Sănătate Info

  • ACASĂ
  • ȘTIRI INTERNE
  • ȘTIRI EXTERNE
  • INTERVIURI
  • OPINII / EDITORIALE
  • COMUNICATE
  • JURNALUL MEDICULUI
  • CAMPANII
  • BANII TĂI ÎN SĂNĂTATE
  • DESPRE NOI
    • Autentificare
    • Russian
    • Romanian
Post
Sursa Foto: timpul.md

Oleg Beneș: „Faptul că BMW produce cablaje în Republica Moldova pentru mașinile sale, înseamnă că produce cablaje rele? Probabil, nu. Așa și cu vaccinurile”

Astăzi, când tot mai mulți părinți se întreabă sunt sau nu sigure vaccinurile, merită sau nu să fie administrate, ne-am propus să întrebăm un expert al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) dacă ar trebui sau nu să ne fie frică de ele.

Autor: Elena Cioina

12 noiembrie, 2018, 18:00

Am decis să avordăm subiectul cu reprezentantul OMS și din considerentul că este organizația care le verifică cu echipele sale de specialiști, iar ulterior „le dă undă verde” pentru administrare. Procesul e unul lung și minuțios până când acestea ajung în țară, în cabinetele medicale, la pacienți. Am avut o discuție despre siguranța și calitatea vaccinurilor, inclusive ale celor care ajung în Moldova, cu Oleg Beneș, expert în imunizare în cadrul Biroului Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății.

Dle Beneș, acum când avem mișcări anti-vaccin atât de puternice, puteți să ne spuneți unde în regiunea europeană reticența față de imunizare este printre cele mai înalte?

Nu cred că pot să vin cu o cuantificare a prevalenței problemei pe fiecare țară, dar cert este că observăm rate de vaccinare în scădere, ceea ce ridică multe întrebări. De exemplu, ne întrebăm care sunt cauzele scăderii acoperii cu vaccinuri. Și atunci aici pot fi cauze legate de oferta și organizarea serviciilor de imunizare, precum și cauze legate de solicitarea și utilizarea acestor servicii. Pentru a avea un tablou deplin trebuie evaluată situația în fiecare țară, în funcție de context. Da, avem anumite țări unde sunt grupuri anti-vaccin mai active. De exemplu, în țările din Balcani, avem o situație problematică cu solicitarea de imunizării. În Ucraina ratele sunt încă extrem de joase. Situația poate să difere de la vaccin la vaccin.

În ultimii doi ani, la nivel global, am trecut prin anumite probleme ce țin de acceptarea vaccinului. De exemplu au fost probleme cu acceptarea vaccinului HPV (n.r. vaccinul este administrat împotriva virusului Papiloma Uman, responsabil de apariția cancerului de col uterin) în țări precum Danemarca, Irlanda, Japonia, țări care până atunci aveau cele mai de succes programe la acest capitol. De aceea, nu e o situație univocă. E o situație care trebuie abordată prin prisma unui vaccin concret, ca să vedem cum stau lucrurile.

Ceea ce este clar în acest moment este faptul că unele sisteme de sănătate publică au ezitat și nu au avut o comunicare eficientă pe potriva așteptărilor și nevoilor oamenilor. De exemplu, pentru țările europene, chiar dacă au existat studii care demonstrau că nu există nicio legătură între frecvența creșterii unor cazuri de patologii la persoanele vaccinate față de cele nevaccinate, totuși, întârzierea informării sau lipsa comunicării nemijlocite cu pacienții respectivi au dus la consolidarea unor grupuri de pacienți care au încercat să găsească vaccinul ca o cauză a unor probleme de sănătate cu care dânșii se confruntau.

Asta este una dintre problemele aplicării vaccinurilor în grupuri de vârstă mai mari, atunci când încep să apară problemele cronice de sănătate, legate, de altfel, de alți factori. Sunt situații când factorii nu sunt clari, când sunt foarte complecși și iată anume în așa situații, când pacientul nu-și găsea o explicație a problemei sale, a venit vaccinarea peste el și la un moment dat a zis, „poate e legat de vaccin”.

Domnule Beneș, cel mai des când discuți cu părinții, mă refer la cei din Moldova acum, ei întreabă cât de sigure și calitative sunt vaccinurile care ajung în țară. Părinții încep să-și pună asemenea întrebări în momentul în care trebuie să decidă unde e mai bine să-și vaccineze copiii – în instituția publică, la medicul de familie sau să meargă la privați. Noi ce să le spunem în asemenea cazuri?

E o întrebare firească și vreau să le răspund că nu este nicio diferență legată de calitatea și inofensivitatea vaccinurilor oferite prin intermediul sistemului public de sănătate, cât și a celui privat. Diferențele sunt legate de altceva. De exemplu, de comoditate. În sectorul privat pot fi puse la dispoziție vaccinuri preambalate în seringi aparte, care sigur vin și la un cost și astfel fac și serviciul de imunizare mai comod. Dacă însă ne referim la imunitatea dezvoltată de persoană, indiferent că aplică un vaccin într-o instituție medicală publică sau privată, rezultatul va fi aproximativ același.

De ce spun aproximativ? Pentru că pot fi diferite vaccinuri. De exemplu, să luăm vaccinul împotriva tusei convulsive al cărui component este celular, care, de obicei, provoacă mai multe reacții locale. La privat poate fi administrat un vaccin împotriva tusei convulsive, dar acelular, care cauzează mai puține reacții locale, dar și imunitatea dezvoltată e mai slăbuță decât după administrarea vaccinului cu component celular.

Iarăși, din discuțiile cu părinții, unii refuză să-și vaccine copiii în sectorul public, pentru că, de exemplu, sunt produse și aduse din India, la privat sunt aduse, de exemplu, din Belgia. Dumneavoastră în calitate de expert în imunizări ce ne spuneți - sunt la fel sau totuși există o diferență?

Primul lucru care trebuie spus foarte clar este că aceleași standarde de producere și control sunt aplicate atât în Belgia, cât și în India. Vaccinurile care au fost verificate și precalificate (acceptate) de către OMS corespund celor mai înalte niveluri de siguranță. În privința aceasta nu există vreun dubiu. Și atunci când vorbim despre siguranța unui vaccin noi, probabil, o putem măsura.

Cum?

O măsurăm prin reacții adverse dacă este vorba de siguranță. Dacă vorbim despre eficacitate, vedem în ce măsură ne protejează copilul de boală. Dacă facem o incursiune în istorie vom vedea că unele țări folosesc aceste vaccinuri de mulți ani cu mult succes și fără probleme. Deci, atunci când vorbim de calitate, haideți să vedem cum măsurăm calitatea. Este măsura calității doar țara de producere sau vorbim despre niște măsurători mai concrete?

De asta v-am întrebat. Mai devreme ați spus că una dintre problemele scăderii nivelului de vaccinare în unele țări europene ține de lipsa de comunicare pe acest subiect. Și la noi se întâmplă să întrebăm doctorii care se ocupă de imunizare de ce trebuie să ne vaccinăm, și primim următorul răspuns – pentru că sunt bune, pentru că sunt administrate oamenilor sănătoși și nu au cum să fie proaste. E un argument, dar e insuficient pentru un părinte, mai ales care e mai mult decis să nu-și vaccineze copilul decât să-l vaccineze. Oamenii au nevoie de mai multă informație, probabil mai tehnică și mai specifică, dar mai convingătoare. Ei nu au timp să se gândească la măsurători...

Cum vă spuneam, fiecare vaccin are un profil de siguranță și de eficacitate, care este testat și demonstrat în cadrul studiilor clinice pe parcursul elaborării vaccinului. De asemenea, fiecare vaccin este monitorizat în privința profilului de siguranță pe parcursul utilizării. Este un proces continuu. Pentru a spune că un vaccin nu este sigur trebuie să avem niște argumente și să spunem cu ce l-am măsurat și să demonstrăm că nu este sigur – avem mai multe reacții severe sau serioase după acest vaccin. Am văzut schimbări în conținut, etc. Asta aș fi vrut să aflu de la cei care pun la îndoială calitatea vaccinurilor, să încerce să intre în detalii. Pentru că dacă revenim la standardele de producere a vaccinurilor, aceleași standarde sunt aprobate de către comitetul de experți al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru siguranța biologică. Dacă vorbim de regulile de bună practică, de producere, pentru toți sunt aplicate aceleași reguli. De distribuție, la fel. În plus, când OMS verifică un vaccin, chiar dacă este produs în India, China sau Indonezia, în cadrul echipelor de experți care verifică instituțiile din țara respectivă, neapărat vor fi experți din alte țări, inclusiv europene, din SUA, etc.

Este un mecanism care nu admite întâmplarea. Este un mecanism care se bazează pe evidență. Dacă asemenea evidență, care garantează calitatea și eficacitatea nu există, grupul de experți retrage certificatul pentru producerea vaccinului sau dacă se dovedește că pe parcurs producătorul a făcut careva schimbări în ciclul de producere și ele nu au fost autorizate, i se poate retrage dreptul de a mai produce vaccinul.

Putem să le spunem cu convingere părinților din Moldova că toate vaccinurile care ajung în Moldova sunt sigure și de calitate? Pentru că mai avem un mit destul de răspândit, potrivit căruia, în țările mai sărace ajung vaccinuri dubioase.

Eu aș vrea să pun altfel întrebarea. Noi avem astăzi o economie globalizată. Pot să vă întreb unde e produs telefonul Dumneavoastră?

Habar nu am. Probabil în China.

Înseamnă asta că e un telefon de calitate proastă?

Cel puțin, deocamdată, nu.

Deci, foarte multe lucruri și tehnologii avansate sunt produse inclusiv în țări, pe care noi le numeam în curs de dezvoltare. Faptul că BMW produce cablaje în Republica Moldova pentru mașinile sale, înseamnă că produce cablaje rele? Probabil, nu. Așa e și cu vaccinurile. De asta, cred că lucrurile trebuie privite și în contextul globalizării economiei. Un producător mare, care exportă în zeci de țări, nu-și poate permite să nu facă față celor mai înalte standarde, fiindcă imediat va fi înlocuit pe piață de altcineva mai bun.

Cui, din punctul dumneavoastră de vedere, ar trebui să-i revină cel mai important rol de explicare a tuturor acestor lucruri, ca oamenii să nu cadă dintr-o extremă în alta și să asistăm în continuare la o scădere  a ratelor de imunizare?

Eu știu că dovezile întotdeauna vorbesc mai bine decât cuvintele. Primul lucru cu care vreau să-i încurajez pe toți – și pe părinți, și pe specialiști, să încerce să caute dovezi. Dacă găsesc dovezi, atunci e cu totul altă discuție, pentru că viața e viață și nimeni nu poate spune că probleme nu pot fi în general. Și probleme sunt atât în țările din Vest, cât și în cele din Est, iar cea mai mică abatere de la standarde ne poate cauza o serie de probleme. De aceea, nu văd probleme pe aspectul de calitate, indiferent că e produs în Vest sau în Est.

Mai des reacțiile țin de combinații de vaccin. De exemplu, Guvernul decide să procure anumite combinații de vaccinuri pe care le găsește cele mai cost-eficiente pentru a rezolva o situație. În spațiul privat, pot fi găsite alte combinații de vaccin sau chiar vaccinuri separate. În rest, sunt aceleași cerințe față de calitatea și securitatea vaccinurilor, atât la nivel de producere, cât și la nivel de autorizare în țară. Fiindcă atunci când vaccinurile sunt autorizate pentru a fi aduse în țară este verificată compleanța acestora cu standardele și normele.

De curând, în Moldova a mai apărut o dilemă discutată cu vehemență în public – de ce vaccinurile nu s-ar vinde și în farmacii. Ce răspuns are OMS-ul din punctul ăsta de vedere?

Nu există un punct de vedere formalizat al OMS-ului în această privință. Există unele țări unde se practică ca pacientul să achiziționeze vaccinul de la farmacie și apoi să vină la medic să-l administreze. Ca specialist în sănătate publică eu văd un risc, fiindcă vaccinurile trebuie păstrate în anumite condiții. Expunerea la temperaturi prea joase ori prea înalte, expunerea la factori care pot contamina suprafața ambalajului vaccinului, etc, reprezintă un risc. Și atunci când persoana merge la farmacie și cumpără acest vaccin și nu are garanția că-l poate păstra în condiții sigure, pentru mine e un risc mare.

Ce aveți în vedere când vorbiți despre riscuri?

În primul rând există riscul de depășire a intervalului de temperatură la care vaccinul trebuie păstrat. Un vaccin trebuie păstrat strict în intervalul de temperatură de la +2 la +8. Sunt vaccinuri, care dacă accidental este înghețat, el nu mai e bun de nimic, dacă îl expunem la temperaturi mai înalte, pierde din eficacitate, dacă a stat împreună cu alte lucruri putem avea pe suprafața flaconului sau dispozitivului contaminanți. De aceea pentru mine nu este acceptabil. Dacă aș fi lucrător medical nu mi-aș asuma riscul să administrez un vaccin despre care eu nu sunt sigur că a fost păstrat în condiții cuvenite.

Ați spus la un moment dat, dar poate nu am înțeles corect, că există lipsă de anumite vaccinuri obligatorii pe piața mondială?

Pe parcursul ultimilor 3 ani au fost situații când mai multe țări nu au putut să-și primească vaccinurile așteptate din mai multe considerente. Nu vorbim acum despre factorii legați strict de țară, mai exact despre sistemul de achiziții, de planificarea corectă a necesităților...

Dar e și asta e o problemă...

Sigur că e o problemă, fiindcă astăzi producerea unui vaccin complex durează 6-8 luni. Deci, nu pot veni azi și să spun că am nevoie, peste 2 luni de zile, de atâtea zeci de mii de doze vaccin, pentru că acest lucru nu este real.

Vaccinurile se produc la comandă, în loturi bine stabilite. Și noi am avut un șir de țări care s-au confruntat cu această problemă. Bugetul se aprobă în decembrie, în ianuarie începem achizițiile, vrem ca în aprilie să avem vaccinul în țară. Lucrurile nu mai merg așa.

Doi. În cazul vaccinurilor combinate, de exemplu cu component per tusis (n.r.tusea convulsivă), mai multe țări au trecut la utilizarea acestuia și au sporit numărul celor care trebuie vaccinați împotriva bolii. De exemplu, au introdus vaccinarea gravidelor, tinerilor și asta înseamnă cantități de vaccin suplimentare care trebuie livrate, iar producătorii au ajuns în situația când nu mai reușeau să facă față solicitărilor. De ce? Pentru că piața de producere a vaccinurilor combinate este foarte îngustă. Noi avem cel mult trei producători la nivel mondial care produc aceste vaccinuri și dacă unuia i se întâmplă ceva, neapărat e afectată toată piața. Și au suferit majoritatea țărilor din Europa, inclusiv Elveția, Franța, Germania, etc. Adică nu vorbim despre țări care nu știu cum să facă achizițiile de vaccinuri. Chiar și țări care au sisteme sigure de achiziționare a vaccinurilor au avut de suferit.

Și mai este și a treia situație care ține de producători. Au și ei niște procese de reconstrucție, de îmbunătățire a condițiilor de producere și sunt nevoiți să închidă pe anumite perioade unele facilități de producere. Așa s-a întâmplat cu producerea vaccinului împotriva Hepatitei B. Unele țări europene s-au pomenit că vaccinul care era autorizat pentru țara lor nu putea fi livrat din cauză producătorii autorizați aveau niște probleme și nu le pot livra cantitățile necesare. Se întâmpla chiar dacă pe piață existau asemenea vaccinuri, dar ele nu erau autorizate în țară, deci nu puteau intra. Adică chiar procedurile de autorizare naționale, în anumite țări, au devenit un obstacol în substituirea producătorului de vaccinuri.

De exemplu, anul trecut cu o asemenea problemă s-a confruntat Marea Britanie, când nu a avut vaccinul împotriva Hepatitei B, deși vaccin pe piața mondială exista. Se mai întâmplă ca unii producători să stopeze producerea de vaccinuri, pentru că nu le mai sunt convenabile din anumite puncte de vedere. Și iarăși avem situații când țara trebuie să devină mai flexibilă în modul de a-și asigura populația cu vaccinurile necesare. Piața de vaccinuri, trebuie să înțelegem, este o piață privată și în permanentă schimbare.

Domnule Beneș, dacă ne uităm în istoria vaccinurilor, întotdeauna au exista îngrijorări legate de ele. De eficiență, de calitate, de reacții după vaccin, etc. De exemplu, spuneați într-o prezentare că în momentul în care au început să fie administrare primele vaccinuri oamenii se temeau să nu le crească copiilor coarne sau urechi prea mari. S-au schimbat îngrijorările oamenilor față de aceste preparate sau au rămas aproximativ aceleași?

Bun, nu a existat vreun sistem de monitorizare a miturilor despre vaccinare, dar este cert că dacă studiem arhivele, găsim multe situații în care avem aceleași îngrijorări ale oamenilor față de calitatea produselor care li se administrează și ce va urma după aceasta. Mai ales când e vorba de un produs nou și acest lucru este firesc.

Îmi amintesc de anul 2009, în epidemia de gripă, când primii trebuiau să se vaccineze lucrătorii medicali. Am repartizat vaccinul și nu se întâmpla nimic. Trece o săptămână, două și nimeni nu se vaccina.

Vorbiți despre Republica Moldova...

Da. Am mers în teritoriu să văd ce se întâmplă și într-o instituție medicală lucrătorii medicali aveau fața palidă și stresată, de aveai impresia că sunt la înmormântare. Se întrebau ce se va întâmpla cu ei. Și nu era altceva decât un vaccin antigripal și a trebuit să stopăm tot procesul, să discutăm o jumătate de zi, să așezăm lucrurile pe policioare și abia după aceasta să începem imunizarea.

Și oamenii ce credeau că li se va întâmpla?

Oamenii credeau ceea ce crede orice om, atunci când îi dai un produs nou. Atunci am înțeles că chiar și lucrătorii medicali nu au timp suficient ca să se documenteze bine. Deci, ei nu erau siguri de calitatea acelor vaccinuri și respectiv nu și-l puteau administra. Și atunci dacă eu ca medic nu sunt convins că vaccinul nu-mi face rău, atunci nu-l voi putea administra și altor oameni. Deci aici e problema cea mare.

Și ce ați făcut atunci, v-ați vaccinat Dumneavoastră, l-ați vaccinat pe directorul instituției ca să-i convingeți pe ei că totul va fi bine?

Nu, dar am ajuns la concluzia că nu le-am oferit suficiente dovezi și informații despre eficiența vaccinurilor și am mai ajuns la concluzi că lucrătorul medical este cel care trebuie să formeze opinia în acest domeniu, nicidecum altcineva. După toate aceste explicații, toată lumea s-a vaccinat. Până la urmă și lucrătorii medicali sunt aceiași oameni care au aceleași întrebări. Mai ales când apare un produs nou pe piață, și nu ai avut experiență cu el, este firesc să ai anumite rezerve.

Dar, domnule Beneș, din păcate noi mai avem foarte mulți doctori care au rezerve în general față de imunizare și în loc să fie ei cei care promovează vaccinarea, dimpotrivă – spun mai bine nu.

E exact ca în cazul fermierului din Marea Britanie care vedea că fiecare al treilea om din localitatea sa moare și singura lui șansă de a-și salva familia era să o vaccineze, chiar dacă nu era sigur că face bine sau nu. Dar asta era atunci, cu 100 și ceva de ani în urmă.

Mulți dintre medicii noștri nu au văzut boli care pot fi prevenite prin vaccinare. Și dacă nu le-ai văzut cu ochii tăi, îți par că sunt departe și imposibile. Atunci când vezi aceste boli cu proprii ochi, îți schimbi punctul de vedere. Eu am avut experiența să văd pe viu cazuri de poliomielită, difterie și de tetanos și tuse convulsivă foarte grave cu decese și tot felul de sechele. De aceea, în privința aceasta sunt foarte sigur și știu ce trebuie de făcut. Nu este cazul să ne asumăm aceste riscuri. Da, va trece un an și va fi bine, va mai trece unul, dar uitați-vă că astăzi mor de rujeolă inclusiv adulții. Deci, în momentul în care te-ai întâlnit cu boala și nu ești protejat, e foarte simplu, boala te va învinge.

Domnule Beneș, noi, jurnaliștii, adesea ne confruntăm cu situații când specialiștii în imunizări evită să vorbească despre reacțiile adverse la vaccinuri sau despre consecințele unei boli infecțioase la persoanele nevaccinare. E un fel de precauție să nu creăm panică. Și totuși, oamenii reacționează anume când sunt prezentate situații mai grave. Nu e exagerată această precauție?

Cred că în măsura în care pacientul sau rudele pacientului sunt pregătite și acceptă această comunicare este importantă pentru a fi folosită ca metodă de a prezenta problema și consecințele ei. Noi am avut asemenea situații. De exemplu, când lucram la lichidarea poliomielitei, am colaborat cu un pictor afectat de poliomielită. Fratele lui a decedat, iar el a rămas schilod pentru tot restul vieții. Acum avem puține asemenea cazuri și asta numai datorită faptului că imunizarea în lume s-a menținut la un nivel înalt. Dacă e să ne întoarcem cu 20 de ani în urmă, spitalele erau pline cu copii cu Hepatita B cronică. Acum nu mai există asemenea secții, nu există așa saloane, practic au rămas unități. Adică pentru lucrurile care nu se mai văd, se pierde această conștientizare a faptului că bolile pot reveni. Și iată avem exemplul rujeolei în România și Ucraina, iar anterior și cea de difterie din spațiul post-sovietic. Acest lucru demonstrează un lucru foarte simplu – cu cât mai multe persoane vulnerabile la boală avem, cu atât condițiile devin mai bune pentru răspândirea ei.

Cât de des trebuie să se vorbească despre toate aceste lucruri acum, așa încât oamenii să conștientizeze pericolul neimunizării?

Eu sunt de-acord că pe componenta de comunicare este mult de lucru. În același timp, haideți să fim onești și să spune că medicii nu au fost instruiți cum să comunice. De fapt, medicul a fost instruit cum să trateze. De aceea avem situația când foarte mult depindem de capacitățile individuale ale unor specialiști – în ce măsură persoana X sau Y este capabilă să vină cu niște mesaje care să fie înțelese de public. La acest capitol, pot să vă spun că se lucrează. Se recunoaște la nivel global că este o problemă și ea necesită investiții în comunicare, mai ales astăzi când comunicarea este foarte importantă. Pentru că poți fi un specialist foarte bun, dar dacă nu știi să comunici efectiv, atunci serviciul tău rămâne nefolosit. Știu că acum Biroul Regional al OMS lucrează cu țările asupra strategiilor și planurilor de comunicare, astfel încât țările să poată identifica resurse inclusiv financiare pentru a întări componenta de comunicare.

Acum, avem echipe care elaborează și un joc didactic pentru copii ca aceștia să studieze sistemul imun, ce este imunizarea, care sunt consecințele nevaccinării, prin intermediul unor jocuri de calculator, dar adaptate la condițiile de școală. Sunt modele de jocuri folosite de țările europene, mai ales de cele nordice. Acestea au asemenea metode de instruire interactive pentru copii, astfel încât aceștia să-și formeze de mici o atitudine pozitivă față de vaccinuri, care urmează să-i protejeze pe parcursul vieții. Cred că avem încă mult de explorat.

Domnule Beneș, vă mulțumim pentru acest interviu.

Tag: vaccinare, OMS, calitate, siguranță

Categoria: Interviuri

Vizualizări: 4456

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.

Știri relaționate

Interviuri

„E fals. în Moldova nu avem niciun caz al coronavirusului înregistrat în China”, spune Nicolae Furt ..

24 ianuarie, 2020, 12:46

Interviuri

AUDIO//Cum percep moldovenii sănătatea lor și ce cred despre serviciile medicale prestate de institu ..

19 iunie, 2019, 15:41

Interviuri

Raluca Zaharia: „Am ajuns în situația în care vaccinurile au devenit atât de obișnuite, încât ce fac ..

07 noiembrie, 2018, 12:46


Publicate în aceeași zi

Știri Interne

Scrisoarea unui medic rezident: „Adio Moldova! Mulțumesc pentru studiile oferite, peste hotare au fo ..

22 ianuarie, 2018, 14:17

Știri Interne

Guvernul a decis. Salariile medicilor, asistenților medicali și directorilor cresc cu 10% din luna a ..

22 ianuarie, 2020, 19:27

Știri Interne

Chirurgul Vladimir Hotineanu a fost dat afară din fracțiunea PLDM

22 ianuarie, 2016, 14:30

Știri Interne

PDM dictează Legea medicamentului în Moldova. Ministerul Sănătății este impus să încalce propriile l ..

22 ianuarie, 2019, 20:14

Știri Interne

O femeie de 34 de ani a murit la trei zile după ce a născut, din cauza complicațiilor cauzate de gri ..

22 ianuarie, 2019, 13:55

Știri Interne

Nașteri cumpărate. Mămicile se plâng că plătesc cel puțin trei specialiști, pentru că aceștia asistă ..

22 ianuarie, 2014, 13:46

SanoTeca

Vegetarieni și vegani: 8 mituri medicale explicate de specialiști

21 ianuarie, 2021, 09:27

Ultrasonografia Doppler – ce este, când este indicată și cum să te pregătești de investigație

19 ianuarie, 2021, 15:11

Vaccinuri COVID-19: care sunt diferențele dintre preparatele produse de Pfizer și Moderna

18 ianuarie, 2021, 15:02

De ce vaccinurile sunt administrate în diferite părți ale corpului și prin diverse metode

13 ianuarie, 2021, 19:51

Înălbitor – ce să faci și ce să eviți atunci când îl utilizezi

11 ianuarie, 2021, 15:29

Sifilis: ce este, de ce apare, cum poate fi prevenit și tratat

11 ianuarie, 2021, 09:39

Cum să îți încurajezi copilul să vorbească: sfaturi și precauții

05 ianuarie, 2021, 10:57

Tantrumuri la copii: ce sunt, de ce apar, cum să le previi și să le gestionezi eficient

28 decembrie, 2020, 17:57

Asistența la domiciliu în cazul COVID-19: cine poate beneficia și care este procedura. Indicațiile OMS

28 decembrie, 2020, 11:26

Cine sunt mai contagioși - simptomaticii sau asimptomaticii. Ce au stabilit studiile

24 decembrie, 2020, 11:00

Advertoriale

„GEDEON RICHTER” a donat 2000 de viziere către instituțiile medicale din Moldova (P)

28 aprilie, 2020, 09:41

De Ziua Mondială a Sănătăţii, angajaţii Mobiasbanca – OTP Group susţin #supereroii

07 aprilie, 2020, 15:15

Gedeon Richter : Grija inimilor voastre (P)

30 septembrie, 2019, 13:06

Vezi toate

Căutare

Publicitate


Cele mai citite

Medic neurolog-pediatru: Cum se atrofiază creierul unui copil care petrece prea mult timp la calcula ..

21 noiembrie, 2016, 15:39

O mamă, biochimist de profesie, şi-a salvat fiica de autism, după o metodă proprie

28 martie, 2014, 10:48

Scrisoarea unui medic din Moldova: „Mă urăsc pe mine și acest sistem care ne-a creat. Suntem fricoși ..

12 martie, 2018, 09:53

Cruzimea prin care trec părinții din Moldova care-și pierd copiii. „Ușa la morgă era deschisă, am in ..

07 decembrie, 2016, 18:34

O tânără de 25 de ani, cu copilul mort în burtă, a fost trimisă de medici cu microbuzul la Chișinău. ..

08 februarie, 2017, 13:15

Ai o știre?


redactia@e-sanatate.md
+373 022 212 006
+373 022 212 006
Formular de contact



Ai intrebari? Simte-te liber să ne contactezi.

Editoriale

Aplauze! 2020, declarat Anul Lucrătorului Medical. Sau...miroase a electorală?

26 mai, 2020, 08:13

Vă mai amintiți de Milionul de EURO pus la păstrare de șefii Ambulanțelor? Ce-ați făcut cu el, măscu ..

16 aprilie, 2020, 08:41

Vreți să dați jos directorul de la Spitalul Clinic Republican cu mâna noastră? Descurcați-vă singuri

21 februarie, 2020, 11:13

Opinii

Veaceslav Palii, director Spitalul Șoldănești: „Ar trebui numit chiar astăzi un nou ministru. Suntem ..

23 decembrie, 2020, 17:11

Prof. Oleg Lozan, director Școla de Management în Sănătate Publică: „Nu avem dreptul să pierdem nici ..

23 decembrie, 2020, 16:09

Mihai Ciocanu, director IMU: „Oricine va fi noul ministru trebuie să-și ia o echipă de experți, care ..

23 decembrie, 2020, 15:06

Sanoclub

Ce am aflat eu despre vaccinul ROR sau rotavirus

20 februarie, 2018, 12:38

Raiul pedofililor în grupurile de mămici. De ce mamele din Moldova postează pe Facebook poze stânjen ..

01 iunie, 2017, 14:51

De ce organizăm evenimente ridicole în sănătate? Ziua Mondială de luptă cu fumatul, marcată cu recit ..

30 mai, 2017, 19:01

Apa, la 50

07 aprilie, 2017, 00:22

„Proștii” ăștia de moldoveni…

27 ianuarie, 2017, 18:52

Vox Populi

Credeți că în anul 2019 sistemul medical a devenit mai performant?
Da9,87%
Nu66,95%
Nu știu23,18%

Votează

Credeți că în anul 2019 sistemul medical a devenit mai performant?

Campanii

Peste o mie de doctori au fost nominalizați în Campania „Mulțumesc, Doctore” din acest an. Printre a ..

16 iulie, 2019, 14:37

Campania „Mulțumesc, Doctore!” și-a desemnat câștigătorii. „Te simți un specialist împlinit, când eș ..

21 iunie, 2019, 15:53

Campanie Moldova ECO - Secretul unei vieți sănătoase se află în bucătăria bunicii. Ce este pâinea pr ..

09 iulie, 2018, 11:48

Campanie: Moldova ECO - Migdalele produse în Moldova, bune pentru memorie și boli de inimă

04 iulie, 2018, 12:06

Campania „Mulțumesc, Doctore!” și-a desemnat câștigătorii. „Cuvintele frumoase ne ridică autoritatea ..

29 iunie, 2018, 12:31

  

Despre Noi
Vă aflați pe site-ul de știri SănătateINFO.MD, care este destinat atât pentru comunitatea medicală, cât și pentru pacienți și autorități responsabile în sănătate. Sănătate INFO este parte a Platformei E-Sănătate.MD, platformă lansată în mai 2013. Este un produs conceput și menținut până în prezent de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS). Fiindcă suntem parte a unei organizații non-guvernamentale, ne identificăm ca parte a Jurnalismului specializat (Stakeholder-driven media), fiind fundamental diferiți de organizațiile media mainstream, de masă.
Contacte
Chișinău, str. Vasile Alecsandri 99/1
redactia@e-sanatate.md
+373 022 234 222
+373 022 226 387
Email Newsletter
Urmărește-ne pe:

Urmăriți-ne pe rețelele sociale și rămâneți la curent cu cele mai recente știri.

Caută

Email Newsletter

Abonează-te pentru a primi ultimele știri
© 2021 E-Sănătate.MD | Politica editorială