Numărul cazurilor de hepatite virale a crescut cu peste 30% în doar 12 luni
Cristina Ghermanschi
29 iulie, 2024, 16:33
Vizualizări: 883
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), numărul global de decese cauzate de hepatita virală a crescut semnificativ, de la 1,1 milioane în 2019 la 1,3 milioane în 2022.
Hepatita B este responsabilă pentru 83% din aceste decese, iar hepatita C pentru 17%. În prezent, doar 25% dintre persoanele infectate cu hepatita B au fost diagnosticate, și doar 20% au beneficiat de tratament adecvat. Situația este similară în cazul hepatitei C, unde doar 50% dintre persoanele infectate au fost diagnosticate, iar 17% au fost vindecate.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în Republica Moldova, datele statistice pentru anul 2023 indică un total de 2807 cazuri de hepatite virale, dintre care 55 (1,96%) sunt forme acute și 2752 (98,04%) sunt forme cronice.Din aceste cazuri, 99,3% sunt cauzate de hepatitele virale B, C și D, în timp ce hepatitele virale A și E constituie 0,1% din cazuri, iar alte tipuri de hepatite virale reprezintă 0,5%.
În perioada ianuarie – iunie 2022, au fost înregistrate 8 cazuri de hepatită virală C acută, 183 cazuri de hepatită virală B cronică fără Delta antigen, 14 cazuri de hepatită virală B cu Delta antigen și 414 cazuri cu hepatită virală C cronică.
Începând din octombrie 2020, Republica Moldova a implementat testarea de screening pentru hepatitele virale B și C folosind teste rapide, ceea ce a sporit accesibilitatea populației la diagnosticare.
Pacienții cu hepatite virale B, C
și D au acces la tratamente de calitate, conform protocoalelor clinice
naționale, dar hepatita virală rămâne una dintre bolile transmisibile cu o rată
în creștere a deceselor, comparabilă cu tuberculoza.
Ziua
Mondială de Combatere a Hepatitei, marcată anual pe 28 iulie, oferă o
oportunitate pentru o abordare globală a acestei probleme. Anul acesta,
evenimentul s-a desfășurat sub genericul „Este timpul pentru acțiune” și
subliniază necesitatea unei colaborări extinse pentru a extinde accesul la
diagnostic și tratament.
Notă: Hepatita este
o inflamație a ficatului, cel mai frecvent cauzată de o infecție virală. Există
cinci virusuri principale ale hepatitei, denumite tipurile A, B, C, D și E.
Aceste cinci tipuri sunt de cea mai mare îngrijorare din cauza poverii de
îmbolnăvire și deces pe care le provoacă și a potențialului de apariție a
focarelor și a răspândirii epidemiei.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
26 decembrie, 2018, 15:31
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %