REPORTAJ//Farmacia la sat, o afacere cu multe bătăi de cap
Violeta Colesnic//Foto: Elena Covalenco
20 noiembrie, 2022, 22:18
Vizualizări: 2727
Businessul farmaceutic e considerat unul dintre cele mai rentabile și profitabile activități economice din lume. Cei care și-au construit afaceri în acest domeniu fac parte din categoria celor mai bogați oameni de pe planetă. Dar pe lângă profitabilitate, cei care se avântă să le vândă oamenilor medicamente au și o imensă responsabilitate socială – să-i ajute să le utilizeze corect, în doze corespunzătoare și doar când e nevoie.
E oare așa și în Republica Moldova?
În Moldova, farmaciile sunt amplasate, în primul rând dezechilibrat. Cei
din orașe se pot bucura la fiecare colț de o farmacie, adesea de rețea, chiar
dacă deseori e contrar legii, iar cei de la sate sunt fericiți dacă au un punct
medical, unde le găsesc măcar medicamentele vitale.
E adevărat că sunt în Moldova și sate unde există și farmacii private, mici
afaceri de familie. Însă, la sat farmacia nu este rentabilă, spun proprietarii
cu care am reușit să stăm de vorbă. Sunt puțini clienți, continuă ei și cu
venituri mici. Așa că activitatea farmaceutică e mai mult o activitate
realizată mai mult din inerție, în lipsa unei activități mai atractive. Prin urmare,
cu cât vă veți îndepărta de oraș, cu atât mai puține farmacii veți întâlni.
Gura Galbenei este unul dintre cele mai mari sate din raionul Cimișclia.
Are peste 5 mii de locuitori. Căutând farmacia din sat, oprim în fața unui
bărbat în scaun cu rotile, care urmărea cum trec mașinile pe drum, și-l
întrebăm dacă în satul lor au farmacie.
Chiril: Dap cum. Normal că este farmacie la noi în sat. Până nu demult erau două
farmacii, dar una s-a închis, cea a Valentinei Chirilovna. Era bătrână. Avea vreo 80 de ani și nu mai putea lucra. Eu
nu mă duc la farmacie și nici pastile nu beau, chiar dacă mi-am fărâmat tazul
(n.r. și-a fracturat bazinul) cu câțiva ani în urmă. Întoarceți mașina,
mergeți înapoi, o luați la stânga, iar când ajungeți la răscruce în partea
stângă o să vedeți magazinul. Ap chiar alături este farmacia.
Am găsit magazinul, nu și farmacia. Alături Casa de Cultură și tot acolo școala
muzicală din sat. Ne-am dat seama că e școală, pentru că din interior se auzeau
sunete de pian, de trompetă, de acordeon.
Am intrat să întrebăm unde putem găsi farmacia. Cea care stă în fața pianului cântă câteva acorduri și după ce deschidem ușa, își unește mâinile, le freacă una de alta ca să se încălzească. E îmbrăcată în cojoc, pe cap are căciulă, la gât – fular, iar în picioare poartă pâsle. Ne spune că e profesoară de pian și vioară, iar până ajunge următorul elev își încălzește degetele cântând o polifonie.
În clasă
este foarte frig. Un frig din cela care pătrunde în oase. O întrebăm dacă s-a
asigurat cu medicamente, în cazul în care ar răci din cauza frigului în care
lucrează.
Veronica Jubea, profesoară de pian și vioară: Seara, cum ajung acasă,
stau cu picioarele în apă fierbinte. Mai beau ceaiuri și încerc să nu prea
apelez la pastile. Doar în cazul tusei pot să-mi cumpăr vreun sirop. Mă strădui
să nu mă îmbolnăvesc, pentru că asta ar însemna să pierd din ore și nu pot,
pentru că se apropie examenul și trebuie să reușesc să pregătesc elevii. Lumea
cumpără medicamente și din sat, și din Cimișlia, iar dacă are drum spre
Chișinău cumpără și de acolo. Prețul este cam peste tot același, poate cu o
mică diferență. Farmacia de la noi din sat lucrează până la ora 17.00, iar
sâmbăta este zi liberă. Dacă cineva are nevoie de ceva, dar farmacia este
închisă, merge la Hâncești cu vreo mașină. Acolo este o farmacie care lucrează
până la ora 22. Dacă nu, atunci la noi în sat este Urgența și lumea se duce la
ei. Fetița mea într-o noapte vomitat și nu am mai chemat salvarea, dar am mers
direct la ei. Am cerut rehydron și mi-au dat. De obicei cumpăr pliculețe pentru
febră, paracetamol, citramon, rehidron, cărbune. Soțul având hernie de disc,
avem mereu în casă injecții pentru durere.
Ieșim din școala muzicală, iar pe pragul Casei de Cultură zărim o femeie
așezată pe prag. O rugăm să ne ghideze spre farmacie și o întreb dacă e
afacerea cuiva sau e a Centrului Medicilor de Familie?
„Farmacia? Iaca acolo, după magazin. De aici nu se vede. Nu știu dacă îi privată sau de stat, noi mergem și cumpărăm de aici ce ne trebuie. Eu cumpăr m? Iaca acolo, după magazin. De aici nu se vede. Nu știu dacă îi privată sau de stat, noi mergem și cumpărăm de aici ce ne trebuie. Eu cumpăr mai mult pastile pentru tensiune. Avem și ambulatoriu în sat, și Punct de Asistență Medicală Urgentă”, explică femeia, precizând,
că sunt niște norocoși că au atâtea unități de unde poți lua sau cumpăra
medicamente în sat.
Medicamente, ceaiuri, vitamine, scutece, produse de igienă sau cosmetice.
Gama produselor farmaceutice din farmacia din Gura Galbenei nu pare să se
deosebească prea mult de cea de la orșa.
Farmacista, Maria Jechiu, ne spune că alături se află Centrul de Sănătate,
iar oamenii vin la ea după medicamente, în special după cele compensate.
Pentru că în satele vecine nu sunt farmacii, locuitorii din împrejurimi tot
aici vin.
Sanatateinfo.md: Când vine cineva cu o lista de medicamente, le aveți pe
toate cele solicitate sau unele lipsesc din stoc?
Maria Jechiu: Uneori se poate întâmpla să nu avem vreun preparat, așa că
dăm comandă și a doua zi sunt pe loc. Cele mai solicitate medicamente sunt cele
de tensiune, apoi cele care tratează răceala. Oamenii merg la medicul de
familie care le scrie rețetă, apoi vin după antibiotice sau ce mai au ei nevoie.
Majoritatea merg la medicul de familie, dar sunt și dintre cei care vin și iau preparate
pentru care nu este necesară rețeta, cum ar fi citramonul, de exemplu. Noi
comandăm medicamente ca să avem rezerve, pentru că s-ar putea ca azi cineva să
cumpere 10 cutii cu paracetamol, iar mâine una. De asta, când facem comanda,
luăm maximal, pentru ca atunci când vine omul după medicamente să avem în stoc,
să găsească pe loc tot ceea ce-i trebuie.
Maria Jechiu povestește că și-a deschis farmacia în 2010. Lucrează în
fiecare zi până la ora 17.00, duminica doar până la prânz, iar sâmbăta este zi
liberă.
Maria Jechiu: Cei care au nevoie urgent de medicamente pot merge la
Cimișlia, Hâncești sau în satul Vozieni, unde tot este farmacie. La noi în sat
mai este și Salvarea (Punct de Asistență Medicală Urgentă)
unde se pot adresa, așa că dacă-i închisă farmacia, problema nu-i așa de mare. În
plus, unii se asigură din timp cu medicamente pentru răceală, mai ales înainte de
iarnă.
Periodic, în farmacie intră câte un săteam și cumpără ba un plasture, ba un
blister de pastile. Încălțați în papuci de casă sau îmbrăcați cu haine pline de
ciment, oamenii intră în grabă, schimbă câteva cuvinte cu farmacista și pleacă grăbiți
acasă.
- Dați vă rog un paracetamol. Cât el costă?
- Patru lei și bănuți.
- Dați-mi câteva. Dar ceva de dormit aveți? N-am închis un ochi noaptea
asta...
Maria Jechiu: Oamenii trăiesc greu și nu toți își permit să cumpere
medicamente. Pe unii îi ajută rudele de peste hotare, le trimit bani, dar sunt
mulți care nici nu se adresează la medic, pentru că nu au bani. Unii vin cu
lista de medicamente și mă roagă să calculez cât o să-i coste. După ce calculez
și le spun că trebuie să plătească vreo 400 de lei sau vreo 700 spun că este
prea scump și că se vor trata după metoda veche, mai fac o frecție, mai ung cu
ceva și poate le-a trece.
- Dați-mi 10 seringi, i se adresează farmacistei un băiat îmbrăcat în haine
de muncitor, întinzându-i o bancnotă de 10 lei.
Ea îi ia, îi privește și zice: „Ei, d-apoi nu-ți ajunge, că una costă 1 leu
52 de bănuți”.
- O să vă aducă acuș Veronica, îi răspunde el.
Ea îl privește atent, ezită câteva secunde, apoi se apropie de un sertar și
numără 10 seringi. Bate un cec, îl pune lângă casa de marcat și îi întinde
bărbatului seringile.
- Îi spui Veronicăi să-mi aducă 5 lei.
Maria Jechiu spune că rețele mari de farmacii înăbușă activitatea celor
mici, care cel mai des sunt afaceri de familie. Tactica cel mai frecvent aleasă
de proprietarii acestora e deschiderea unei farmacii de rețea în apropierea celei
mici. Mai mult, le racolează și angajații – farmaciști cu studii superioare,
care sunt și ei un deficit pe piață.
Dar Maria Jechiu este unul dintre puținii proprietari de farmacii care au vrut să stea cu noi de vorbă. Cei mai mulți au refuzat categoric sau, după ce ne-au spus de zeci de ori că nu vor să discute cu jurnaliștii, au acceptat să vorbească despre problemele lor doar cu promisiunea că nu le dăm numele.
Așadar, de la Gura Galbenei ne îndreptăm spre Cimișlia. Vrem să continuăm
discuția cu cineva dintre farmaciști. Doar unul acceptat să ne răspundă la
întrebări, dar a refuzat categoric să-i dăm numele.
„Noi suntem oameni micuți și nu vreau să discut. Nu putem să ne punem cu
oamenii cei mari, pentru că ne putem trezi cu controale”, ne-a explicat
farmacistul decizia lui de a vorbi anonim.
I-am adresat o întrebare generală în speranța că ne va spune, din proprie
perspectivă și experiență, ce probleme au astăzi cei care se avântă în
activitatea farmaceutică.
Farmacist: Multe preparate care erau înainte nu mai sunt acum în vânzare.
De exemplu, Tetraciclina oftalmică sau Dermovate crem au dispărut din vânzare,
iar oamenii tot insistă și le solicită. La fel, preparatele rusești sau din
Ucraina cam nu prea sunt pe piață, iar dacă sunt solicitate de pacienți noi nu
avem de unde să le luăm și nici să le comandăm. Încercăm să le explicăm și să
le propunem ceva asemănător, dar mulți nu vor. Ce mă deranjează, asta-i lipsa
de colaborare între medic și farmacist. Dacă în America medicul se consultă cu
farmacistul înainte de a prescrie un preparat, pentru a afla despre disponibilitatea
lui, atunci la noi asta nu se face. Respectiv, avem situații în care medicii
prescriu preparate care au dispărut din vânzare cu vreo 3 ani în urmă. De multe
ori oamenii nu vor alt medicament în locul celui scris pe foaie, motivând că au
încredere doar în medic. În astfel de situații, pentru a nu-l pune pe pacient
în situația de a se duce iarăși la medic, iarăși pe drum, îmi face legătura
prin telefon cu medicul și împreună stabilim cu ce preparat pot să-l înlocuiesc
pe cel lipsă. Da, este nevoie de o colaborare. Medicii cunosc medicamentele,
dar nu într-atât de bine ca noi, care lucrăm zi de zi cu preparatele. În
fiecare an apar preparate tot mai noi și mai noi, iar noi trebuie să le
cunoaștem, să știm cu ce pot fi combinate și cu ce nu.
Sanatateinfo.md: E riscant să fii farmacist?
Farmacist: E riscant să eliberezi preparate care au nevoie de rețetă de la
medic. Spirtul, de exemplu, este eliberat strict pe rețetă și este păstrat
într-o boxă anumită, la întuneric. Atunci când vine controlul se verifice dacă
numărul de sticle vândute coincide cu cel din acte, și dacă nu este rețeta
pentru o sticlă simplă de spirt amenda este de 10 000 de lei sau chiar mai
mult. Este destul de strict. Nu eliberăm fără rețete chiar și același
antibiotic, iar lumea vine, insistă și cere să le vindem antibiotice sau spirt.
Chiar și eu, ca farmacist, merg la medicul de familie pentru rețetă.
Sanatateinfo.md: Este farmacia o afacere profitabilă într-o localitate mai
îndepărtată de Chișinău?
Farmacist: Farmaciile nu au dreptul să pună un adaos mai mare decât prevede
legea. Noi lucrăm cu procentele, respectând anumite standarde, iar prețul
stabilit nu poate fi nici cu 1% mai mult, nici nu unul mai puțin. Dacă un
producător ne vinde un preparat care costă 100 de lei și eu trebuie să îi pun
adaos 8%, eu exact atât o să pun. Pe când același produs, la farmacia
concurentă costă 97 lei, adică mai puțin chiar decât prețul producătorului. Cum
așa? Asta ne afectează, pentru că lumea vine și întreabă de ce la noi costă atât,
dar la concurent este mai ieftin. Ne zic că facem amăgeală de oameni. Le spunem
că toate întrebările la Ministerul Sănătății, cei de acolo ar trebui să
verifice ce se întâmplă. Pacienții care vin spun că noi am scumpit
medicamentele și că ne îmbogățim. Vă spun drept, nici eu, nici șeful nu ne
îmbogățim, iar conducătorul farmaciei iese pe zero la sfârșitul lunii.
Impozitele la stat sunt mari, sunt foaaarte mari. Eu, de exemplu, dacă într-o zi adun în casă 8 mii de lei, 5 mii se duc
la stat. Pentru ce?, se pune întrebarea. Dar mai este de plătit lumina, mai
sunt alte cheltuieli. Evident, din această cauză proprietarul nici salarii mari
nu poate să ne plătească.
Sanatateinfo.md: Dar în ceea ce privește aprovizionarea cu medicamente.
Întâmpină farmaciile mici probleme cu aprovizionarea cu medicamente?
Farmacist: Nu avem probleme cu aprovizionarea. Sunt multe depozite farmaceutice, așa că avem o alegere mare, iar marfa este adusă direct la farmacie, a doua zi după ce facem comanda. În schimb avem probleme din cauza scumpirii preparatelor, pentru că oamenii sunt nemulțumiți, dar asta nu depinde nici de farmacist, nici de contabil și nici de proprietar. Știți…eu nu vreau să vă spun mai mult nimic. Nu vreau să scrieți numele meu și nici nu vreau să apar în articol. Nu-mi trebuie reclamă, că și așa am mulți dușmani. De obicei, farmaciile mari le înghit pe cele mici și nu vreau să vorbesc.
Sanatateinfo.md: De ce v-ar fi frică?
Farmacist: Dar nu mi-e frică și nici nu concurez cu nimeni, dar și așa v-am
vorbit mai mult decât trebuie, iar când vorbești prea mult, te poți pomeni cu
controale.
Ungheni
De la Cimișlia, peste câteva zile am pornit spre Ungheni. Pentru că mergeam cu același scop, să-i întrebăm pe farmaciști dacă se simt în siguranță, dacă
reușesc să-și facă munca de farmacist și nu doar pe cea de vânzător de
medicamente, dacă, în general, cred că ceea ce fac e în folosul oamenilor, ne-am
gândit să mergem într-un sat de frontieră, la granița cu România, unde viața e
mai intensă și populația mai multă. Acest sat se numește Sculeni.
După un NU
spus de vreo 60 de ori, farmacista a acceptat, totuși, să ne răspundă la câteva
întrebări. Din nou, fără nume.
Sănătate INFO: Rolul
farmacistului nu e doar să vândă medicamente, dar și să consulte pacienții care
vin după ele. Aveți timp pentru așa ceva? Ce fel de informații vă cer oamenii?
Farmacistă: Meseria de
farmacistă este foarte complicată. Este greu, inclusiv psihologic, pentru
că zi de zi interacționăm cu pacienți, oameni bolnavi care sunt nervoși pentru
că s-au îmbolnăvit sau care nu au bani, dar au nevoie de medicamente. Situații
sunt diferite, iar eu trebuie să fiu cu ei pozitivă, să-i consult și să le
recomand preparatele de care au nevoie. Lumea vine și începe să povestească
toată istoria lor de boală. clar lucru că toate aceste povești triste le trecem
prin noi, pentru că suntem oameni, nu suntem roboți. Psihologic ne este foarte
greu. Este imposibil să lucrăm câte unul, așa că zilnic suntem câte două
farmaciste în farmacie. Uneori într-un singur minut farmacia se poate umple și un
copil plânge, alt pacient își pierde cunoștința, altul se sufocă și tot așa. Fiecăruia
trebuie să-i acordăm timp, să-i explicăm cum să administreze fiecare preparat
și la ce ore să le ia.
Sănătate INFO: Faptul că oamenii din
sate sunt mai săraci decât cei din orașe vă determină să aduceți în farmacie medicamente
mai ieftine?
Farmacistă: Da, aducem preparate mai accesibile, mai ieftine. Uneori se întâmplă să nu
avem niște preparate, dar bolnavii au nevoie de ele și le cer, iar pentru că nu
le avem, ei intră în panică. Imaginați-vă ce se întâmplă când un pacient cu
frici și fobii află că preparatele de care are el nevoie noi nu le avem. Îmi
spune niște cuvinte despre ce va face, că tocmai pe mine mă ia frica. Un bolnav
cronic, care de ani de zile stă pe medicamente, intră în mare panică atunci
când nu știe dacă a doua zi va găsi sau nu medicamentul de care are nevoie sau
dacă vom reuși să îl aducem la timp.
Sănătate INFO: Dacă au reacții adverse
la vreun preparat, vă anunță despre asta?
Farmacistă: Noi îi întrebăm despre asta. Îl întrebăm pe pacient ce medicamente mai
primește sau dacă este alergic la ceva. Se prea poate ca el să ceară un anumit
preparat, dar care este contraindicat de a fi administrat concomitent cu un alt
preparat pe care îl ia. Și atunci trebuie
să fim atenți la astfel de detalii, să îi recomandăm altceva sau să îl trimitem
la medic pentru precizare sau pentru schimbarea tratamentului. În rest nu am
avut cazuri când pacienții să ne spună că au avut reacții adverse de la vreun
preparat.
Sănătate INFO: Care medicamente sunt cel
mai des solicitate de către oamenii din sat?
Farmacistă: Oamenii cumpără de toate. Nu aș putea să spun că un anumit medicament este
cel mai vândut, poate preparatele pentru tensiune și pentru diabetul zaharat.
Sunt foarte mulți bolnavi hipertensivi și cele mai multe preparate pe care le
vindem sunt anume hipertensivele.
Sănătate INFO: Este sau nu farmacia la
sat o afacere rentabilă?
Farmacistă: Este o afacere cu multe bătăi de cap. Este foarte complicat. Într-un
magazin intri și iei ce-ți trebuie, dar aici trebuie să cunoaștem absolut
toate informațiile despre fiecare preparat, despre gramaj, vârsta de la care se
poate de administrat, etc. Este o afacere care implică multe responsabilități,
mai ales pentru fiecare viață de om.
Sănătate INFO: Periodic apar preparate
noi. Știți toate medicamentele ce conțin și la ce sunt bune?
Farmacistă: Ne bazăm pe substanțele active din care sunt compuse. Denumirile comerciale
se schimbă foarte des, dar au cam aceleași substanțe active și dacă le cunoaștem,
știm din ce categorie este acel preparat.
Sănătate INFO: Ce medicamente nu aveți acum în
farmacie?
Farmacistă: Nu avem Panangin (n.r. administrat în anumite afecțiuni cardiace cronice).
Nici pastile, nici soluție injectabilă. Așteptăm să vină reprezentatul firmei
și să ne spună ce s-a întâmplat, de ce nu este și când va apare în
vânzare.
Sănătate INFO: Ce medicamente nu poate
asigura o farmacie de la sat?
Farmacistă: Medicamente pentru bolnavii cu boli incurabile. Cei care au nevoie de
aceste preparate merg la Ungheni sau la Chișinău după ele.
De la Sculeni ne întreptăm spre Ungheni. Oprim și aici la o farmacie să întrebăm aceleași lucruri. Am reușit să obținem de la farmacista Irina Ungureanu răspunsul la o singură întrebare – ce preparate aduc cele mai mari încasări unei farmacii?
Irina Ungureanu: Cele scumpe. De obicei, clienții care vin cu rețete de la
neurolog plătesc cel mai mult pentru medicamente. Pentru un tratament
neurologic bolnavii plătesc între 1000 și 2000 de lei. În sat oamenii sunt mai
săraci și ei cumpără preparatele care sunt mai ieftine. De exemplu, pentru
durerile de cap - Nurofen este mai scump, costă 80 de lei, dar sunt și
alternative, cu aceeași substanță activă, dar mai ieftine. În general, depinde
de persoană, pentru că și la oraș oamenii nu-și permit să cumpere medicamente
mai scumpe și iau ceea ce este mai ieftin.
Tag: farmacie, Gura Galbenei, Sculeni, Ungheni, Cimișlia, activitate farmaceutică
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
12 decembrie, 2016, 15:37
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %