CNAM despre Evaluarea Tehnologiilor Medicale: „Încă nu există un concept de implementare”
Irina Papuc
27 mai, 2024, 11:01
Vizualizări: 1075
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) intenționează să preia responsabilitatea evaluării tehnologiilor medicale (ETM) în Republica Moldova, pentru alinierea sistemului de sănătate moldovenesc la standardele Uniunii Europene. Instituția spune însă că în acest moment nu există un concept de implementare ETM, acesta fiind în proces de elaborare și consultare cu organizațiile internaționale de profil.
Potrivit CNAM, inițiativa este parte integrantă a Planului național de acțiuni pentru aderarea Republicii Moldova la UE pentru anii 2024-2027, fiind menționată la punctul 14 din capitolul 28 „Protecția consumatorilor și a sănătății”.
CNAM a confirmat că ideea de a include ETM în responsabilitățile sale a fost discutată cu Ministerul Sănătății, după finalizare proiectul urmând să fie consultat inclusiv cu societatea civilă.
„Conceptul de implementare a evaluării tehnologiilor medicale (ETM) este în proces de elaborare și consultare cu organizațiile internaționale de profil. Proiectul definitivat va fi supus expertizei și consultărilor cu respectarea prevederilor Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional. Totodată, ETM în RM va transpune prevederile Regulamentului 2021/2282 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 decembrie 2021 privind evaluarea tehnologiilor medicale și va cuprinde mai multe domenii, precum:
- 4 domenii clinice de evaluare: probleme de sănătate și tehnologii medicale actuale, caracteristici tehnice ale tehnologiei medicale evaluate, siguranța relativă, eficacitatea clinică relativă.
- 5 domenii nonclinice: evaluarea economică și a costurilor, aspectele etice, aspecte organizaționale, aspecte sociale, aspecte juridice”, se arată într-un răspuns al instituției transmis la solicitarea Sănătate Info.
Întrebați dacă CNAM are capacități acum de a aplica ETM pentru medicamente și dispozitive medicale, dacă experții care vor realiza ETM vor fi angajați ai CNAM și de câte persoane ar putea fi vorba, reprezentanții CNAM mai spun că, în prezent, instituția deține competențe și utilizează elemente de evaluare a tehnologiilor medicale în procesul includerii medicamentelor spre compensare din fondurile AOAM.
„Astfel, potrivit Regulamentului privind mecanismul de includere a medicamentelor pentru compensare din fondurile AOAM, aprobat prin Ordinul comun nr. 600/320 din 24. 07.2015 al MS și CNAM, este prevăzută evaluarea unui medicament pentru includerea în lista celor compensate din fondurile AOAM, prin prisma siguranței, cost-eficienței și analizei impactului bugetar. Evaluarea medicamentelor se efectuează în cadrul CNAM de către Secretariatul Consiliului pentru medicamente compensate. Secretariatul este alcătuit din șase angajați cu studii superioare în domeniul farmaceutic și în economie. Secretariatul este consultat de către comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, reprezentanți ai mediului academic și medici-practicieni din cadrul instituțiilor publice și cele private”, se menționează în răspuns.
Reprezentanții CNAM țin să sublinieze că instituția are capacitatea de a atrage și fonduri pentru crearea infrastructurii și a tehnologiei, referindu-se la sisteme informaționale, baze de date și alte resurse tehnologice legate de implementare și formare profesională suplimentară pentru a asigura calificarea personalului antrenat în acest proces.
„Totodată, Organizația Mondială a Sănătății, încă din anul 2012 a început consolidarea capacităților în domeniul evaluării tehnologiilor medicale pentru reprezentanții CNAM, care au participat la diferite instruiri organizate în țări ale UE și mese rotunde. De asemenea, în proiectul Băncii Mondiale „Acoperirea universală cu servicii de sănătate în Moldova este o componentă privind evaluarea tehnologiilor medicale. În cadrul acestui proiect, BM a instruit CNAM în domeniul ETM (în 2023 au fost organizate două instruiri). La fel, BM și-a propus să fortifice și capacitățile lucrătorilor din domeniul academic”, mai transmite instituția.
Un proiect de Hotărâre de Guvern, care prevede acordarea mai multor atribuții pentru CNAM, inclusiv evaluarea tehnologiilor medicale (cunoscut în politicile globale de sănătate ca fiind HTA - Health Technology Assessment), a fost supus consultărilor publice în luna martie a acestui an.
Proiectul prevede că una dintre obligațiile CNAM va fi și cea de realizare a evaluării tehnologiilor medicale și „oferirea de informații în cadrul procesului decizional în vederea alocării mijloacelor financiare din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală pentru cele mai eficiente tehnologii”.
CITEȘTE ȘI: Cu 50 de ani în urma Vestului. CNAM vrea să fie responsabilă de Evaluarea Tehnologiilor Medicale
Evaluarea Tehnologiilor Medicale (Health Technology Assessment) este un amplu proces științific care implică evaluarea și analiza ulterioară a eficacității și a costurilor unor tehnologii medicale noi sau existente. Ulterior, în baza informațiilor acumulate, autoritatea responsabilă de elaborarea politicilor de sănătate decide ce medicamente, dispozitive medicale, consumabile poate compensa, în ce volum și la ce preț, astfel ca statul să poată să asigure cetățenilor săi cele mai eficiente medicamente și dispozitive și la cel mai corect preț. Evaluarea tehnologiilor medicale mai este aplicată tarifelor sau serviciilor medicale și programelor de sănătate publică, în funcție de capacitățile instituționale ale fiecărui stat.
În majoritatea statelor europene, evaluarea tehnologiilor medicale este realizată de către agenții separate - Haute Autorité de Santé în Franța, Gemeinsamer Bundesausschuss și IQWIG (Institute for Quality and Efficiency in Health Care) în Germania, Tåndvards Och Läkemedelsförmänsverket în Suedia, Agencja Oceny Technologii Medycznych i Taryfikacji în Polonia, ar fi doar câteva exemple. Majoritatea statelor europene și-au dezvoltat cadrul legal necesar și au format instituții care să evalueze tehnologiile medicale, începând cu medicamentele, până la dispozitive medicale, consumabile și chiar programe naționale și tarife.
În Europa, implementarea ETM (HTA) a început informal la începutul anilor 1970. Prima agenție națională a fost implementată în anul 1987 în Suedia, conform studiului „A history of health tenchnology assessment at the european level, care îi are ca autori pe David Banta, Finn Børlum Kristensen și Egon Jonsson. După Suedia și-au dezvoltat propriile agenții și țări precum Franța și Spania (aici activează o agenție națională și mai multe agenții regionale). Ulterior, în anii 1990, au fost înființate agenții în Scoția, Danemarca, Finlanda, Germania, Norvegia, Elveția, Austria și Ungaria, urmate de Irlanda, Belgia, Letonia, Polonia și Italia.
Tag: CNAM ETM HTA evaluarea tehnologiilor medicale moldova md
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
26 decembrie, 2018, 15:31
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %