Captiv într-un corp greșit. Povestea a doi moldoveni și drumul spre acceptarea identității de gen

Sursa Foto: Sănătate Info

Cristina Ghermanschi

06 aprilie, 2023, 13:01

Vizualizări: 4766

Leo Zbancă: regizor, scenarist, activist - persoană non- binară

„Când mama mea era gravidă cu mine, doctorul i-a spus că va avea un băiat, pentru că inima bătea ca la un băiat. Pe atunci doctorii stabileau sexul copilului după bătăile inimii. Dar, într-un final, s-a născut o fată, adică eu”.

În copilărie îi plăceau sporturile pentru băieți, mașinile și bicicletele, nicidecum păpușile. Leo a simțit dintotdeauna că are trăsături masculine accentuate. Este înalt, are mersul apăsat și părul cârlionțat. A preferat pantalonii în locul rochițelor. Se simte bine, când e îmbrăcat casual. Nu i-au plăcut fustele și nici să se coafeze ori să se machieze, deși mama sa insista.

„Erau activități feminine care pe mine nu mă reprezentau. Voiam să merg la karate, apoi am vrut la box, dar nu știu de ce mama m-a dat la dans. Nu prea mi-a reușit, pentru că eu nu corespundeam genului care îmi era atribuit. Nu îmi plăcea să gătesc, nu îmi plăcea să mă aranjez, să îmbrac rochii și să mă machiez. Mă simțeam mai mult băiețel, nu ceea ce mi s-a atribuit la naștere.”

De când era mic a descoperit că îi plăceau fetele. Avea mintea confuză. Credea că problema lui este legată de orientarea sexuală. Dar și-a dat seama că lucrurile sunt mai complicate decât atât. De fapt, problema sa era identitatea de gen. Se simțea băiat și era captiv într-un corp de fată.

A fost nevoit să trăiască într-o confuzie, doar pentru că societatea i-a spus fără drept de apel: „Tu ești fată. Punct”.

„Am început să mă întreb: „De ce dacă eu sunt fetiță îmi plac fetițele? Răspunsul pe care l-am găsit pe internet m-a făcut să cred că sunt lesbiană. Dacă tu ești fată și îți plac fetele, înseamnă că orientarea ta sexuală este homosexual. Am luat acest răspuns ca atare și am încercat să mă resemnez, desi nu prea îmi convenea, pentru că nu mă reprezenta. Nu mă simțeam femeie atrasă de femei. Mă simțeam mai mult băiat, dar în corp de fată.”

Se născuse într-o familie cu pronunțate valori bisericești. Dogmele erau respectate cu strictețe. Când le-a mărturisit părinților că este atras de fete, aceștia au căutat soluții la biserică pentru a-și „salva” copilul.

„Aveam 16 ani. Părinții mei au aflat de la cineva că sunt atras de fete și atunci am fost nevoit să recunosc și să admit că într-adevăr îmi plac fetele. În acel moment, părinții au pus foarte multă presiune pe mine. Au început să mă ducă pe la preoți, să mă spovedesc, să îmi spun păcatele, să mă schimb, și eu chiar am încercat să mă schimb. Am încercat să schimb ceea ce simt și cum simt. Încercările mele au durat vreo 7 ani. Încercam din răsputeri să îmi schimb comportamentul, încercam să mă îndrăgostesc de un băiat, desi asta mi se părea destul de ciudat, pentru că mă simțeam băiat.”

La 23 de ani, Leo a plecat de-acasă

„Mama nu m-a acceptat”, povestește acum tânărul cu un zâmbet amar. Și-ar fi dorit foarte mult să fie acceptat așa cum este mai ales de mama sa.

„A avut mai multe tentative să înțeleagă, dar într-un final nu a putut să treacă peste bariera asta de religie. Apoi, când i-am spus despre identitatea mea de gen, pentru ea a fost un șoc și mai mare. Mama consideră ceva ieșit din comun să îți schimbi corpul. Dumnezeu te-a creat așa cum te-a creat și respectiv tu nu poți călca peste asta”.

Din această cauză, dialogurile lui Leo cu mama sunt scurte și superificiale.

„Ne sunăm sau ne scriem doar ca să știm că suntem bine”.

Cele mai intense trăiri, cele mai multe întrebări și dileme le-a avut în adolescență. La 26 de ani schimbările hormonale au început însă să-i accentueze mai mult feminitatea.

„Până la 26 de ani nu se înțelegea bine dacă sunt fată sau băiat. Abia la 26 de ani au început schimbările hormonale și mai mult estrogen a început să circule în corpul meu și formele mele au început să se schimbe mult mai vizibil decât în adolescență și atunci a început disforia de gen. Pe atunci nu știam ce înseamnă asta.”

Din cauza schimbărilor, Leo a început să se simtă incomod în propriul său corp. Spune că efectiv nu se mai putea uita în oglindă.

„Am început să mă îmbrac în haine mai largi ca să îmi ascund formele și nu înțelegeam de ce fac asta. Am început să mă uit foarte mult la corpuri masculine prin ziare, reviste și nu înțelegeam de ce mă uit la ei, dacă nu am nicio atracție romantică sau sexuală față de bărbați. Mă uitam foarte mult la corp cum este format. La un moment dat am înțeles că, de fapt, nu mă uit la corpul acesta, pentru că îmi trezește dorință sexuală, dar mă uit la el ca la un costum pe care aș vrea să îl îmbrac”.

Stela-Roxana, bloggeriță- femeie transgen

Acum Stela-Roxana nu-și ascunde noua ei identitate, chiar dacă în Republica Moldova acceptarea persoanelor din comunitatea LGBT este încă rudimentară. S-a născut în corp de băiat, deși de mică a simțit că îi plăcea să fie fată. Se bucura când avea acces la jucării pentru fetițe. Părinții îi interziceau Stelei activități de care erau preocupate, de obicei, fetele.

„De exemplu, îmi interziceau să mă joc cu păpușile, invocând că băieții nu se joacă cu ele. Îmi interziceau să fiu feminină, etc. Am avut o situație pe care nu o voi uita niciodată. Am primit în dar o păpușă. Îmi plăcea foarte mult să mă joc cu ea, să o pieptăn, să îi schimb hăinuțele. Într-o zi m-a văzut o mătușă că mă joc cu ea, mi-a lut-o din mână, spunându-mi că „băieții nu se joacă cu păpușile”, iar peste câteva zile, mi-am văzut păpușa la o prietenă din curte”.

Dar pentru că nu i s-a permis să aibă păpușă în copilărie, peste mulți ani Stela-Roxana povestește că și-a cumpărat o păpușă dintr-un magazin din Danemarca: „am cumpărat-o, pentru că seamănă cu mine”.

A avut multe probleme în adolescență. Stela evita discuțiile cu băieții, nu-i plăceau vorbele „perverse” despre fete. Nu puține au fost situațiile în care a fost bătută pentru că era… diferită. Adică avea maniere mai feminine și băieții o considerau un intrus.

„Nu mă încadram în colectivele de băieți”

I-a fost foarte greu să-I mărturisească mamei că nu se simte băiat, ci fată. Avea nevoie să-i spună, pentru că devenea din ce în ce mai dificil să trăiască cu gândul că trebuie să se prefacă.

Mama ei era plecată peste graniță. Tânăra a găsit curajul să o sune și să-i spună dintr-o răsuflare ce simte.

„Mi-am luat inima în dinți, am sunat-o și i-am spus. Spre mirarea mea, mama a reacționat destul de bine. Mi-a spus că dintotdeauna a știut că sunt mai feminină, mai sensibilă. Mama este acea persoană care m-a susținut din momentul în care i-am spus că simt că sunt transgen și până acum. Cu frații mei am rupt legătura. Au zis că nu vor să audă de mine”.

Stela-Roxana spune că are nevoie de susținerea lor acum, nu mai târziu. Ea nu se consideră o eroare a naturii, nici „bolnavă la cap” și nici perversă, așa cum au încercat să o convingă unii.

„Oamenii nu înțeleg că genul și sexul sunt lucruri total diferite, și nu depind unul de altul”.

Într-o societate în care toleranța față de oamenii diferiți este minimă, Leo și Stela-Roxana trec prin situații dificile, discriminatorii și umilitoare. Asta îi izolează de societate și sunt mereu atenți când, cu cine și despre ce vorbesc.

Ambii cred cu tărie că cel mai important este ca oamenii să fie respectuoși, toleranți și să-i accepte.

„Persoanele trans gen sunt foarte vulnerabile. Deseori trec prin abuzuri și respingere în familie, la școală, la muncă, peste tot. Sunt persoane foarte sensibile. Dacă întâlniți o persoană care nu corespunde viziunilor Dvs, care poate are vocea mai diferită, se îmbracă altfel, etc, e important să fim respectuoși unii cu alții. Măcar să o întrebați cum ați vrea să i se adreseze. Prin respectul față de aceste persoane voi ajutați persoanele trans gen să trăiască o viață demnă, să nu aibă gânduri suicidale, să nu aibă depresii și frici”, spune Leo.

Provocările sociale ale persoanelor non-binare

Deși pare un lucru banal, folosirea unei toalete publice presupune o mare dificultatea pentru persoanele non-binare.

Leo: „ Am avut foarte multe situații neplăcute în acest sens. Dacă merg la baia pentru femei, neapărat se găsește cineva care vine după mine și îmi spune că am greșit baia și trebuie să ies. Sunt unele lucruri atât de simple, dar persoanele cis gen (n.r. femei care își identifică genul cu sexul biologic) nici nu își dau seama prin ce umilință trecem noi de fiecare dată când intrăm într-o toaletă publică”.

Stela Roxana povestește că pentru a avea un corp mai feminin a trebuit să ia medicamente specifice. Cea mai mare frustrare pe care a simțit-o a fost când a îmbrăcat o rochie și a ieșit pe strată.

Stela Roxana: „Cand ieșeam în rochie, dar nu arătam nici băiat, nici fată, auzeam comentarii urâte la adresa mea din partea femeilor.”

Persoanele transgen spun că deseori li se pun întrebări nepotrivite, care îi intimidează.

Schimbarea genului și schimbarea actelor, un chin birocratic

Multe persoane trans vor să-și schimbe numele ca să se potrivească genului. Doar că obținerea actelor de identitate cu prenume noi durează ani de zile. Și cum numele din acte nu corespunde genului, au probleme când călătoresc ori când încearcă să-și găsească un loc de muncă. De multe ori sunt refuzați din cauza homofobiei.

Leo Zbancă: „Eu în acte sunt scris la genul feminin. Și prenumele meu este feminin, și atunci când călătoresc, dar asta se întâmplă des, și prezint pașaportul, grănicerii se uită, văd numele meu, văd genul și apoi se uită la mine și văd un băiat. Atunci încep să îmi adreseze foarte multe întrebări incomode. Am avut situații când mă luau deoparte și verificau totul cu lupa, credeau că actele sunt false, iar asta este foarte stresant”.

Stela-Roxana: „Nu îmi pot găsi un loc de muncă, nu îmi pot cumpăra de mâncare, nemaivorbind de tratamentul hormonal pe care trebuie să-l iau fiind persoană transgen. Am fost acceptată în mai multe locuri la serviciu, dar când le spuneam că sunt persoană transgen și în acte sunt băiat, mă refuzau.”

Procedura de schimbare a numelui din acte este complicată. Mai întâi se înregistrează la un medic psihiatru. O comisie specială le va elibera un certificat referitor la sănătatea mintală. Asta poate dura 2 ani. Dar drumul anevoios nu se încheie aici. Persoanele trans-gen ajung și în fața unui judecător până reușesc să obțină dreptul de schimbare a actelor de identitate.

„Să ai un diagnostic psihiatric este umilitor și discriminatoriu. Acest diagnostic îți închide multe uși în viață, pentru că tu ești considerat bolnav mintal. În total ai nevoie de 5 ani pentru a obține un act care iți permite modificarea juridică a identității. Persoanele trans gen, pentru a obține documentele care le permit tranziția legală, trebuie să treacă comisia de psihiatrie. Ca să schimbi prenumele trebuie să ceri de la instanțe autorizare, iar instanțele pot să îți refuze dacă consideră că tu nu ai suficiente argumente”, a explicat Leo.

Transsexualitatea (termen eronat) nu mai este considerată o tulburare mintală. Asociația americană de psihiatrie a eliminat-o anul trecut din Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mintale. Acum persoanele transgender sau non-binare sunt diagnosticate cu „disforie de gen”, ceea ce înseamnă stres emoțional legat de identitatea de gen și nu boală.

Disforia de gen este descrisă în manualul de diagnostic și statistic al tulburărilor mintale . Se referă la sentimentele de suferință și disconfort pe care le experimentează o persoană, atunci când genul care i-a fost atribuit la naștere nu se potrivește cu identitatea sa de gen.

CE ÎNSEAMNĂ IDENTITATEA DE GEN?

Potrivit asociației GENDERDOC-M, există puțină informație despre ce este orientarea sexuală și identitatea de gen. De regulă, acestea două se confundă.

Diferența între orientarea sexuală și identitate de gen este mare.

Orientarea noastră sexuală se definește prin sentimentele noastre.

Dacă suntem capabili să ne îndrăgostim și să simțim tot spectrul de emoții romantice, erotice și amoroase față de persoane de sex opus, înseamnă că vorbim despre orientare heterosexuală.

Dacă simțim aceste emoții doar față de persoane de același sex, înseamnă că vorbim despre homosexualitate. Dacă genul persoanei nu contează și în viața noastră am avut relații sau sentimente față de persoanele de ambele sexe, înseamnă că suntem bisexuali.

Identitatea de gen nu are nicio legătură cu genul persoanei de care ne îndrăgostim, ține strict de genul nostru. Fiecare dintre noi are un sex la naștere. Se consideră că ar exista doar femei și bărbați. Nu este așa.

Majoritatea oamenilor se identifică conform sexului de la naștere, acest fenomen se numește cisgen. În unele cazuri oamenii nu se identifică cu sexul de la naștere. Ei simt o disforie și nu doresc să fie percepuți conform caracteristicelor biologice. Așadar, acești oameni se numesc persoane trans, sau transgen.

De obicei, disforia de gen se simte în perioada de adolescență, când se produc unele schimbări hormonale care îți provoacă disconfort.

Dar sunt multe cazuri în care copiii încep să se identifice cu alt sex decât cel primit la naștere deja de la 3-5 anișori, cer părinților să fie îmbrăcați în haine de sex opus sau vor jucării diferite de cele pe care le cumpărăm unui băiețel sau unei fetițe.

Copiii au venit pe lume nu ca să corespundă așteptărilor noastre. Ei au propriul program de viață

Galina Leșco, medic obstetrician-ginecolog, cu interes pentru ginecologia juvenilă, precum și director al Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita” spune că indifferent de alegerea copiilor în cee ace privește orientarea sexuală sau identitatea de gen, e important să fie acceptați.

„E un lucru care nu poate fi schimbat. Din păcate. De aceea, este important să-l acceptăm așa cum este. Trebuie să îi oferim suportul maxim, dragostea noastră de părinte, necondiționată, indiferent de cum ar fi el. Nu trebuie să îl judecăm pentru alegerea pe care a făcut-o sau să îl trimitem de acasă , sau să îi spunem că nu mai este copilul nostru. De la aceste cuvinte, acțiuni, nu se va schimba orientarea lui sexuală sau identitatea de gen. Recomandarea mea este să le spunem că îi iubim necondiționat, pentru că indiferent de gen, orientare sexuală, ei rămân a fi copiii noștri. Copiii nu au venit pe lume ca să corespundă în totalitate așteptărilor noastre. Ei au venit să își facă programul lor de viață”, afirmă Galina Leșco.

Studiile arată că în Republica Moldova cetățenii au probleme în a accepta persoanele din comunitatea LGBT. Potrivit unui raport al Asociației Rainbow Europe, realizat în 2019, doar 14.4% dintre moldoveni sunt toleranți cu minoritățile sexuale. De asemenea, peste 88 la sută nu ar susține legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex.

Notă: Acest material jurnalistic este realizat în cadrul laboratorului multimedia „Inovație pentru incluziune”, organizat în cadrul proiectului „Promovarea coeziunii sociale în Moldova prin încurajarea incluziunii și diminuarea discriminării”, desfășurat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul programului „Inițiativă Comună pentru Oportunități Egale – Faza II”, implementat din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC)”.

De ce a plecat un secretar de stat de la Ministerul Sănătăţii

„E ca și cum ați invita țânțarii să discute despre malarie”. Remarci acide, microfoane închise și acuzații absurde. Cum au avut loc dezbaterile de la Parlament pe subiectul controlului tutunului

Lupul, paznic la oi sau cum deputații de la Chișinău oferă industriei tutunului tribuna Parlamentului. Legislația națională și convențiile internaționale, încălcate

Tag: persoană transgen, non-binar, cisgen, identitate de gen, întrebări incomode

Categoria: Știri Interne

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.