Aromele care prind copiii în capcana viciului, interzise: Curtea Supremă a SUA susține decizia istorică a FDA
Cristina Ghermanschi
12 mai, 2025, 09:42
Vizualizări: 1262
O decizie istorică a Curții Supreme din SUA marchează o victorie majoră pentru sănătatea publică și protecția copiilor împotriva produselor cu nicotină aromatizate.
Instanța supremă a validat, în unanimitate, acțiunile Agenției pentru Alimente și Medicamente (FDA), care a respins cererile de comercializare pentru zeci de produse e-lichide pentru țigaretele electonice cu arome precum „Peachy Strawberry”, „Milk and Cookies” sau „Blueberry Kustard” – descrieri vădit atractive pentru minori. Curtea Supremă a subliniat că FDA a acționat legal, argumentat științific și responsabil în refuzul său de a autoriza produsele aromate – decizie care ar putea influența masiv politicile din domeniul sănătății publice la nivel global.
De ce contează această decizie?
FDA a respins până acum peste 26 de milioane de cereri pentru țigarete electronice cu arome, invocând dovezi clare că acestea atrag copiii și contribuie la criza de dependență de nicotină în rândul tinerilor. Produsele aromate rămân principalul motor al consumului juvenil: potrivit unei anchete naționale din 2024, peste 1,6 milioane de copii din SUA folosesc țigarete electronice, iar aproape 90% dintre ei preferă variantele aromatizate. FDA a concluzionat că producătorii nu au reușit să prezinte suficiente dovezi că aceste produse ar oferi fumătorilor beneficii care să depășească riscurile substanțiale pe care le prezintă pentru tineri și, prin urmare, nu au reușit să demonstreze că produsele ar fi adecvate pentru protecția sănătății publice, așa cum prevede legea.
Țigaretele electronice nu sunt lipsite de riscuri: expun copiii la niveluri mari de nicotină, o substanță extrem de adictivă care afectează dezvoltarea cerebrală, și la substanțe toxice precum plumbul, formaldehida sau benzenul.
Decizia Curții Supreme oferă FDA un sprijin solid pentru a-și continua misiunea și transmite un mesaj clar producătorilor: profitul obținut prin atragerea copiilor în capcana dependenței nu va mai fi tolerat.
Republica Moldova se aliniază eforturilor internaționale de protejare a sănătății copiilor și adolescenților împotriva produselor din tutun și a celor conexe, cum sunt țigaretele electronice. În anul 2023, Parlamentul a adoptat Legea nr. 25/2023 pentru modificarea unor acte normative, care prevede interzicerea aromelor caracteristice în produsele conexe – o măsură esențială în reducerea atractivității acestor produse pentru tineri. Această interdicție are drept scop reducerea cererii de țigarete electronice, care în ultimii ani a explodat în rândul adolescenților. În Republica Moldova în anul 2022, o tremie dintre elevi cu vârsta de 15ani (24% băieți și 19% fete) erau consumatori de țigarete electronice (Health Behaviour in School-aged Children study (2023), Data browser (findings from the 2021/22 international HBSC survey). Utilizarea țigaretelor electronice de către adolescenți induce dependența de nicotină mult mai rapid. Studiile arată că adolescenții și tinerii, care folosesc țigarete electronice, dezvoltă un risc de trei ori mai mare să treacă la țigaretele convenționale (Baenziger O, Ford L, Yazidjoglou A, Joshy G, Banks E. E-cigarette use and combustible tobacco cigarette smoking uptake among non-smokers, including relapse in former smokers: umbrella review, systematic review and meta-analysis. BMJ Open 2021; 11: e045603.). Astfel, utilizarea țigaretelor electronice este considerată drept „poartă” către inițierea consumului de produse din tutun sau poate determina utilizarea duală a produselor cu nicotină și tutun, dublând consecințele negative pentru sănătate.
Totuși, implementarea acestei interdicții a fost amânată cu trei ani. Conform legii, termenul de intrare în vigoare a interdicției este 21 martie 2026, oferindu-se astfel o perioadă de tranziție între data adoptării (21 martie 2023) și aplicarea efectivă a măsurii.
Această perioadă de așteptare ridică semne de întrebare, în contextul în care dovezile științifice arată clar că aromele contribuie semnificativ la inițierea consumului de nicotină în rândul copiilor. Cu toate acestea, decizia legislativă plasează Moldova printre statele care recunosc riscurile reale ale produselor aromatizate și își asumă un angajament public de a le elimina din comerț.
Tag: arome interzise impotriva produselor cu nicotina aromatizate
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
16 decembrie, 2016, 16:21
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
