„Nouă din zece abuzatori sexuali asupra copiilor sunt persoane din familie sau apropiate acesteia”//Viorica Papuc-Pomană, psiholog

Sursa Foto: arhiva personală FB

Vitalie Dogaru

05 februarie, 2024, 13:22

Vizualizări: 3181

Anul trecut au fost înregistrate 375 de cazuri de violență sexuală împotriva minorilor. Printre victime au fost 344 de fete și 31 de băieți. Potrivit Coaliției Naționale „Viața fără Violență”, numărul victimelor ar pute fi mai mare, dar nu toți copiii și adulții sunt pregătiți să anunțe situațiile abuzive prin care au trecut. Cu toate acestea, statisticile poliției arată că în 2023 au fost raportate cu mai multe cazuri de violență sexuală împotriva copiilor în comparație cu anul precedent.

Viorica Papuc-Pomană, psiholog la Asociația împotriva violenței „Casa Mărioarei”, susține că statisticile în creștere arată lacune în procesul de educație sexuală în școli și lipsa de responsabilitate a autorităților față de copii. Toate acestea sunt accentuate pe fundalul lipsei de empatie și asistență specializată față de victimele violului, în special în cazul copiilor care, de multe ori, sunt nevoiți să ducă de unii singuri povara unui abuz din cauză că nu mai au încredere în adulții care îi înconjoară.

Ce semne pot indica un abuz sexual asupra unui copil?

Sunt semne fizice, cât și psihologice. Din prima categorie fac parte leziunile organelor genitale, înroșire, pot fi leziuni și la nivelul anusului. Pot apărea dureri de burtă sau acuze de durere la nivelul întregului corp. La copiii foarte mici poate apărea incontinența urinară mai ales pe timp de noapte. Un alt indicator fizic poate fi sarcina, bolile cu transmitere pe cale sexuală. Tot aici putem vorbi de tulburări la nivel de alimentație cum ar fi anorexia sau bulimia. Mai putem vorbi și de anumite semne de automutilare când copiii încep să-și provoace diferite răni pe corp.

Din lista indicatorilor psiho-comportamentali putem observa schimbări bruște care se manifestă prin agitație, stări depresive sau anxioase. Unii copii abuzați sexual pot deveni mai retrași sau din contra mai agresivi cu lumea din jur. Asta îi poate face să adopte un comportament autodistructiv care se manifestă prin neglijență, consum de alcool, tutun, droguri, fuga de acasă sau lipsă de la școală pe fundalul scăderii reușitei școlare. Uneori se poate ajunge și la tentativă de suicid.

Uneori copiii abuzați sexual ajung să dea dovadă de cunoștințe sexuale inadecvate pentru vârsta lor și pot iniția jocuri sexuale cu caracter obsedant. Alții, din contra, reacționează exagerat la orice atingere din partea unui străin și evită să rămână singuri cu un adult fie și un membru de familie.

Printre alte efecte ale unui abuz sexual pot fi menționate neîncrederea în sine, sentimentul de vinovăție, rușinea, instabilitatea emoțională. Toate acestea pot da anumite suferințe fizice care nu pot fi confirmate de controale medicale, de unde reiese că mai degrabă este o suferință psihică. Deseori copiii abuzați sexual pot avea tulburări de somn, coșmaruri și o frică exagerată față de ceva care nu întotdeauna poate fi explicat.

Există situații când unii minori ajung să-și relateze indirect povestea lor de parcă ar fi despre un abuz sexual auzit de la cineva. Astfel el dă dovadă că este interesat de această problemă, dar nu poate să vorbească direct despre ea.

Lista e foarte lungă și unele dintre aceste semne pot fi observate nu doar la copiii abuzați sexual. Cum facem diferența?

Este adevărat, toate acestea fac parte din profilul unui copil care a fost abuzat fizic sau psihologic sau a fost neglijat. Sunt niște caracteristici generale, dar ceea ce se evidențiază în cazul copiilor abuzați sexual este frica de a rămânea singur cu un adult. Această fobie poate ajunge la cote maxime.

Pentru a identifica și stabili corect o schimbare de comportament este foarte importantă urmărirea continuă a minorilor pentru a observa orice modificarea. Părinții, îngrijitorii sau cadrele didactice trebuie să se întrebe care este cauza acestei schimbări. Desigur că o insomnie nu neapărat înseamnă că e vorba de un abuz sexual, dar asta ar trebui să ne atragă atenția că ceva s-a produs pentru a identifica și alte semne care pot fi prezente.

Acești copii au nevoie de reabilitarea pe termen lung. Trauma lăsată se tratează foarte greu și el are probleme la reintegrarea în comunitate unde se cunoaște deja despre caz. Sunt multe probleme legate de revenirea la școală. Un copil fără asistență din partea unor specialiști nu poate face față singur acestor traume.

Cine ar trebui să dea dovadă de mai multă vigilență în astfel de cazuri. Se vorbește despre părinte, educator, tutelă, învățător, polițistul de sector, primar, bibliotecar, preot. Cu cât lista e mai lungă, cu atât mi se pare că mai singur rămâne copilul în fața unui abuzator.

Cu regret numărul copiilor aflați în astfel de situații este destul de mare din cauză că mulți părinți sunt plecați peste hotare. Copiii sunt lăsați în grija unui alt părinte, în grija unui concubin, unor vecini, cumetri sau bunici. De multe ori persoanele îngrijitoare au doar rolul de a hrăni și spăla un copil, fără ca să fie pregătiți să înțeleagă ce i se întâmplă cu adevărat acestuia.

Fiecare persoană din lista pe care ați enumerat-o mai sus are partea lui de responsabilitate. Sunt cazuri concrete care ne arată că toți aceștia nu au cum să verifice situația tuturor copiilor, atunci când ceea ce depinde de unul dintre ei nu a fost dus până la capăt. Primarul trebuie să știe care copii din localitate sunt în situații de risc în baza unor rapoarte făcute la nivel de comunitate de către alți specialiști.

Cum ar trebui să discute aceștia cu minorii aflați în situații de risc. Care sunt sfaturile unui psiholog pentru unii dintre aceștia care nu au pregătire?

Autoritățile locale de multe ori se ascund în spatele declarațiilor că era o familie bună și deci nu necesita să fie monitorizată. Unii primari se interesează mai degrabă dacă acea familie primește indemnizație, are lemne de foc sau dacă merg copii la școală fără să meargă în acea familie. De multe ori rămân pe dinafara interesului autorităților atât rudele și vecinii, profesorii sau alte persoane apropiate unui copil.

Studiile arată că post factum oamenii își pot aminti că au fost anumite semne care arătau că ceva nu era cum trebuie cu un copil victimă a unui abuz, doar că toți acești oameni nu s-au întrebat de ce. Din păcate toate interacțiunile se limitează la niște formalități și întrebări generale de genul cum te simți sau de ce ești trist și cu asta evaluarea se termină.

De ce interesul se oprește la aceste întrebări generale? E vorba de o pudoare sau de un respect pentru viața privată dintr-o familie? Cum depășim aceste limite?

Nu cred că un copil de zece ani are capacitatea să ascundă semnele unui abuz sexual. Totul depinde de felul cum ne interesăm și până unde merge interesul autorității într-o astfel de discuție.

Trebuie să înțelegem totodată că un minor aflat într-o astfel de situație are o frică firească, un sentiment puternic de rușine și de vinovăție. Din aceste considerente el încearcă să păstreze taina abuzatorului, mai ales dacă este manipulat și forțat să nu declare nimănui nimic. El va încerca așa cum poate să păstreze o tăcere, dar există alți indicatori indirecți care ne vorbesc abuz. Aceștia fac parte din comportament, starea lui emoțională despre care am vorbit mai sus care îl pot pune în gardă pe un adult care vorbește cu victima.

Desigur că nu toți sunt pregătiți pentru asta. Ce s-a făcut sau ce mai trebuie să se facă pentru ca oamenii importanți dintr-o localitate să poate depista copiii care se confruntă cu anumite probleme și cauza acestora?

Din păcate numărul abuzurilor sexuale în anul 2023 este mai mare în comparație cu cel din 2022. Asta înseamnă că oamenii au devenit mai atenți și raportează mai multe cazuri, dar pe de altă parte încă mai rămân multe istorii ascunse deoarece unii consideră că este rușinos să vorbești despre așa ceva.

Asta vine din anumite practici la nivel de societate care impune un tabu în discuțiile despre dezvoltarea sexuală și schimbările care au loc pe acest fundal. Eu cred că în primul rând trebuie instruiți mai bine profesorii și asistenții sociali pentru a prelua o parte din ceea ce nu reușesc să le spună părinții acasă.

Părinții ar trebui să fie pregătiți să le explice copiilor care sunt „secretele bune și cele rele” și cum să le deosebească. Copiii trebuie să dețină cunoștințe minime despre propriul lor corp, ce reprezintă părțile intime ale corpului, care atingeri sunt adecvate și care nu trebuie acceptate. Orice copil trebuie să știe că poate spune nu atunci când cineva vrea să îl atingă în anumite zone ale corpului și aceasta atingere nu se negociază.

Cine sunt abuzatorii și după ce semne pot fi aceștia identificați?

În 90 la sută din cazurile de abuz sexual asupra unui minor, copilul cunoaște abuzatorul care este o persoană apropiată familiei. Uneori aceste persoana fac planuri complicate cum să se apropie de victimă. Ei pot folosi atenția și afecțiunea față de copil, ca ulterior după ce obține încrederea victimei să treacă la îndeplinirea planului pervers.

Abuzatorii nu se remarcă în societate prin pornirile lor, nu fac parte dintr-o listă și nici nu au stabilit un diagnostic la acel moment. Este foarte important ca și familia să fie mai atentă la persoanele care manifestă un interes deosebit față de un anumit copil, la cadourile pe care le oferă, la invitațiile în anumite locuri cum ar fi grădina zoologică sau la înghețată în oraș. Uneori așa poate începe violența din partea unui abuzator.

Important este ca minorii să înțeleagă care sunt limitele într-o relație și să poate spune nu sau raporta orice suspiciune părinților sau tutelei. Este nevoie de o încredere în relația cu părinții care să le ofere copiilor posibilitatea să le spună orice li s-a întâmplat. În lipsa părinților trebuie să existe alte persoane de încredere cu care un copil discută deschis. Asta ar descuraja agresorii, iar faptul că un minor este neglijat poate doar să îi ofere mai multe șanse unui adult rău intenționat.

Familiile nu întotdeauna sunt pregătite pentru astfel de discuții. Dacă ne referim la școală, până unde poate merge aceasta cu discuții pe marginea acestui subiect, dat fiind faptul că nu toți părinții sunt de acord ca să li se vorbească elevilor la școală despre „sex”?

Educația sexuală este o dilemă veche și rămâne la nivelul unei subiect controversat pentru societatea noastră. Specialiștii afirmă că este nevoie de educație sexuală în școli și noi observăm rezultatele mai degrabă ale lipsei de educație sexuală, decât a prezenței acesteia în școli.

Din păcate nu toți părinții au pregătirea să discute despre aceste subiecte cu proprii copii. Unii dintre ei deja sunt depășiți de situație deoarece copiii lor sunt la curent foarte devreme cu materiale pornografice din cauza accesului la internet. Informația din rețelele sociale este foarte eronată sau interpretată greșit de semenii copiilor. Asta face ca inițierea lor în aceste subiecte să nu fie corectă și sănătoasă.

Din aceste considerente cred că educația sexuală în cadrul școlii ar fi binevenită. Aceasta trebuie să fie un proces continuu și unu unul sporadic pentru că orice gol poate duce la apariția unor crime față de copii.

Irina Goreaceaia: Atâta timp cât statul va interzice sexul comercial de jure, dar nu-l va controla de facto, societatea va trăi cu standarde duble

„De ce se tem moldovenii? Cu ce frici am rămas după pandemie și cum le înfruntăm având un război în țara vecină?” Interviu cu Daniela Terzi-Barbăroșie, psihoterapeut

Vladimir Poroch, vicepreședintele Asociației Naționale de Îngrijiri Paliative, România: Nu faceți rabat la calitate. Este firul roșu care trebuie să străbată progresul în îngrijiri paliative în RM

Tag: abuz sexual, minor, victimă, psiholog

Categoria: Interviuri

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.