cu pronostic limitat, care au speranța de viață sub 12 luni, cu simptome necontrolate, suferință psihoemoțională sau spirituală semnificativă și/sau care prezintă un anumit nivel de dependență”.
Este important de menționat că aproximativ 25 de mii de potențiali pacienți au nevoie de îngrijiri paliative în Republica Moldova. Doar unul din 3 moldoveni beneficiază, în realitate, de acest tip de îngrijiri.
Deși din acest an, CNAM a prevăzut și un buget pentru medicamente compesante în îngrijirile paliative, acum niciun medicament nu este compensat.
„La momentul actual, medicamentele destinate îngrijirilor paliative nu sunt compensate. Conform priorităților strategice stabilite de către Ministerul Sănătății, compensarea medicamentelor destinate îngrijirilor paliative este prevăzută pentru anul 2022. În acest scop, în fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală au fost planificate cca 4 milioane de lei”, a comunicat CNAM la o solicitare a Sănătate INFO.
Tag: medicamente compensate ingrijiri paliative CNAM
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi

28 septembrie, 2021, 16:56

28 septembrie, 2020, 21:57

28 septembrie, 2018, 14:14

28 septembrie, 2020, 14:30
28 septembrie, 2017, 18:13

28 septembrie, 2022, 11:55
Cele mai citite
Un copil de 1 an si 5 luni a ajuns în stare gravă la spital, ...
29 mai, 2023, 17:52
„Luați-vă mortul acasă”. Povestea sfâșietoare a unei familii ...
12 aprilie, 2023, 21:47
„Mamă, eu am cancer”. Povestea unei tinere din Moldova, care ...
13 iunie, 2023, 16:31
O fetiță de 12 ani „încă zâmbește” după ce și-a pierdut mâi ...
14 aprilie, 2023, 08:57
Ștefan Botnar, ex-consilier în Cabinetul ministrei Sănătății ...
26 mai, 2023, 17:56
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,00 %