În țara noastră, deși unele dintre aceste activități sunt practicate la greu, nu există nicio evidență ce și cum se întâmplă în interior. De exemplu, nu se știe câte cupluri din țară au apelat la fertilizarea in vitro, câte proceduri au fost efectuate, câți embrioni sunt implantați, câți copii s-au născut, care este rata de succes în fertilizare pentru instituțiile care practică activitatea, etc. Lucrurile s-ar rezolva, dacă autoritățile ar aproba o hotărâre prin care i-ar permite Agenției Naționale de Transplant să își ia atribuții de monitorizare și control a acestui domeniu. Așa spune directorul instituției, Igor Codreanu. De ce? Pentru că riscurile sunt foarte mari, spune specialistul. În primul rând e risc de infecții, iar în al doilea – de activități ilegale, adică trafic. Proiectul de hotărâre care ar permite Agenției să monitorizeze aceste aspecte este blocat deja de câțiva ani prin sertarele funcționarilor. Ultima dată, documentul a fost plasat pentru dezbateri publice în luna august, anul trecut. Însă în dezbateri a rămas. Guvernul nu l-a inclus pe ordinea de zi și nici nu se știe când se va face acest lucru, pentru că suntem în plină campanie electorală, iar prioritățile sunt altele. L-am întrebat pe Igor Codreanu ce crede despre acest blocaj – e vorba doar de birocrație sau, totuși, există interes ca hotărârea să mai adune praf.

Domnule Codreanu, aș vrea să începem discuția de la situația care s-a creat în jurul acestui proiect de hotărâre, mai exact modificările care se propun la Hotărârea 386 cu privire la crearea Agenției de Transplant și anume la aspectul legat de monitorizarea și controlul donării de celule și a activităților de reproducere umană. De ce acest domeniu ar trebui să țină de competența Agenției de Transplant?

În general, pot să vă spun că noi nu am fost prea entuziasmați să preluăm acest domeniu, dar cineva, totuși, trebuie să știe ce se întâmplă în el. De ce? Pentru că sunt niște activități noi pentru Moldova, care sunt în afara monitorizării și controlului din partea statului și riscăm să avem ulterior probleme. De aceea, majoritatea țărilor europene au decis ca aceste activități, fiind legate oricum de transfer de substanțe de origine umană, adică celule, spermatozoizi, ovocite, etc, să fie monitorizate de instituțiile care țin evidența și altor tipuri de celule și țesuturi. De asta s-a venit cu ideea la Ministerul Sănătății ca Agenția de Transplant să fie responsabilă de monitorizarea și controlul lui. Ziceam că nu suntem foarte entuziasmați, deoarece vrem să punem bine la punct donarea și transplantul de organe și țesuturi, iar această activitate ar fi una adăugătoare pentru noi. Înțelegem însă că cineva trebuie să facă acest lucru și iată că am acceptat.

Adică e o practică internațională în care Agențiile de Transplant au și aceste atribuții.

Absolut.

Bun. Pe site-ul de transparență decizională stă plasat un proiect de hotărâre care prevede modificări la Hotărârea 386. Documentul e acolo încă de prin august anul trecut, fără să fi ajuns pe masa miniștrilor și fără să fi fost inclus vreodată pe ordinea de zi a Guvernului. Noi, jurnaliștii, putem bănui că există anumite interese ca lucrurile să fie tergiversate. Dumneavoastră ce explicație aveți?

Proiectul a fost definitivat împreună cu Ministerul Sănătății împreună cu Agenția de Transplant și transmis Cancelariei de Stat și Centrului de implementare a reformelor. Centrul a venit cu unele propuneri de ajustare, care au fost remise Ministerului. Noi am reevaluat, am mai transmis o dată documentul și deocamdată proiectul nu a fost inclus pe ordinea de zi a Guvernului.

Pentru precizare, de fapt, de când durează acest proces de dus-întors al acestui document?

În realitate procesul durează de mai demult, mai exact de când a fost modificată Legea privind transplantul de organe, țesuturi și celule umane în 2014, apoi în 2017 și noi tot încercam să ajustăm toate actele normative. Știți că după ce schimbi o lege trebuie să faci schimbări și la alte documente, ca să nu fie contradicții. În acest caz actul normativ de bază este hotărârea 386 care trebuie modificată. Ulterior, în baza ei se fac alte modificări, deja prin ordine ale Ministerului. Deocamdată noi am reușit să modificăm doar o hotărâre de Guvern în baza legii modificate. Este vorba de hotărârea de Guvern privind comisia independentă de avizare a donării de organe de la donatori în viață. Surprinzător pentru noi acest lucru s-a întâmplat destul de repede, în comparație cu hotărârea despre care vorbim acum.

Nu știu de ce se tergiversează cu această hotărâre. Personal nu vreau să cred că ar fi interese. Cred că mai degrabă e din cauza multiplelor schimbări de Guverne. Pentru că odată cu schimbarea Guvernului, se schimbă și miniștrii și procedura prevede că trebuie să o iei de la capăt cu avizele și semnăturile. Așa s-a ajuns unde s-a ajuns, iar în august noi am sperat că deja ajungând la Centrul de implementare a Reformelor și la Cancelaria de Stat, documentul să fie supus dezbaterilor în ședință de Guvern. Din păcate nimic nu s-a întâmplat.

La ce capitole au fost cele mai multe obiecții și cine le-a avut? Cine dintre specialiști nu au fost de-acord cu reglementările incluse în document?

Una dintre obiecții este că medicina reproductivă nu face parte din Legea 42 privind transplantul de organe, țesuturi și celule de origine umană, dar este nevoie de o lege separată care să reglementeze domeniul. Întrebarea astfel a fost - de ce ar trebui Agenția să monitorizeze activitățile, dacă ea este responsabilă de transplant? Și noi de fiecare dată explicăm că noi nu ne ghidăm doar de Legea Transplantului, ci și de Legea cu privire la Ocrotirea Sănătății, alte legi, inclusiv Legea cu privire la medicina reproductivă, iar practica europeană arată că este mai eficient să fie aceeași instituție care monitorizează transferul de la un subiect la alt subiect a altor substanțe de origine umană, fiindcă deja avem expertiză și sunt oameni pregătiți. Sperăm să fim auziți.

Cei care vă adresează asemenea întrebări sunt specialiști care vin din domenii ce nu au tangență cu medicina?

Mie mi-e greu să înțeleg logica, mai ales când Ministerul Sănătății spune că într-adevăr de monitorizarea serviciilor de reproducere umană trebuie să se ocupe specialiștii Agenției de Transplant, fiindcă este vorba de celule și e direct legat de competențele noastre, vine un specialist din alt domeniu, cum ar fi cel juridic, și spune că nu e de competența noastră. Sigur că eu nu sunt jurist și nu aș putea să vă spun dacă au dreptate sau nu, dar logica mea de medic îmi spune că dacă e vorba de celule, atunci sigur e domeniul nostru.

Poate domeniul nu este prioritar, poate se mai gândesc că sunt altele în domeniul Sănătății puse în capul listei...

De fapt, Ministerul Sănătății a dorit și chiar, ziceam, a transmis documentul de mai multe ori pentru avizare, dar tot de-atâtea ori a trebuit să luăm procedura de la capăt. Hotărârea prevede nu doar crearea unei Direcții de monitorizare și control a activității de reproducere umană. Este nevoie ca în această direcție să fie angajate două persoane, și aici au apărut întrebările, ce atribuții vor avea ele, etc.

Asta în condițiile în care noi mai avem nevoie de încă două persoane care trebuie să fie angajate pentru a pune în funcțiune Registrul Național Renal, pe care Guvernul și respectiv Ministerul Sănătății și-au asumat responsabilitatea să-l pună în aplicare prin parteneriatul public privat de dializă și care tot trebuia făcut de ceva timp. Eu văd interesul Ministerului în promovarea acestei hotărâri, dar nu știu ce se întâmplă de nu se avansează. Nici măcar nu știu dacă problema e în banii necesari pentru angajarea specialiștilor, pentru că ei sunt prevăzuți în buget, adică Ministerul Finanțelor a dat aviz pozitiv pentru alocarea lor.

Domnule Codreanu, în lipsa acestor reglementări de monitorizare și control, cum funcționează domeniul reproducerii umane în Republica Moldova? Pe ce norme legale se bazează instituțiile care concep copii în laborator? Știe cineva ce se întâmplă în interiorul lor?

Sunt câteva clinici și ele activează absolut legal în baza Legii privind medicina reproductivă. Problema este că nu se știe per ansamblu care e situația în acest domeniu, pentru că se face doar monitorizare internă. Și aici apare întrebarea, ce știm noi, cei din afara acestor clinici, ce se petrece în interior?

De exemplu, au conservat cinci embrioni. Ei spun că sunt cinci și noi îi credem pe cuvânt, dar nu e suficient. Cineva trebuie să monitorizeze acest lucru, să verifice dacă ceea ce ne spun e și adevărat. Asta ar fi funcția noastră în raport cu acest domeniu al sănătății.

Și nu doar aceasta. În general, acum sunt foarte multe alte tipuri de substanțe de origine umană, care în toată lumea sunt foarte strict monitorizate. Este vorba de aceleași bănci de lapte sau cele care conservă spermatozoizi, etc. și noi nu ne putem permite să ne trezim într-o bună zi că avem efecte adverse, infecții transmise prin acele bănci sau avem infecții transmise prin ovocite sau spermatozoizi de la o persoană la alta. Sau vine cineva îți spune că a fost însămânțat cu spermatozoizi de la o persoană terță și nu poți demonstra acest lucru, pentru că nu ai mecanisme clare de evidență. Toate aceste lucruri trebuie monitorizate ca să nu ne trezim cu probleme.

Ăsta este cel mai mare risc identificat în acest moment – nu există o instituție a statului care să monitorizeze traseul spermatozoizilor, de exemplu, unde au fost donați și ce s-a întâmplat cu ei într-un final?

Toate aspectele despre care v-am vorbit până acum sunt, de fapt, un mare risc. Este un domeniu practic fără control. Să zicem, eu ca cetățean știu că s-a deschis o bancă de lapte matern la o maternitate oarecare. Această bancă tot trebuie să fie monitorizată – cine a donat laptele, cum a făcut această donație, care a fost traseul acestui lapte, etc. Posibil că instituția medicală care deține banca monitorizează aceste lucruri, dar ajungem la un conflict de interese când, de exemplu, maternitatea primește laptele și tot ea verifică dacă lucrurile la bancă sunt în regulă. Pentru asta e nevoie de o altă structură abilitată, care trebuie să aibă acces la aceste date – cât s-a prelevat, de la cine, s-a făcut controlul infecțiilor, nu s-a făcut, a fost respectat aspectul sterilității, nu a fost, cine a beneficiat de acest lapte, etc. Este aceeași activitate de monitorizare cum e la banca de țesuturi sau în transplantul de organe. Chiar dacă sunt activități noi pentru Republica Moldova, nu înseamnă că ele trebuie să rămână în afara monitorizării. Încet-încet trebuie reglementate.

Cu mai mulți ani în urmă, în Moldova exista o bancă de spermă la care puteau să apeleze cuplurile cu probleme de fertilitate sau femeile fără partener. Mai există? Ar trebui să existe o asemenea bancă în Moldova? Cele din afară, știm că sunt foarte strict reglementate.

Nu știu dacă există și asta e din nou o problemă. Cineva ar trebui să știe care e soarta acestei bănci în Moldova. Sperăm că în viitor vom cunoaște. Specialiștii pe care urmează să-i instruim vor trebui să cunoască cum este normal să fie organizată o astfel de bancă sau laborator în care să fie păstrați spermatozoizii. Dintr-un  articol pe care l-am citit la Dvs pe site, dar și în alte surse media, se știe că într-adevăr în unele părți se importă, în alte părți se exportă, iar aceste importuri-exporturi de spermatozoizi sau ovocite trebuie să fie în mod legal autorizate de cineva și monitorizate. Și aceasta ar fi funcția celor doi specialiști pe care vrem să-i instruim în acest domeniu.

În general, în afară de riscurile despre care mi-ați vorbit, sunt și altele, cum ar fi cel al traficului de celule?

Am pus pe foaie și riscul traficului. În acest moment, Centrul pentru Combaterea Traficului de persoane a identificat femei, care se presupune că au fost donatoare de ovule în Ciprul de Nord. Deja este și un dosar penal pe rol. Să nu ne trezim că sunt traficate pur și simplu undeva ovulele. Adică e totuși mai bine să prevenim aceste lucruri și noi le-am indicat în argumentele noastre. Însă infecțiile nu sunt mai puțin periculoase. Dacă ne trezim cu o persoană căreia i s-a transmis HIV sau hepatită nu este bine deloc.

Până la urmă, problema cea mare este în controlul acestui domeniu.

Da.

Deși nu avem o evidență, femeile care trec prin procedurile de fertilizare vorbesc despre faptul că nu este reglementat nici faptul câți embrioni trebuie implantați în uterul viitoarei mame. De ce un embrion și nu doi sau de ce doi și nu trei sau cinci. Normele internaționale prevăd acest lucru, cele naționale – nu. Acest aspect va face parte din monitorizare?

Sigur că trebuie să facă parte. De exemplu, la ședințele comisiei de avizare a donatorilor de organe se analizează toate aspectele - câte cazuri au fost avizate, câte s-au finalizat cu succes, câte organe au fost transplantate, câte organe nu au ajuns să fie transplantate, câți au decedat, etc. Fix așa e și aici. Trebuie să știm câți embrioni au fost implantați, câți copii s-au născut, câți nu s-au născut. Din asta reiese bunele practici, fiindcă chiar dacă un spital X spune că la ei au născut reușit 10 mii de femei, niciodată nu-ți va spune câte cazuri nereușite a avut. De asta e nevoie de cineva care să ducă această evidență și să informeze ministerul.

La nivel internațional se face cam așa – cei care decid să apeleze la ajutorul unei bănci de spermă sau de ovocite au nevoie neapărat de o autorizare de la Ministerul Sănătății. Cel puțin așa e la vecinii noștri români. În ce măsură e posibil să fie la fel și în Republica Moldova, având în vedere că avem o statistică impunătoare de cupluri cu probleme de fertilitate? V-ați gândit la acest aspect?

Ăsta ar fi următorul pas după crearea acestei direcții. Vrem să putem să emitem aceste autorizări de import export al unui organ, de exemplu, mai ales în cazurile de urgență. Așa și aici este emisă o autorizare, care ar permite spitalului X să importe spermatozoizi sau ovocite și acest spital trebuie să întrunească o serie de condiții pentru a facilita accesul cuplurilor infertile la aceste servicii.

Celulele stem. Noi am avut deschisă o asemenea bancă în Moldova, care și-a terminat însă activitatea cu mare scandal din simplu motiv că nu avem reglementări. Este un subiect sensibil, iar cei care vor să se ocupe de păstrarea celulelor stem au nevoie și ei de reglementări stricte pentru a putea activa. Există cerere pentru păstrarea celulelor stem în Moldova și este sau nu importat să existe o asemenea bancă în țara noastră?

În general, în majoritatea țărilor europene există bănci de celule hematopoetice extrase din cordonul ombilical, atât private, cât și publice. În majoritatea  cazurilor aceste celule sunt folosite în tratamentul maladiilor oncologice hematopoetice. La noi în țară, neavând în acest moment nicio bancă de celule stem și nefiind autorizați ca să emitem acele permisiuni de export pentru femeile care vor să păstreze celule stem și nici nu autorizăm instituțiile să preleve, s-a format un vid. De aceea, ar fi bine ca această Hotărâre despre care vorbim să fie aprobată odată și odată și să începem a autoriza instituțiile, pentru ca femeile care doresc să păstreze celulele stem, să poată face acest lucru.

Nu sunt demonstrate toate beneficiile acestor celule, în afară de utilizarea lor în cazul unor boli oncologice. Sunt însă foarte multe studii clinice care sunt în faze avansate și nu cred că e bine să le îngrădim oamenilor dreptul să păstreze celulele chiar și la privați, în eventualitatea că odată ar putea avea nevoie de ele și ei se vor trata de maladii precum diabetul, maladiile cardiovasculare, osteoporoză sau boli neurodegenerative.

Cât de interesată a fost autoritatea în Sănătate ca să pună la punct toate aceste măsuri așa încât să aibă acest domeniu dezvoltat, dar în același timp monitorizat foarte strict?

V-am spus și altă dată că în Moldova transplantul de organe nu putea fi o prioritate niciodată. Încet-încet însă s-a dezvoltat și noi facem eforturi să mai dezvoltăm domeniu. Nu pot să spun că nu a fost deloc prioritate. Am avut parte de acel program Twinning care ne-a ajutat să ne dezvoltăm și care a făcut și Ministerul să fie mai receptiv la acest domeniu. Însă transplantul nu este o prioritate pentru o țară ca Moldova și nici nu știu dacă va fi vreodată. Însă faptul că este nevoie să încadrăm și alte activități în domeniul transplantului deja ne face să fim mai încrezători și să insistăm pe anumite reglementări. Există niște mișcări, chiar dacă sunt lente.

Pe de altă parte, domnule Codreanu, noi ne-am propus să facem transplant de celulele stem și acest lucru ar fi trebuit să se întâmple cu câțiva ani în urmă. Nu se întâmplă nici acum. Nu vi se pare că e totuși prea lentă această mișcare? În condițiile în care în țara noastră sunt foarte mulți bolnavi de cancer nu înțeleg de ce asta nu ar fi o prioritate pentru autoritățile din domeniu.

De obicei, există prioritate și există număr de pacienți care au nevoie. La Institutul Oncologic a fost elaborat un proiect de creare a unui Centru de transplant de celule hematopoetice. Costurile pentru crearea unui asemenea centru sunt foarte mari. Este nevoie de săli sterile, care să aibă filtre de aer foarte bune și care sunt costisitoare, etc. Ministerul și administrația Institutului încearcă să găsească surse de la parteneri externi, deoarece din bugetul de stat  nu e de unde. Cel puțin asta ni s-a dat de înțeles. Pentru că este costisitor pentru țara noastră, anul trecut am avut discuții cu parteneri în domeniu din România ca să facem un parteneriat cu ei, ca cetățenii noștri să beneficieze de asemenea servicii medicale. Anumite tipuri de transplant chiar nu e cazul să fie dezvoltate în Moldova, ci în parteneriat cu alte țări, din motiv că e costisitor și e și dificil să dezvolți niște abilități, dacă asemenea transplanturi sunt puține la număr.

Vreau să vă întreb și despre mamele-surogat, mai ales că ați spus că există și un dosar pe rol, care investighează posibile vânzări de ovocite de la femei din Moldova în Ciprul de Nord. Prin 2002 liberalii au avut o inițiativă în Parlament de legalizare a surogației. Proiectul nu a trecut atunci. Din punctul dumneavoastră de vedere, e nevoie să fie reglementat sau e mai bine să-l lăsăm interzis?

Acum pot să vă spun părerea mea personală – trebuie monitorizat domeniul și reglementat. De către cine? În atribuțiile pe care le-am discutat până acum că ar trebui să le aibă cele 2 persoane, nu intră și mamele surogat. E un pic alt aspect, dar pe parcurs bănuiesc că ar putea ajunge în competențele acestei direcții. Oricum lucrurile sunt legate una de alta și neavând altă structură, ne va reveni tot nouă responsabilitatea.

Domnule Codreanu, vă mulțumim pentru acest interviu!