Un italian fără studii medicale s-a dat drept medic plastician și a efectuat zeci de operații plastice în clinici cu renume din București
Silvia Rotaru
05 februarie, 2019, 14:48
Vizualizări: 3134
Timp de un an, un italian cu opt clase condamnat la închisoare cu suspendare în Italia după mai mulți ani în care a mințit că este medic profitând că avea același nume de familie cu al unui cardiolog, a reușit să opereze în mai multe clinici din București, inclusiv la Spitalul Monza.
După ce a fost
condamnat, bărbatul a fugit din Italia, venind în România, sub o altă
identitate, și a primit aviz de la Ministerul Sănătății pentru a profesa ca
chirurg plastician, scrie Libertatea, citat de Hotnews.ro.
Din martie 2018,
Matthew Mode a început să opereze în București, în patru clinici: Euromedical,
Prestige, MH Medical Group și Monza, unde a făcut zeci de operații, fiind
depistat de asistente că nu știa să-și pună mănușile sau să se spele corect pe
mâini.
El a venit în România
sub o falsă identitate, "fabricându-și" o carte de vizită
impresionantă. Bărbatul, care a pretins că este chirurg plastician, este Matteo
Politi, un italian condamnat în țara lui la un an și jumătate de închisoare cu
suspendare, după mai mulți ani în care a mințit că este medic profitând că avea
același nume de familie cu al unui cardiolog cu o reputație bună din Modena.
"Hoţul de identitate, devenit medic fără să facă liceul. Clonând viaţa
unui medic real, şi-a bătut joc de pacienţi şi spitale timp de doi ani",
titra La Stampa, în septembrie 2010. "Nu are nici măcar bacul, dar a
păcălit şase spitale din patru regiuni că este medic şi a reuşit chiar să-şi
deschidă propriul centru de estetică", scria şi cotidianul local Nuova
Venezia.
Depistat în Italia,
cu scandalul de presă și cu o condamnare în spate, Matteo Politi a venit în
România, și-a schimbat numele în Matthew Mode și a reușit să opereze, după ce a
primit aviz de la Ministerul Sănătății, mai exact de la Direcția de Sănătate
Publică, unde a prezentat o diplomă falsă de la facultatea de medicină din
Priștina.
Asistentele au
sesizat medicilor suspiciunile și a fost anunțat Colegiul Medicilor București,
care a făcut plângere la Parchetul General.
„Ne-am autosesizat pe
28.12.2018 cu privire la un posibil caz de exercitare fără drept a profesiei de
medic de către persoana menționată de dumneavoastră. După verificările făcute
în evidențele noastre și ale Colegiului Medicilor din România, la rândul
nostru, în cursul lunii ianuarie, am sesizat organele de urmărire penală (...)
Nici instituția noastră și nici Colegiul Medicilor din România, potrivit
informării pe care am primit-o, nu au avizat ori autorizat respectiva persoană
să practice profesia de medic pe teritoriul României. În ceea ce privește
posibilele clinici cu care persoana respectivă a colaborat de-a lungul timpului
și care au fost activitățile medicale desfășurate, această chestiune urmează să
fie pe deplin lămurită de către organele îndrituite”, a fost răspunsul Colegiului
Medicilor București.
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Tânăr medic la țară: „Trebuie să fac focul, să tai lemne, tr ...
22 noiembrie, 2023, 15:49
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,39 %