Mihail Pîsla: Controlul de stat în Sănătate Publică, la limita legalității?
Irina Papuc
28 februarie, 2018, 20:42
Vizualizări: 5819
Cine și cum coordonează acum controlul de stat în Sănătatea Publică? O întrebare aparent simplă, dar la care se pare că este greu de găsit răspuns. Să le luăm pe rând.
- Secretarul de stat în domeniul sănătății
publice al MSMPS? Nu, deoarece nu are așa împuterniciri. Sarcinile acestuia țin
de elaborarea politicilor în domeniul respectiv. Mai mult, nu are nici dreptul
să se implice în dirijarea activităților executive.
- Directorul Agenției Naționale de Sănătate Publică? Iarăși nu, adică ipotetic parcă da, deoarece răspunde de activitatea Agenției per ansamblu, dar numai nu în domeniul controlului de stat, care conform Regulamentului ANSP este coordonat de către inspectorul-șef sanitar de stat. Unde mai pui că Agenția nu are nici state aprobate, nici personal angajat, nici buget, nici conturi bancare, nici măcar ștampilă, nu poate fi vorba de executarea funcțiilor și sarcinilor atribuite, inclusiv controlul de stat.
- Inspectorul-șef sanitar de stat? De jure parcă da, dar de facto nu are așa posibilități. Statutul inspectorului sanitar de stat nu este stabilit, iar verticala structurilor responsabile de controlul de stat din cadrul Agenției nu este încă formată și nici nu se știe de când va activa.
- Poate, ținând cont că ne aflăm în perioada de tranziție de la o structură a sănătății publice la alta, coordonarea controlului de stat rămâne în responsabilitatea foștilor (încă actualilor) medici șefi sanitari de stat? Tot nu se leagă. Directorul Centrului Național de Sănătate Publică și adjuncții acestuia au statut de locțiitori ai medicului șef sanitar de stat al RM (adică locțiitor a unei funcții care deja nu mai există).
În ceea ce privește medicii șefi sanitari de stat din teritoriu la fel nu este clar. Conform ordinului MSMPS nr.180 din 12.02.18 din momentul înregistrării ANSP (care s-a efectuat la 16.02.18) regulamentele și organigramele tuturor CSP-lor din țară se abrogă. Prin urmare aceștia nu mai dispun de drepturile și obligațiunile stabilite anterior. Totodată, nu există (cel puțin n-a fost publicat) niciun act normativ, care le-ar prelungi drepturile și atribuțiile ce țin de controlul de stat până la crearea structurilor respective în cadrul Agenției. Aceste drepturi conform HG nr.1090 din 18.12.2017 cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Sănătate Publică trebuie să fie atribuite șefilor direcțiilor control de stat (inspecție) în sănătate din cadrul celor 10 centre care vor fi în cadrul ANSP. Însă aceștia nu sunt încă numiți deoarece nu sunt aprobate statele de personal.
Cine atunci coordonează și efectuează controlul de stat în sănătatea publică, mai bine zis cine are aceste obligațiuni și drepturi din punct de vedere legal? Cine eliberează autorizațiile sanitare, care este responsabilitatea celor care le semnează, care este legitimitatea actelor permisive eliberate și, principala întrebare, nu pot aceste perturbări avea un impact negativ asupra sănătății populației?
Eventualele justificări că suntem în perioadă de tranziție a reformei nu pot fi acceptate. Modificările în legislația care a dat startul reformei s-au produs jumătate de an în urmă (Legea RM nr.175 din 21.07.2017). Așa că timp pentru pregătire a fost mai mult decât suficient.
Să admitem că la un agent economic au fost
depistate unele încălcări ale legislației sanitare. Până la introducerea
modificărilor în Legea privind supravegherea de stat a sănătății publice, persoanele
autorizate prin lege cu dreptul de a cere înlăturarea încălcărilor depistate (inclusiv
utilizând pârghii de restricție și impunere cum ar fi prescripțiile sanitare) erau
conducătorii Centrelor de Sănătate Publică, care concomitent aveau statutul de medici
șefi sanitari de stat. Același lucru se referă la autorizarea sanitară –
procedura de evaluare oficială a produselor, serviciilor şi activităţilor din
punctul de vedere al acțiunii lor asupra sănătății și respectării legislației
sanitare. Până acum autorizațiile sanitare erau eliberate de către Centrele de
Sănătate Publică, fiind semnate de medicii șefi sanitari de stat. Odată cu
schimbarea legislației și crearea Agenției Naționale de Sănătate Publică, Centrele
de Sănătate Publică dispar ca instituții independente, iar categoria de medici
sanitari de stat urmează a fi înlocuită cu inspectori sanitar de stat. Însă,
urmare faptului că statutul inspectorilor sanitari de stat încă nu este
stabilit, autorizațiile și prescripțiile sanitare continuă să fie eliberate de
medicii sanitari șefi de stat, categorie care, după crearea ANSP, n-ar trebui
să mai existe. Deci, și actele semnate de ei n-ar avea putere juridică. Prin
urmare, controlul de stat în Sănătate Publică poate fi considerat ilegal.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
12 noiembrie, 2014, 11:20
12 noiembrie, 2013, 13:26
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,56 %