Încă un posibil caz de malpraxis la spitalul din Cahul. Un copil de doar șase ani a murit, după ce ar fi fost diagnosticat incorect de medici
PasPortal Administrator
17 decembrie, 2013, 16:57
Vizualizări: 3481
Un copil de doar șase ani a murit la Spitalul raional Cahul, după ce ar fi fost diagnosticat incorect de către doctori. Directorul instituției, Anatol Malcov spune că pacientul a fost diagnosticat inițial cu gastroenterită.
Autor: Sorina Bujarov
Un copil de doar șase ani a murit la Spitalul raional Cahul, după ce ar fi fost diagnosticat incorect de către doctori. Directorul instituției, Anatol Malcov spune că pacientul a fost diagnosticat inițial cu gastroenterită.
Tragedia s-a produs la sfârșitul săptămânii trecute, dar cazul a ieșit la iveală abia astăzi, după ce a ajuns în atenția presei. Băiatul a fost internat de urgență la spital, cu o zi înainte să moară. „Pe data de 13, pe la orele 12 mama copilului a solicitat ambulanța. Medicul de urgență, când a mers la fața locului, a văzut că starea copilului este de o gravitate medie, astfel l-a transportat la spital”, susține managerul spitalului de la Cahul.
Anatol Malcov a declarat pentru Sănătate Info că inițial copilul prezenta simptome de gastroenterită. Acesta a fost consultat de un pediatru și de un chirurg. La o oră după internare, copilul a fost consultat și de alți specialiști ai spitalului, aceștia confirmând diagnosticul de gastroenterită acută.
„Copilul a fost consultat de mai mulți doctori, și toți au ajuns la concluzia că simptomele pe care le avea băiatul sunt de gastroenterită acută, deoarece copilul se plângea de dureri în zona abdomenului, greață și vomă”, spune Anatol Malcov.
Mama băiatului le-a povestit medicilor că durerile copilului au început cu o zi înainte ca ea să cheme ambulanța. Femeia nu a precizat însă și alte informații în fișa medicală din spital.
Prin urmare medicii au decis să-l spitalizeze în secția de boli infecțioase, administrându-i tratament de gastroenterită. Spre dimineață, starea băiatului s-a înrăutățit semnificativ, astfel acesta a fost transferat în secția reanimare, iar investigațiile repetate au arătat că băiatul suferea de pneumonie. Pentru că prezenta simptome de gastroenterită, medicii de la Cahul i-au făcut examenul radiologic la plămâni abia a doua zi dimineață.
„După mai multe investigații s-a constatat că copilul avea pneumonie. Starea copilului s-a înrăutățit foarte repede, pe la orele 10-11 dimineața. Am convocat consiliul medicilor, pentru a pune în discuție starea copilului. Tot atunci am înștiințat Ministerul Sănătății despre toate acțiunile întreprinse de noi, și am solicitat o echipă de specialiști de la AVIASAN. Echipa de medici nu a reușit însă să ajungă la noi, pentru că copilul a murit în jurul orei 17”, afirmă Anatol Malcov.
Managerul spitalului spune că nu poate să învinuiască pe nimeni de cele întâmplate, și că rezultatele expertizei medicale vor face lumină în acest caz. Medicii nu își pot explica deocamdată de ce starea pacientului s-a agravat atât de repede și de ce specialiștii de la spital nu au putut diagnostica corect din start maladia de care suferea copilul în momentul în care a fost internat.
Anatol Malcov spune că Ministerul Sănătății a instituit o comisie care urmează să cerceteze acest caz, iar mâine membrii acesteia urmează să ajungă la Cahul pentru investigații.
Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
26 aprilie, 2018, 13:53
26 aprilie, 2016, 10:27
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Tânăr medic la țară: „Trebuie să fac focul, să tai lemne, tr ...
22 noiembrie, 2023, 15:49
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,39 %