Istoria se repetă. Vaccinurile antigripale încă nu au ajuns în țară
Silvia Rotaru
23 octombrie, 2019, 15:53
Vizualizări: 3445
Până la sfârșitul lunii au mai rămas zile numărate, și, potrivit specialiștilor este perioada propice pentru vaccinarea împotriva virusului gripal. Deși au promis că vaccinurile antigripale vor ajunge în țară până pe 16 octombrie, specialiștii de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) ne îndeamnă să mai așteptăm. Ei speră, totuși, că vaccinul va ajunge până la sfârșitul săptămânii.
Anul acesta 100 de mii de doze de
vaccin au fost cumpărate din resursele Fondului asigurării obligatorii de
asistență medicală, iar altele 100 urmează să ajungă în țară, prin donație. Amintim
că anul trecut au fost imunizați împotriva virusului gripal A și B aproximativ
160 de mii de oameni. Alți 32, care nu aveau vaccinul, au murit. Însă, dacă
s-ar fi adresat la timp la medic, au explicat specialiștii, puteau fi salvați.
Săptămâna trecută, a precizat
epidemiologul Ștefan Gheorghiță, în laboratorul de virusologie de la ANSP au
fost aduse 17 probe de laborator, iar în cazul a 9 probe au fost stabilite infecții
virale non-gripale.
Specialiștii atenționează că simptomele
severe care trebuie să vă pună în gardă și pentru care trebuie să apelați la
medic sunt: febră persistentă, dureri la înghițire, tuse persistentă, congestie
persistentă și dureri de cap.
Cea mai importantă măsură de prevenire a
răcelii și a gripei este spălarea frecventă a mâinilor. Spălarea prin frecarea
mâinilor cu apă caldă cu săpun timp de cel puțin 20 de secunde ajută la
eliminarea germenilor de pe piele.
În plus, pe lângă spălarea mâinilor pentru
prevenirea simptomelor de răceală sau gripă, vaccinul este la fel de benefic și
indicat. În termen de două săptămâni de la administrarea unui vaccin împotriva
gripei, anticorpii se dezvoltă în organism și asigură protecția necesară.
Copiii care primesc vaccinul pentru prima dată au nevoie de două doze, administrate
la un interval de o lună.
Amintim că Moldova va primi donație
un număr de 100 de mii de doze de vaccinuri de la organizația „The Task Force
for Global Health, cu care Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
are semnat un memorandum.
Printre primii beneficiari ai
vaccinului vor fi copiii, gravidele, pacienții cu maladii cronice - astm
bronşic, insuficienţă renală, hepatică, respiratorie, cardio-vasculară, diabet
zaharat, patologii imunodeficitare, inclusiv HIV/SIDA, bolnavii de tuberculoză,
bătrânii şi invalizii instituționalizați în aziluri, lucrătorii instituţiilor
medico-sanitare, efectivul poliției de frontieră care activează la punctele de
trecere a frontierei, personalul serviciului vamal din punctele de trecere a
frontierei. De asemenea, vor fi imunizați și reprezentanții Ministerului de
Interne, antrenat în prevenirea epidemiei de gripă și înlăturarea acestora,
efectivul Armatei Naţionale , cel al Trupelor de Carabinieri, personalul din
instituţiile de asistenţă socială, orfelinate, casele şi şcolile de tip
internat, sanatoriile pentru copii, personalul azilurilor de bătrâni şi
invalizi, echipajele aeronavelor şi lucrătorii din aeroport implicaţi în
deservirea pasagerilor, personalul Serviciului Situaţii Excepţionale, organele
de conducere din administraţia publică centrală, locală, implicați în
prevenirea epidemiei.
Anul trecut, în Moldova, 1 mie 117
de oameni s-au îmbolnăvit de virusul AH1N1.
Tag: vaccin antigripal ansp
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
26 aprilie, 2018, 13:53
26 aprilie, 2016, 10:27
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Tânăr medic la țară: „Trebuie să fac focul, să tai lemne, tr ...
22 noiembrie, 2023, 15:49
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,41 %