Medici de familie din Moldova cu cele mai mari salarii
redactor
17 iulie, 2015, 12:49
Vizualizări: 3293
Sute de sate din Moldova nu au doctori care să monitorizeze sănătatea oamenilor. Din cauza salariului, care este de câteva ori mai mic față de lefurile specialiștilor din țările europene, prea puțini sunt cei care se încumetă să se angajeze în Centrele de Sănătate din localitățile rurale.
Autor: Sorina Bujarov
Sute de sate din Moldova nu au doctori care să monitorizeze sănătatea oamenilor. Din cauza salariului, care este de câteva ori mai mic față de lefurile specialiștilor din țările europene, prea puțini sunt cei care se încumetă să se angajeze în Centrele de Sănătate din localitățile rurale. Mai ales că de multe ori aceștia trebuie să facă muncă de manager sau asistent medical, asta din cauza lipsei acute de specialiști în domeniu. Potrivit datelor prezentate de Sindicatul Sănătatea, salariul mediu al unui medic de familie este de 5.675 de lei, suma variind de la o localitate la alta. În unele sate lefurile specialiștilor abia atinge suma de 2.000 de lei, iar în alte localități doctorii de familie primesc și 11.000 de lei lunar.
Cei mai bine plătiți medici de familie din Moldova sunt cei de la Centrul de Sănătate din satul Zgurița, raionul Drochia. Potrivit raportului Sindicatului Sănătatea, aici medicii sunt remunerați cu 11.000 de lei lunar, iar asistentele medicale cu câte 3.400 de lei. Aici lucrează doi medici, însă îngrijesc de sănătatea locuitorilor din mai multe sate, ne-a confirmat asistenta medicală din localitate.
█ Topul celor mai bine plătiți medici din Moldova
A doua localitate cu cei mai bine plătiți doctori de familie este satul Glinjeni, raionul Fălești. Leafa doctorilor de aici este de 9.633 de lei, în timp ce asistentele medicale au un salariu de 3.750 de lei. Pentru acest salariu, medicii îngrijesc de sănătatea a aproximativ 4.000 de persoane. Aproape la fel sunt plătiți și doctorii de la Centrul de Sănătate din satul Sălcuța, raionul Căușeni. Datele arată că specialiștii angajați aici sunt remunerați cu 9.416 lei lunar, iar asistentele medicale – cu 3.085 de lei.
Un salariu de peste 8.000 de lei lunar primesc doctorii de familie din satul Ghindești, raionul Florești, aceasta fiind a patra localitate cu cei mai plătiți doctori de familie din întreaga țară. Mai exact, aceștia au o leafă de 8.548 de lei lunar, iar asistentele medicale – 3.941 de lei. Un venit cu câteva sute de lei mai puțin au doctorii de la Centrul de Sănătate din Gura-Galbenei, raionul Cimișlia. Specialiștii care îngrijesc de sănătatea oamenilor de aici, aproximativ 6.000 de săteni, primesc lunar 8.401 lei, iar asistentele medicale – 3.872 de lei.
█ Topul specialităților medicale care iau cel mai mult mită
Aceleași date arată că cel mai prost plătit, pentru munca pe care o face, este doctorul de la Centrul de Sănătate din satul Ghetlova, raionul Orhei, unde salariu mediu este de 1.560 de lei. Ștefan Dimitriu, singurul doctor din sat ne-a spus că deja de ani buni îngrijește singur de sănătatea celor aproximativ 3.000 de oameni din localitate. Aproape la fel de puțin primesc și medicii de familie din satul Pripiceni-Răzeși, raionul Rezina – 2.240 de lei lunar, iar asistentele medicale – 2.991 de lei.
Potrivit statisticilor, în Moldova muncesc 12.934 de doctori și 26.781 de asistente medicale. Ultimele date ale Ministerului Sănătății arată că spitalele din Moldova sunt asigurate cu medici în proporție de 88 la sută, cu două procente mai puțin decât în 2013. În 2014, de exemplu, numărul doctorilor angajați în instituțiile medicale din țară s-a redus cu aproape 170 de specialiști, față de anul precedent – 2013. Nici personalul medical mediu nu este mai motivat să rămână în sistemul de sănătate moldovenesc. În 2014 numărul acestora s-a redus cu aproximativ 640 de specialiști.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
26 aprilie, 2018, 13:53
26 aprilie, 2016, 10:27
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Tânăr medic la țară: „Trebuie să fac focul, să tai lemne, tr ...
22 noiembrie, 2023, 15:49
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,41 %