Încă un posibil caz de malpraxis într-o maternitate din Moldova. O familie acuză medicii că le-ar fi nenorocit copilul la naștere
redactor
06 octombrie, 2016, 14:56
Vizualizări: 11318
Așteptau cu nerăbdare primul copil, dar au primit în schimb un corp ca o legumă. În loc să se bucure de nașterea fetiței lor, Maria, acum se chinuie s-o țină în viață cu medicamente. Un cuplu din satul Ruseștii Noi acuză doctorii de la maternitatea din Ialoveni că le-ar fi nenorocit copilul la naștere, iar acum sunt purtați pe drumuri pentru a-și găsi dreptatea.
Autor: Parascovia Rogate
Așteptau cu nerăbdare primul copil, dar au primit în schimb un corp ca o legumă. În loc să se bucure de nașterea fetiței lor, Maria, acum se chinuie s-o țină în viață cu medicamente. Un cuplu din satul Ruseștii Noi acuză doctorii de la maternitatea din Ialoveni că le-ar fi nenorocit copilul la naștere, iar acum sunt purtați pe drumuri pentru a-și găsi dreptatea. Aceștia afirmă că medicii de la maternitate nu ar fi luat în calcul toate situațiile grave care puteau să apară în timpul nașterii și ar fi acționat neglijent și neprofesionist. În consecință, copilul s-a născut cu grave probleme de sănătate. Administrația Spitalului Raional Ialoveni, unde s-a născut fetița, declară contrariul – că în timpul nașterii probleme nu ar fi existat. Chiar și așa, Procuratura din raion a pornit și un dosar penal, iar Ministerul Sănătății a creat o comisie care investighează cazul.
Cuplul Radu Clichici și Natalia Meșina locuia la Chișinău. Familia a decis însă că bebelușul lor se va naște la maternitatea din Ialoveni, mai ales că a avut și mai multe recomandări de la prieteni. Soțul Nataliei a povestit pentru Sănătate INFO că sarcina în sine ar fi decurs normal și că femeia urma să nască pe cale naturală. În timpul nașterii însă lucrurile au luat o altă întorsătură, iar medicii care asistau nu ar fi intervenit profesionist și copilul a suferit o asfixie.
█ Un ginecolog-obstetrician de la un spital privat din Capitală va fi judecat pentru malpraxis
„Copilul a avut o asfixie la naștere, iar diagnosticul afecțiunii de care suferă acum este tetrapareză spastică (o formă de paralizie cerebrală) deosebit de gravă. Specialiștii pe care i-am consultat ulterior ne-au spus că în timpul nașterii a fost o complicație, iar mama trebuia să nască prin cezariană din start, lucru care a fost neglijat de către doctori. Ei nu au fost capabili să aprecieze cât e de gravă problema și au tăinuit acest lucru”, povestește Radu Clichici.
De fapt, în timpul nașterii bebelușul a înghițit lichid amniotic în cantitate mare, iar acest lucru i-a provocat asfixia creierului, adaugă Radu Clichici. Acest lucru se confirmă și în expertiza medico-legală efectuată în Moldova. „Copilul s-a născut fără niciun semn de viață, însă în scurt timp și-a revenit. Mi s-a spus că bebelușul a înghițit apă de-a mamei și de aceea se afla în stare de somn. A doua zi dimineața copilul s-a înnegrit la piele și avea convulsii. Apoi au decis să-l transfere de urgență la Institutul Mamei și Copilului (IMC), în secția de reanimare”, a precizat tatăl Mariei.
Radu Clichici mai povestește că la naștere au fost asistați în mare parte de moașă, iar medicul de gardă, prezent și el în sala de nașteri, a ieșit la un moment dat și nu s-a mai întors.
„Am primit o notă informativă, conform căreia la naștere a asistat o echipă de profesioniști, inclusiv șefa secției. Însă eu, personal, am fost prezent la naștere și pot spune că în afara de servitoare și de moașă practic nu a fost nimeni. Mai venea acolo medicul de serviciu, care intra și ieșea, astfel monitorizând situația. Când a apărut însă complicația, ea a ieșit din sala de naștere și nu am mai văzut-o”, precizează bărbatul.
Peste aproximativ un an de la naștere și drumuri străbătute pe la medici, soții Clichici au depus o plângere la Ministerul Sănătății în care au cerut elucidarea cazului. Ei au făcut acest lucru după ce au efectuat mai multe investigații la clinici din Moscova, pentru că medicii de la Chișinău nu puteau stabili diagnosticul. Într-un final, medicii de la Clinica Centrului Științifico-Practic de Asistență Medicală pentru Copii cu patologii ale sistemului nervos central a Departamentului de Sănătate de la Moscova, unde s-au adresat soții Clichici, au stabilit că micuța suferă de tetrapareză spastică, ceea ce înseamnă o formă gravă de paralizie cerebrală, are retard mental, epilepsie, etc.
„Inițial, am fost internați două luni la ei. Au stabilit diagnoza de tetrapareză spastică. Medicii din Rusia au spus că copilul a suferit o asfixie la naștere. Acesta a înghițit în proporții mari lichid amniotic, care i-a distrus creierul și a provocat asfixia.”
În schimb la Chișinău, familia a primit de la Ministerul Sănătății un altfel de răspuns.
„Asistența medicală în Spitalul raional Ialoveni a fost prestată de personal calificat. La internare în maternitate, pacienta a fost pe deplin examinată, iar planul de conduită a nașterii a fost elaborat prin căile naturale, care corespunde situației obstetricale existente. Nașterea a fost dirijată în consiliu, inclusiv în comun cu șeful secției obstetricale. Neconformități în conduita travaliului nu au fost constatate. Constatările care rezultă din analiza tuturor informațiilor disponibile, nu permit să presupunem o eventuală traumă natală sau conduită neconformă a nou-născutului cu hipoxie. Totodată rapiditatea evoluției simptomelor de afectare cerebrală, inclusiv atrofia cerebrală la doar două luni după naștere, depistată instrumental în iulie 2015, pune în suspiciune o maladie congenitală, neidentificată”, se arată în explicația Ministerului Sănătății către părinți.
După răspunsul responsabililor de la minister, soții Clichici au decis să-și caute dreptate la instituțiile de drept. Astfel, pe 31 martie curent, Procuratura raionului Ialoveni a deschis dosar penal, în baza art. 213 Cod Pelal pentru „încălcare din neglijență a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale, care au cauzat vătămarea gravă a integrității corporale și sănătății”.
„A fost făcută o expertiză medico-legală. Medicii responsabili urmează să fie audiați. În acest moment urmărirea penală este în derulare”, a declarat pentru Sănătate INFO și Vasile Plevan, procuror în cadrul Procuraturii Ialoveni.
De altfel, expertiza medico-legală efectuată de Centrul de Medicină Legală arată că: „medicul care a condus nașterea a apreciat starea copilului incorect, iar în fișa de naștere nu sunt descrise măsurile de resuscitare a copilului, pediatrul care a examinat copilul imediat după naștere nu a descris detaliat starea lui, a determinat că a fost hipoxie și s-a format sindrom de aspirație în plămâni. De asemenea, vaccinarea copilului a fost contraindicată, iar complicațiile suferite ulterior de copil, au fost rezultatul hipoxiei grave de la naștere, dar și a măsurilor incomplete de resuscitare și reanimare”, scrie în documentul eliberat de Centrul de Medicină Legală.
Am încercat să discutăm cu șefa secției de la maternitatea Ialoveni, dar nu am dat de ea. În schimb, directorul Spitalului Raional, Mihail Cotovan, ne-a declarat că o comisie a Ministerului Sănătății investighează cazul, iar care este concluzia încă nu știe.
„Atât timp cât Ministerul Sănătății nu a ajuns la o concluzie nu putem spune care este motivul acestor complicații ale copilului. După documente și din informațiile pe care le dețin, nașterea nu a decurs cu careva probleme care să cauzeze aceste complicații”, a declarat pentru Sănătate INFO Cotovan.
Într-un răspuns redacției Sănătate INFO, Ministerul Sănătății scrie că, în urma investigațiilor, pentru stabilirea diagnosticului și excluderea unei patologii congenitale la copil e nevoie de investigații suplimentare.
„În rezultat, Consiliul medical extins, cu participarea directorului medical, șefului secției neurologie, medicului genetician și medicului curant din cadrul instituției medicale, a constatat că pentru precizarea diagnosticului clinic al copilului și excluderea unei patologii congenitale sunt necesare un șir de investigații suplimentare. Prin urmare, părinții urmează a fi invitați pentru internare în cadrul Institutului Mamei și Copilului, Secția neurologie, iar rezultatele finale ale investigațiilor vor fi aduse la cunoștință acestora”, scrie în răspunsul oficial remis redacției Sănătate INFO.
Am încercat să aflăm și de la medicul de familie din Ruseștii Noi cum a decurs sarcina femeii, dar acesta ne-a oferit puține detalii. „Femeia s-a pus mai târziu la evidență, adică la 16 săptămâni, dar nu la 11, precum trebuia. La 38 de săptămâni, din câte țin minte, nu a venit la control. Nu a avut probleme. Nu știu. O conducea alt doctor care era în concediu de maternitate, dar eu am scris că tot e bine. Nu vă pot spune exact, deoarece istoria este dată la procuratură. Organele de urmărire penală deja investighează cazul”, a declarat Veaceslav Muntean pentru Sănătate INFO.
Între timp, soții Clichici spun că sunt nevoiți să cheltuie lunar câte cel puțin 500 de euro pe lună pentru a-și ține fiica de un an și cinci luni în viață. Ei sunt nevoiți să se împrumute de la rude și prieteni pentru a putea face față cheltuielilor. Cea mai mare temere a lor este că până la urmă cazul va fi mușamalizat și ei nu vor afla de ce copilul lor s-a născut cu probleme de sănătate.
„Eu consider că starea copilului meu de azi este din cauza incompetenții medicilor de la maternitatea de la Ialoveni, dar cadrele medicale se străduie prin diverse metode să iasă basma curată din asta”, a încheiat bărbatul.
Vom preciza că zilele trecute o familie a câștigat procesul de judecată împotriva unui spital privat tot din cauza unor greșeli medicale. Din cauza complicațiilor pe care le-a suferit la naștere, copilul a decedat. Instituția medicală a achitat familiei despăgubiri de peste un milion de lei.
█ Articole relaționate:
De ce medicii fac greșeli și ce pot face pacienții în asemenea cazuri
Ce este malpraxis-ul. Cum demonstrați greșeala medicală și cum puteți obține despăgubiri
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
21 decembrie, 2017, 15:07
21 decembrie, 2021, 16:47
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %