Pe fundalul unei epidemii de rujeolă, autoritățile din New-York impun obligativitatea vaccinării
Silvia Rotaru
18 iunie, 2019, 17:31
Vizualizări: 3774
Pe fondul izbucnirii unei epidemii de rujeolă în Statele Unite, autoritățile din sănătate de la New York cer să fie vaccinați toți copiii, indiferent de rasă, gen sau religie. Până acum peste 800 de oameni s-au îmbolnăvit de rujeolă în statul New-York, aceștia fiind sursă de infecție pentru cetățenii din alte patru state americane.
Guvernatorul
New-York-ului Andrew Cuomo a semnat, săptămâna trecută, o lege care elimină dreptul
la nevaccinare, iar restricția intră în vigoare imediat, a spus oficialul,
citat de CNN.
Măsura
vine în pofida opoziției pe care o manifestă activiștii anti-vaccinare și reprezentanții
unor confesiuni religioase, astfel New York-ul se alătură altor state care au
impus obligativitatea vaccinării: California, Mississippi, Virginia de Vest și
Maine.
„Știința
este clară: vaccinurile sunt sigure, eficiente și ne țin în siguranță copiii.
Această administrație a luat măsuri drastice pentru a contracara epidemia de rujeolă,
însă având în vedere amploarea infecției, sunt necesare măsuri suplimentare
pentru a pune capăt acestei crize de sănătate publică”, a declarat Cuomo.
„Deși
înțeleg și respect libertatea religioasă, obligația noastră este de a proteja
sănătatea publică și prin luarea acestei decizii vom contribui la prevenirea maladiei
și vom opri focarele”, a mai adăugat responsabilul.
Cuomo
a semnat documentul imediat ce Legislativul a aprobat-o.
„Avem
de-a face cu o urgență de sănătate publică care necesită măsuri imediate”, a declarat
senatorul Brad Hoylman.
New
York a devenit epicentrul unui focar rujeolic în Statele Unite, care se menține
deja de nouă luni. Peste 800 de persoane din New York s-au îmbolnăvit, iar
oamenii din New York au infectat oameni în alte patru state.
Anul
acesta au fost confirmate 1.022 de cazuri de rujeolă în 28 de state, marcând
cel mai mare număr de cazuri raportate în Statele Unite, începând cu anul 1992.
În anul 2000 virusul rujeolic a fost declarat eliminat în New-York, potrivit
Centrului American pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.
Statele
care au raportat cazuri de rujeolă sunt Arizona, California, Colorado,
Connecticut, Florida, Georgia, Idaho, Illinois, Indiana, Iowa, Kentucky, Maine,
Maryland, Massachusetts, New Jersey, New York, Oklahoma, Oregon, Pennsylvania,
Texas, Tennessee, Virginia și Washington.
În
ceea ce privește noua legislație, „acesta este un mare pas înainte în
protejarea sănătății publice aici, în New York”, a declarat Ed Day, directorul
executiv al Rockland County, într-o declarație scrisă. Statul se numără printre
cele cu cel mai mare număr de cazuri de rujeolă din toată America.
Cele
mai multe cazuri de rujeolă din New York au fost depistate în comunitățile
evreiești ortodoxe din Brooklyn și Queens, care aveau rate scăzute de
vaccinare.
Autoritățile
de sănătate din New York afirmă că s-au confruntat cu mari provocări pentru a
atenua izbucnirea epidemiei care vizează în mod special comunitatea evreiască. Oamenii
au căzut pradă dezinformărilor, precum că vaccinurile provoacă autism.
O
altă provocare pentru autoritățile din sănătate din New York este faptul că evreii
călătoresc frecvent în Israel și în Europa, unde în acest an au fost înregistrate
peste 100.000 de cazuri de rujeolă.
Tag: rujeola epidemie new york
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi15,43 %