300 de milioane de euro destinați pentru construcția a două spitale regionale în Moldova ar putea fi pierduți, după demiterea de astăzi a Guvernului Sandu
Elena Cioina
12 noiembrie, 2019, 18:28
Vizualizări: 7199
Înainte să fie votată moțiunea de cenzură asupra Guvernului, premierul Maia Sandu le-a prezentat deputaților un raport de activitățile cu toate realizările și planurile pe care ar fi putut să le pună în aplicare împreună cu miniștrii săi, dacă ar fi rămas la conducere.
Cum însă
deputații socialiști și democrați, 63 la număr, au decis demiterea acestui
Executiv, există riscul ca o serie dintre proiectele negociate, inclusiv, cu
finanțatori externi să rămână doar la nivel de intenții sau să întârzie din
cauza instabilității politice din țară.
Bugetul
pentru 2020 a fost numit „Bugetul Solidarității”. Printre alte domenii de
interes, fostul premier a dat prioritate problemelor sociale și celor din
domeniul sănătății. Astfel, a spus Maia Sandu, pentru anul 2020 medicii tineri,
care urmează să meargă să muncească în sate și orașele mici ar fi trebuit să
primească indemnizații unice de trei ori mai mari, decât le-au primit cei care s-au
angajat acolo până acum.
„Am planificat în bugetul solidarității majorarea de trei ori a indemnizației unice pentru absolvenții medici și farmaciști de la 45 de mii de lei la 120 de mii de lei, pentru personalul mediu de la 36 de mii de lei, la 96 de mii de lei, care merg să lucreze în sate și orașe mici”.
Fostul
premier a amintit și despre majorarea plăților pentru gărzile de noapte,
menționând că deja sunt mesaje de mulțumire de la cadrele medicale, care pentru
luna trecută ar fi ridicat salarii cu 3-4 mii de lei mai mari.
„Rugați-o pe doamna Nemerenco să vă arate aceste mesaje și să înțelegeți cât de importante sunt ele pentru oameni”, a menționat Maia Sandu.
Deși sunt
proiecte importante pentru dezvoltarea sistemului de sănătate din țară, despre unele
dintre ele s-a vorbit public prima dată astăzi. Maia Sandu a avut și un argument,
în opinia ei, plauzibil: „Pentru că am muncit din prima zi și nu am pierdut
timp cu jocuri de culise și șmecherii”.
Ea a adăugat
că Guvernul a început să elaboreze un mecanism flexibil de înregistrare a
prețurilor de producător la medicamente pentru a reîntoarce pe piața
farmaceutică aproximativ 3 mii de medicamente, produse de companii europene.
„Aproximativ 3 mii de medicamente ale producătorilor europeni „au plecat” din RM în perioada 2016-2019, ceea ce a redus semnificativ accesul populației la medicamente calitative și a contribuit la creșterea cu 5% a cheltuielilor private pentru sănătate doar în 2 ani”.
Totodată, de
la 1 decembrie ar fi trebuit să fie extinsă lista medicamentelor compensate, în
care ar fi trebuit să se regăsească medicamente noi pentru tratamentul
maladiilor cardiovasculare, osteoporozei, diabetului zaharat, sclerozei
multiple și pentru tratamentele efectuate în staționarul de zi. Se va întâmpla sau
nu acest lucru urmează să vedem, întrucât țara a intrat din nou într-o perioadă
de instabilitate politică, cel puțin până la numirea unui nou Guvern.
Tot în
bugetul solidarității pentru 2020 au fost identificate, potrivit Maiei Sandu, 1
milion 100 de mii de euro pentru procurarea unui aparat de radioterapie pentru
pacienții bolnavi de cancer.
„Am identificat suport financiar de la Agenția Internațională de Energie Atomică în sumă de 600 de mii de euro și încă 500 de mii de euro de la Ministerul Finanțelor pentru procurarea unui aparat pentru radioterapie pentru pacienții oncologici, care vor îmbunătăți calitatea serviciilor de radioterapie și va micșora considerabil rândurile de așteptare pentru pacienți”.
Fostul
premier a amintit și despre faptul că Guvernul pe care l-a condus a reușit să
elimine monopolul asupra serviciilor de dializă în ambulatoriu. Este vorba de BB-Dializă,
singurul agent economic care și-a adjudecat prestarea serviciului pe o perioadă
de 25 de ani.
„Știți foarte
bine cine avea acest monopol și cine făcea bani nebuni din tragedia oamenilor”,
a precizat Maia Sandu.
Guvernul României
este dispus să ofere 10 milioane de euro pentru extinderea serviciilor de
diagnostic medical pentru copii și populația din nordul și sudul țării: „pentru
ca să procurăm echipamente moderne, două echipamente de rezonanță magnetică, 2
tomografe computerizate și 2 mamografe staționare pentru zonele de nord și de
sud și un RMN la Institutul Mamei și Copilului. Toate aceste probleme au
început să fie rezolvate, rând pe rând, pentru că noi alocăm mai puțin timp
pentru vorbe despre domeniul social și ne concentrăm pe modalități concrete de
a ajuta oamenii nevoiași”.
Deși potrivit
planului de activitate al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
până la finele acestui an ar trebui să existe un concept de reformă a
spitalelor, până acum nu a fost prezentat niciun draft de proiect. Astăzi însă
Maia Sandu a menționat că din cele 838 de milioane de euro pe care ar trebui
să-i primească Moldova de la donatorii externi în anul 2020 pentru diverse
proiecte investiționale, 300 de milioane ar fi destinate pentru construcția a
două spitale noi regionale: „Unul la Bălți și altul la Cahul”.
Argumentele
și realizările punctate astăzi de Maia Sandu nu i-a înduplecat astăzi pe
deputații socialiști și cei democrați. Cu excepția a trei deputați din aceste
fracțiuni, care din varii motive au lipsit de la ședință, toți au votat pentru
demiterea actualului Guvern. Deputații din Partidul Șor s-au abținut de la vot.
Între timp, Uniunea Europeană deja și-a manifestat îngrijorarea în legătură cu
criza politică de la Chișinău, menționând că demiterea Guvernului Sandu
transmite „semnale îngrijorătoare în ceea ce privește procesul de reforme”. UE
a menționat că va continua să colaboreze cu cei, care indiferent de afilierea
politică, vor sprijini reformele, în mod special „combaterea corupției și intereselor
ascunse”. La rândul său, președintele României, Klaus Iohanis, a precizat
într-o declarație că: „În contextul actual, sprijinul României, inclusiv financiar (...) va fi
strict condiționat de continuarea reformelor esențiale pentru dezvoltarea
democratică a Republicii Moldova și avansarea parcursului său european”.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
26 decembrie, 2018, 15:31
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %