Ministerul Sănătății, cu capacități de „prezicător”. Instituția face instruiri cu privire la noua metodologie de salarizare, deși aceasta încă nu a ajuns la Guvern
redactor
15 iunie, 2016, 16:29
Vizualizări: 5216
Deși noua metodologie de calcul a salariului cadrelor medicale din Moldova nici nu a ajuns să fie discutată în ședință de Guvern, fiind abia în dezbateri publice, instituția de vârf în Sănătate a început să instruiască contabilii din spitale cum să calculeze lefurile angajaților după noua formulă.
Autor: Sorina Bujarov
Deși noua metodologie de calcul a salariului cadrelor medicale din Moldova nici nu a ajuns să fie discutată în ședință de Guvern, fiind abia în dezbateri publice, instituția de vârf în Sănătate a început să instruiască contabilii din spitale cum să calculeze lefurile angajaților după noua formulă. Asta deși există posibilitatea ca membrii Guvernului să nu aprobe noua metodologie sau să intervină cu anumite modificări la document.
Proiectul „Regulamentului privind salarizarea angajaţilor din instituţiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală” a fost publicat pentru dezbateri publice pe 11 mai 2016. Ce-i drept, aceasta este a treia oară când responsabilii de la minister publică documentul pentru dezbateri publice. De această dată termenul limită pentru comentarii și sugestii era de până la 31 mai. De atunci au trecut mai bine de două săptămâni, totuși Ministerul Sănătății nu s-a grăbit să propună documentul în ședință de Guvern, pentru a fi aprobat. S-a grăbit însă să înceapă cu punerea în aplicare a noii formuli.
Astfel, deși nu este sigur dacă documentul va trece sau nu de Guvern în varianta propusă, autoritatea din sănătatea a început să învețe contabilii din instituțiile medicale cum să calculeze salariile angajaților după noua formulă de calcul. Paradoxal, însă Ministerul Sănătății vorbește despre noul mecanism de calcul a salariilor cadrelor medicale ca fiind o procedură deja aprobată și intrată în vigoare.
„Specialiștii din serviciul economic din instituțiile medico-sanitare publice din țară au fost informați în legătură cu noua modalitate de calcul a salariului pentru angajații din sistemul de sănătate. Venitul salarial sau salariul angajaţilor din instituţiile medicale publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, se compune din partea fixă a salariului, partea variabilă a salariului,alte norme şi garanţii salariale (...) Menționăm că Ministerul Sănătății a introdus acest mecanism cu scopul de a exclude inechitățile în salarizarea personalului medical și de a promova performanța sistemului”, se precizează în comunicatul de presă al ministerului Sănătății.
Vom preciza însă că, de fapt, acest mecanism nu a fost încă aprobat, la momentul actual fiind doar un proiect de hotărâre de Guvern, lucru recunoscut și de Ministerul Sănătății – „Mecanismul nou de salarizare al personalului medical va fi propus Guvernului spre aprobare până la sfârșitul lunii iunie curent”, mai scrie în comunicatul de presă al instituției.
Amintim că noul Regulament privind salarizarea angajaţilor din instituţiile medicale din țară, care abia urmează să fie dezbătut la Guvern, prevede ca leafa personalului medical să fie calculată după următoarea formulă – partea fixă a salariului, partea variabilă a salariului și garanțiile salariale sau ajutorul material. La modul practic, salariul de funcție este stabilit de către Ministerul Sănătății și diferă de la o specializare la alta. Partea variabilă a salariului reprezintă suplimentul de plată pentru performanţe profesionale individuale în muncă, ceea ce înseamnă realizarea indicatorilor de performanţă, iar garanțiile salariale reprezintă sporul care se plătește pentru condiții nocive și riscante de muncă.
█ Articole relaționate:
Schimbări radicale. Ministerul Sănătății vrea să creeze 32 de structuri noi
Ministerul Sănătății a fost restructurat. A fost modificată și componența Colegiului instituției
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
24 octombrie, 2018, 15:13
24 octombrie, 2016, 12:18
24 octombrie, 2016, 18:18
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
„Mi-e rău și de la apă. Văd totul în negru”. Cronologia m ...
23 iulie, 2024, 23:52
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,61 %