Igor Kilcevschi: „Există riscul ca epidemia HIV să se extindă în Moldova, să avem mai multe decese, dacă ONG-urile care sprijină social aceste persoane nu vor fi susținute”

Sursa Foto: europalibera.org

Elena Cioina

04 noiembrie, 2019, 11:14

Vizualizări: 4909

La doi ani de când Republica Moldova s-a angajat să preia o parte din finanțarea serviciilor de reducere a riscurilor de infectare cu HIV, Organizațiile Neguvernamentale din domeniu constată că situația în ceea ce privește prestarea serviciilor sociale s-a înrăutățit, iar beneficiarii, adică persoanele HIV-pozitive, consumatorii de droguri, alte grupuri de beneficiari, dispar din vizorul specialiștilor.

Mai grav este că ei își pierd încrederea în astfel de servicii, iar într-un final renunță și la tratamentul care-i ține în viață. Liga persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA estimează că astăzi în afara serviciilor medicale rămân în jur de trei mii de pacienți, care au fost depistați cu acest virus, dar cărora, în timp, li s-a pierdut urma. De ce, totuși, țara nu a reușit în acești doi ani să mențină nivelul de prestare a serviciilor sociale la fel de înalt, precum era pe vremea când aproape toată finanțarea pentru prevenirea și combaterea HIV/SIDA, se făcea din Fondul Global de combatere a HIV/SIDA, TB și Malariei? Cu ce probleme se confruntă acum organizațiile specializate în sprijinul acestor persoane? L-am întrebat într-un interviu pe Igor Kilcevschi, președintele Ligii persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA.

Domnule Kilcevschi, în 2020 se împlinesc trei ani de când Republica Moldova a trebuit să preia o parte din finanțarea serviciilor destinate prevenirii riscurilor de infectare cu HIV/SIDA, după ce Fondul Global de combatere a HIV/SIDA, TB și Malariei a redus aproape în jumătate ajutorul financiar oferit nouă pentru ținerea acestor maladii sub control. Cum apreciați acești doi ani de când s-a produs schimbarea algoritmului de finanțare?

Dacă ne referim la Programul Național de control al tuberculozei pentru anii 2016-2020, atunci lucrurile stau mai bine, în primul rând la profilaxie și mai ales printre consumatorii de droguri injectabile și persoanele LGBT. În ceea ce privește suportul social pentru persoanele HIV-pozitive și cele afectate de tuberculoză, din păcate, Programul Național este nefuncțional, cu excepția serviciilor sociale prestate de centrele de susținere a acestor persoane de la Bălți și Comrat, care beneficiază de finanțare din partea statului. În Chișinău, resursele alocate nu pot fi valorificate, deoarece nu există un regulament, care i-ar permite Centrului „Speranța”, destinat persoanelor cu risc sporit de infectare cu HIV din Chișinău, să funcționeze. Astăzi acesta nu activează.

De cine sau de ce depinde activitatea lui?

De Consiliul Municipal Chișinău, care nu a aprobat modificările necesare la regulament. Au fost alocați aproximativ jumătate de milion de lei, au fost aprobate statele de personal, în total 14 persoane ar trebui să muncească aici. Pentru că nu a fost aprobat un director, aici acum lucrează un singur asistent social, care îndeplinește și obligațiile directorului, este un contabil, șofer și o femeie de serviciu. Alți specialiști nu mai există.

Cu ce ar trebui să se ocupe la modul practic acest centru și este ea o consecință a tranziției de la finanțarea externă la cea din contul statului?

Acest Centru ar fi trebuit să ofere servicii sociale persoanelor HIV-pozitive. Problema e că și pe acești oameni trebuie să-i înveți și să-i obișnuiești cu astfel de servicii. Este important ca ei să știe că asemenea servicii există și pot beneficia de ele. Noi am muncit enorm în perioada anilor 2010-2016 pentru a obișnui persoanele HIV-pozitive să vină la acest centru să beneficieze de asistentă socială. Ei au început să aibă încredere în specialiștii de aici și în general în serviciile sociale. Însă din cauză că finanțarea oferită altă dată din exterior (n.r. banii erau în marea parte donați de către Fondul Global de combatere a HIV/SIDA, TB și Malariei) s-a redus substanțial, iar statul a trebuit să preia finanțarea din bugetul național, multe servicii au dispărut. De exemplu, nu se mai dau pachete sociale, deși ele sunt importante, având în vedere că oamenii care ajung aici sunt, totuși, din categoria celor vulnerabili social. Ar fi trebuit însă să fie prestate servicii medicale, pentru că un asemenea serviciu a rămas în cadrul Centrului, servicii juridice, asistență psihologică, servicii de kinetoterapie, pe care statul s-a angajat să le mențină. În ultimii doi ani, asemenea servicii la Centrul „Speranța” din Chișinău nu au fost prestate, iar noi pierdem oamenii și e foarte rău. De ce? Deoarece oamenii se adresează celor, în care au încredere. Dacă pe parcursul a doi ani, serviciile de care v-am pomenit nu sunt prestate, ei merg în altă parte, iar să-i reîntorci, este foarte greu.

Cât de importante sunt aceste servicii pentru persoanele HIV-Pozitive, pentru consumatorii de droguri și în general pentru cei cu risc mai mare de infectare cu HIV?

Serviciile sociale sunt o recomandare, inclusiv, a Organizației Mondiale a Sănătății. Dacă ele lipsesc, se pierde și din aderența pentru tratamentul HIV/SIDA. Atunci despre ce fel de victorie asupra acestei infecții putem vorbi? Doar virusul se transmite de la om la om. Dacă noi nu oferim serviciile de care au nevoie oamenii depistați cu HIV, incluși deja în tratamentul cu antiretrovirale. Acești oameni elementar nu au ce mânca, ei pleacă la muncă în străinătate ca să poată trăi și renunță la tratament. Și acum, problema cea mai mare este că o parte importantă dintre acești oameni, care nu beneficiază de tratament și sunt lipsiți de protecție socială, pleacă în străinătate și nu se adresează după servicii medicale, în mod special, după tratament.

Înțeleg că e riscant și pentru sănătatea lor, dar și pentru sănătatea publică, în general...

Vorbim despre oameni de vârstă fertilă. Acest lucru presupune o viață sexuală activă. Mulți sunt oameni solitari și trebuie să înțelegem că dacă nu-i „prindem” în tratament, ei sunt o sursă nouă de infecție și de răspândire a virusului HIV atât în Moldova, cât și în străinătate, acolo unde muncesc.

Dacă ne referim la serviciile medicale prestate persoanelor HIV-pozitive, astăzi, ce merge bine și ce merge prost în prestarea lor?

Partea proastă pe care o vedem noi sunt cozile mari la specialiști. Oamenii se plâng că stau și câte 4-5 ore în rând pentru a fi consultați de un specialist de la Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile (SDMC). Este foarte inconfortabil pentru oamenii care vin din raioane, deoarece ei pierd o zi întreagă sub ușa doctorului și în final pot nici să nu fie primiți. Există riscul ca data viitoare să nu mai vină. Pentru a beneficia de un consult calitativ de la medic, ei au nevoie de mai mult timp, decât li se oferă. Medicul e nevoit să-l primească foarte repede, pentru că sub ușa lui mai sunt alte 40 de persoane pe care trebuie să le vadă în ziua respectivă.

De ce durează atât de mult?

E aceeași problemă de sistem – nu se ajung doctori. De regulă, în loc de doi doctori muncește doar unul. Eu mă refer acum la situația din SDMC. Dacă însă ne referim la situația cu pacienții din nord, care merg la medicii de la Bălți, dacă nu au programare, atunci în general pot refuza să-i consulte. Acum imaginați-vă că acest pacient e din sat, el cheltuie bani ca să ajungă la Chișinău, apoi să plece înapoi acasă. Toate aceste dificultăți se răsfrâng asupra aderenței la tratament. Medicul nu are posibilitate să-l asculte pe pacient, să-i adreseze toate acele întrebări, care i-ar oferi un tablou clar al stării de sănătate al pacientului.

Ați avut plângeri din partea pacienților pe deficitul de timp al doctorilor și pe faptul că pierd mult timp la coadă?

Da. Noi chiar am cercetat situația la sfârșitul anului trecut și mulți dintre pacienții noștri ne-au spus că așteaptă foarte mult sub ușa medicului.

Ce dificultăți în tratamentul ARV întâmpină pacienții cu HIV?

Vă spun părerea mea personală. Cu cât este mai mare spectrul de medicamente disponibil, cu atât e mai mare spațiul de manevră al doctorului. Acesta poate prescrie tratament foarte individualizat fiecărui pacient. Astăzi, pentru că OMS recomandă tuturor statelor să procure Delutegravir (n.r. preparat de bază în tratamentul HIV, care inhibă și ține virusul la un nivel scăzut), deși nu este un preparat rău, e administrat tuturor. Da, noi economisim niște bani, dar limitează medicul în prescrierea unui tratament individualizat pacienților. Asta însă este o recomandare și dacă țara a atins un nivel mai înalt de tratament, atunci el nu trebuie coborât. Țara noastră a început să cumpere preparatul începând de anul trecut. Pentru acest an încă nu am văzut ofertele de procurări, dar, da, el va fi preparatul de bază administrat în tratamentul antiretroviral.

Există reacții adverse la tratamentul cu acest preparat?

Înțelegeți, oamenii au început tratamentul cu un alt preparat și dacă medicamentul este potrivit pentru om, el nu trebuie schimbat doar pentru că este mai ieftin. Apoi, noi estimăm că de tratament ARV au nevoie în jur de 9 mii de oameni, dar oficial primesc în jur de 6 mii. De ce lucrurile stau așa, problema către instituțiile medicale nu se pune, or, cu tratament trebuie acoperiți toți pacienții. Noi înțelegem că cei neîncadrați în tratament sunt oamenii care muncesc în străinătate, care nu se adresează specialiștilor din instituțiile medicale. Dar de ce se întâmplă aceste lucruri? Pentru că problemele lor sociale nu se rezolvă și ei sunt nevoiți să plece la muncă peste hotare, pentru că altfel mai degrabă vor muri de foame, decât din cauza HIV.

De ce nu sunt luați în evidență toți pacienții care ar avea nevoie de tratament cu antiretrovirale? Nu sunt căutați? Care este problema?

Este întrebarea pe care am adresat-o și noi în grupul de lucru cu responsabilii de aplicarea Programului Național de prevenire și control al infecției HIV/SIDA și infecțiilor transmise pe cale sexuală. Ni s-a spus că la ei nu există coadă la tratament. Oamenii nu stau în rând după tratament. Dar haideți să vedem de ce ei nu stau în rând, de ce nu vin după tratament? E vorba de depistare, iar aceasta este înseamnă muncă comună a lucrătorilor medicali, a celor sociali și a altor consultați. Ce se întâmplă astăzi? Toată povara depistării e lăsată pe seama ONG-urilor. Nu este corect. Pentru că, în principiu, de tratament e răspunzător lucrătorul medical. Da, ONG-ul poate găsi omul care are nevoie de tratament, dar dacă el va avea o experiență de comunicare negativă cu medicul, atunci pacientul nu va mai reveni la acest specialist. Noi astăzi, din păcate, avem o problemă enormă de comunicare cu infecționiștii din raioane.

Prin ce se explică această comunicare deficitară?

Există legislație privind protecția datelor cu caracter personal, însă ea nu reglementează colaborarea dintre ONG-uri și instituțiile medicale din acest punct de vedere. De aceea, atunci când asistenții noștri sociali vor să afle anumite date despre unii pacienții, aceștia refuză să le ofere, deși noi avem nevoie de ele pentru binele pacienților. Cred că trebuie să existe niște directive de la Ministerul Sănătății, care să ne ajute și pe noi, ONG-urile, să comunicăm și să avem un contact mai strâns cu medicii infecționiști, pentru a-i ține pe pacienți în tratament, dar nu să le pierdem urma. Este în interesul nostru al tuturor. Astfel, noi le putem explica oamenilor, de la egal la egal, că tratamentul este pentru sănătatea lor, a apropiaților lor, dar este și în interesul țării.

Ați abordat subiectul cu responsabilii din domeniu?

Sigur. Cu specialiștii din cadrul Programului Național. Am făcut și adresări, le-am spus că e nevoie de colaborare intersectorială.

Deci, problema mare e că oamenii cu HIV depistați, o parte dintre ei, nu beneficiază de tratament din cauză acestei colaborări proaste între structurile medicale și ONG-urile, care nemijlocit sunt în contact cu persoanelor HIV-pozitive?

Cea mai mare problemă este că acești oameni, depistați undeva, cândva, nu au ajuns din diverse motive la Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile ca să primească tratament. Acum responsabilitatea pentru căutarea acestor oameni stă pe umerii ONG-urilor. Când pacientul ajunge la specialiștii din acest spital și își dau acordul ca noi să-i mai contactăm, ONG-ul face acest lucru. Însă acei oameni care au fost luați în evidență direct de către spital sau de către instituții medicale teritoriale, noi la ei nu avem acces, deoarece datele lor sunt considerate date cu caracter personal și nu avem dreptul la ele. Astfel, atunci când ne adresăm la medicii infecționiști și îi rugăm să colaboreze cu noi, sunt invocate date cu caracter personal. Și legal acești specialiști fac totul corect. Ei respectă legislația. Astfel, se întâmplă că acești oameni dispar din vizor și se întâmplă exact despre ce vă spuneam mai devreme, că în realitate sunt mult mai mulți oameni care au nevoie de tratament, dar ei nu ajung la SDMC (n.r. instituția medicală unde pacienții cu HIV primesc tratament ARV).

Explicați-ne, de ce ONG-urile sunt responsabile de găsirea acestor oameni?

Nu vă pot explica de ce responsabilitatea cade pe noi, pentru că și pentru mine este un mister. Cine a decis acest lucru? Nici asta nu pot să vă spun, pentru că nu știu. ONG-urile sunt partenerii de bază ai Programului Național de prevenire și control al HIV/SIDA, inclusiv pe partea de aderență la tratament al persoanelor depistate cu HIV. Noi putem ajuta la depistarea persoanelor care nu beneficiază de tratament, dacă am avea sprijinul medicilor infecționiști din raioane. De exemplu, la SDMC, una dintre organizațiile neguvernamentale are asistenții săi sociali, incluși în statele de personal ale spitalului. Ei ne ajută cu datele pacienților care sunt de-acord să colaboreze cu noi. Noi primim informațiile și deja lucrăm cu ei în continuare. Deci, cu acești oameni nu avem probleme. Problemele sunt cu cei care au fost testați la HIV, dar care ulterior nu au mai venit după tratament la SDMC. Pur și simplu au dispărut. Cineva a plecat din țară, cineva a murit, cineva pur si simplu nu a venit.

Domnule Kilcevschi, când ONG-urile au început să aibă asemenea probleme de colaborare cu sistemul medical?

Din momentul în care a demarat noul grant, acum doi ani. Și ele au început din cauză că s-a tăiat foarte mult din finanțare. Situația s-a complicat atât pentru ONG-urile care se ocupă de profilaxie, cât și pentru cele care acordă asistență socială, de sprijin pentru acești oameni. Pentru ultima categorie de ONG-uri finanțarea s-a redus cu 74%. S-a întâmplat ceea ce vă povesteam în începutul acestui interviu despre Centrul de sprijin „Speranța” din Chișinău. Au plecat specialiștii instruiți, s-a redus spectrul serviciilor, pur și simplu nu se acordă servicii. Este o situație cu care se confruntă ONG-urile de profil din toată țară. La fel se întâmplă și cu cele specializate în profilaxie.

Ca să fiu însă înțeles corect. Aceasta nu este o pretenție către donator. Acestea sunt condițiile grantului. Atâția bani au fost oferiți țării, adică mai puțini. Însă noi ca stat, care s-a angajat să preia treptat finanțarea serviciilor de prevenire a riscurilor de infectare cu HIV, întârziem cu preluarea finanțării acestui gol financiar.

În 2020, domnule Kilcevschi, se încheie grantul de trei ani al Fondului Global, după înțelegerea sau după ce statul și-a asumat să preia o parte din finanțarea serviciilor de reducere a riscurilor de infectare cu HIV. Ce riscuri vedeți Dumneavoastră spre finalul lui?

În primul rând noi sperăm că vom mai avea ajutor din partea Fondului Global. Riscul pe care-l văd este că dacă ONG-urile, fiind partenerii de bază pentru realizarea programelor de prevenire, aderență la tratament și sprijinul persoanelor depistate cu HIV, dacă nu vor fi susținute, vor dispărea serviciile deja dezvoltate, atunci vom avea o creștere a epidemiei HIV/SIDA, va crește numărul decedaților, în pofida tratamentului pe care țara îl asigură. Rolul ONG-urilor, din punctul meu de vedere, este esențial în acest caz.

Domnule Kilcevschi, vă mulțumesc pentru acest interviu.

Dumitru Laticevschi: Succesul Moldovei în răspunsul la tuberculoză ține de fortificarea sistemului de sănătate pentru a evita încetinirea progresului

Alexei Ceban, coordonator al campaniei de imunizare împotriva Covid19: „Vom avea un număr decese la fel de mare în următoarea perioadă”

„E fals. în Moldova nu avem niciun caz al coronavirusului înregistrat în China”, spune Nicolae Furtună, director interimar al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică

Tag: HIV/SIDA, virus, Fondul Global

Categoria: Interviuri

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.