Discriminator și iresponsabil, statul pune tot mai acut pe umerii noștri povara finanțării medicinei
Irina Papuc
09 decembrie, 2019, 15:53
Vizualizări: 6587
Deja de mai bine de 20 de ani legea prevede că asigurărie medicale în Republica Moldova se bazează de principii de egalitate, solidaritate și contributivitate. În realitate însă statul rămâne ani de-a rândul discreționar atunci când vine vorba de a contribui la bugetul sănătății, iar pentru anul 2020 va plăti și mai puțin.
Se întâmplă în condițiile în care un asigurat plătește, în medie, peste 4.100 de lei pentru o poliță medicală, dacă este angajat, și tot 4.056 de lei dacă o cumpără în sumă fixă. Statul însă plătește numai 1.540 de lei pentru cei pentru care are calitatea de asigurat, deci de trei ori mai puțin. CNAM, cea care are obligația de a asigura că oamenii beneficiază de servicii medicale, nu vede nicio problemă, chiar dacă pentru câteva mii de lei târește în instanță moldovenii care nu și-au procurat o poliță din diverse motive.
Legea Fondurilor Asigurării Obligatorii de Asistență Medicală pentru 2020 a fost votată săptămâna trecută de Parlament, deși Legislativul nu a publicat și raportul Comisiei de sănătate asupra legii. Așadar, în condițiile în care prețul poliței rămâne neschimbat, iar bugetul pe care îl va adminsitra CNAM crește, dar nu esențial, legea finanțării medicinei asigurate este din nou o improzivație a Guvernului despre cum să mențină sistemul medical pe linia de plutire. Din toate fondurile se vor stoarce resurse ca ulterior să fie vărsate în cel mai costisitor, dar nu neapărat eficient sector al sistemului – spitalele publice. Deși se prevede o creștere a FAOAM, banii acumulați se pun pe umerii noștri, iar statul și-a redus contribuția, ca procent din totalul cheltuielilor prevăzute.
Un moldovean plătește pentru medicină peste 4.000 de lei, statul de trei ori mai puțin
Pentru 2020, bugetul total al asigurărilor medicale, atât la venituri, cât și la cheltuieli, va constitui 8 miliarde 383 de milioane 393 de mii de lei. Este o creștere cu peste 800 de milioane de lei față de 2018. Cei mai mulți bani, peste 5 miliarde de lei, se presupune că se vor acumula din cumpărarea polițelor și contribuțiile procentuale pe care le plătesc angajații și angajatorii – fiecărei părți îi revine câte 4.5 la sută din salariul plătit. Statul este al doilea cel mai mare contribuitor la formarea fondurilor pentru medicina asigurată. Și este așa pentru că și-a asumat obligativitatea de a plăti polița medicală pentru cetățenii care nu își permit să și-o cumpere din propriile resurse. Este vorba despre copiii până la 18 ani, studenți, gravide, pensionari etc – în total legea prevede 11 categorii de persoane pentru care Guvernul și-a asumat să plătească polița medicală în locul lor.
Ani de-a rândul însă statul își discriminează proprii cetățeni și plătește de trei ori mai puțin pentru o persoană asigurată, în comparație cu angajații, angajatorii și cei care își cumpără o poliță în sumă fixă. Mai mult, Executivul își reduce contribuția, ca procent din totalul de cheltuieli, în condițiile în care crește numărul pensionarilor și a celor care nu-și permit o poliță medicală și, respectiv, intră în categoria celor pentru care statul este obligat legal să plătească.
Calculele arată că statul a transferat pentru cei pe care îi asigură 2,7 miliarde de lei, ceea ce constituie 37 la sută din cheltuielile totale, iar în 2020 va transfera 2,8 miliarde. Deși în sumă fixă pare mai mult, în realitate este mai puțin, căci corespunde unui procent de 34 la sută față de bugetul total prevăzut. Așadar, de la 1.300 de lei per asigurat, cât plătea anterior, Executivul a ajuns la „performanța” de a plăti 1540 de lei pentru un asigurat.
Sindicatele din Sănătate s-au alarmat, dar fără rezultat.
„Această situație este inacceptabilă în condițiile în care ponderea persoanelor asigurate de Guvern depășește cu mult ponderea persoanelor asigurate cu contribuție procentuală la salariu și alte recompense, în 2018 aceasta alcătuia 65 de procente”, se menționează într-un aviz al Sindicatelor.
Deși situația este gravă și pune sub semnul întrebării viabilitatea sistemului de asigurări pe viitor, într-un avânt al îmbătrânirii populației, Guvernul nu a avut alt răspuns decât că așa e legea, lege pe care tot statul a modificat-o în 2017, deși experții băteau alarma că se va întâmpla exact ce se întâmplă.
Mai exact, articolul 9 al Legii 1593 din 2002, care prevedea ce volum de bani trebuia să transfere statul, s-a modificat, fiind scoasă cota minimă de 12,1 la sută și înlocuită cu o formulă ambiguă: suma transferurilor să fie calculată în baza sumei aprobate „pentru anul precedent, indexată la indicele prețului de consum prognozat pentru anul în cauză”. Atunci experții naționali, dar și internaționali care au lucrat în proiecte de consultanță în sănătate la Chișinău, au spus că este un proiect ce va duce prăbușirea sistemului de sănătate.
„Această modificare distruge mecanismul solidar de finanțare a sistemului sănătății prin asigurarea obligatorie de asistență medicală. Dacă în anul următor suma totală a cheltuielilor aprobate ale bugetului de stat va fi în creștere, atunci sănătatea va primi în realitate mai puțini bani decât suma pe care ar fi putut să o primească în cazul cotei de 12,1% din totalul cheltuielilor aprobate ale bugetului de stat pentru anul respectiv. Astfel statul va pune pe umerii angajaților și angajatorilor o parte de cheltuieli pe care trebuie să le suporte pentru categoriile de persoane asigurate de stat”, afirma Ghenadie Țurcanu, expert în politici de Sănătate la Centrul PAS.
„Îmi pare rău să intervin, dar acesta ar fi un pas uriaș înapoi, față de ceea ce are acum Moldova. Și nu aș spune că asistența medicală este suprafinanțată în Moldova. Spre exemplu, în toate țările dezvoltate / în tranziție există o tendință puternică de creștere a ponderii fondurilor publice alocate asistenței medicale, deoarece multe guverne au ajuns la concluzia că asigurările de sănătate nu acoperă solidaritatea, astfel încât statul ar trebui să corecteze acest eșec al pieței. Dacă înțelegerea mea este corectă, se optează pentru o revenire la bugetele istorice cu ajustarea pentru indicii de inflație și de preț. Cum va fi alocată asistența medicală în funcție de creșterea economică a țării? Este această schimbare sub presiunea reducerii cheltuielilor publice?”, spunea și Oxana Abovskaya, expert în cadrul unei companii germane de consultanță în sectorul sănătății din întreaga lume. Însă Mircea Buga, fost consilier pe Sănătate al ex-premierului Pavel Filip vedea totul altfel și asigura, de la tribuna Parlamentului, că totul va fi bine.
„Afirmația că statul va pune pe umerii angajaților o parte de cheltuieli este un pic incorectă. Vă asigur că au stat specialiștii cu creionul în mână. Erau mai multe opțiuni, toate au fost calculate atent. Este una de compromis, ca în orice proces legislativ”, susținea în 2017 Mircea Buga. Modificarea esențială a fost înaintată de Ministerul Sănătății pe vremea ex-ministrei Ruxanda Glavan. În acea perioadă, alte două ex-deputate – Valentina Stratan și Oxana Domenti – au propus o altă formulă mai sigură care să protejeze bugetul FAOAM de eventuala „eschivare” a statului, însă acea variantă nu a fost luată în calcul.
Cine se bucură de cei mai mulți bani
Din nou, numai Sindicatele au observat să numeroase fonduri au fost „secătuite” pentru ca să fie „umflat” fondul de bază. Astfel, pentru anul 2020 Fondul de bază va fi format 98,3 la sută din bugetul total, deși legea prevede nu mai puțin de 94 procente, raport respectat până acum. Fondul de rezervă, pentru care legea prevede un volum nu mai mare de 1 priocent, este constituit numai din 0,1 la sută din venituri. Pentru Fondul măsurilor de profilaxie legea prevede nu mai mult de 1 procent, Guvernul însă a considerat că 0,2 la sută este suficient. Pentru Fondul de dezvoltare se prevede un volum de până la 2 procente, au fost alocate însă resurse în volum de 0,2 procente. Guvernul justifică diminuarea celorlalte Fonduri către un nivel maxim permis de lege „pornind de la necesitățile acoperirii cheltuielilor pentru realizarea Programului unic al asigurării obligatorii de asistență medicală”.
CNAM nu vede nicio problemă
La etapa elaborării proiectului de Lege al FAOAM pentru 2020, Compania nu a transmis nicio propunere și nu a avut nicio obiecție la conținutul legii, deși CNAM ar trebui să se alarmeze prima când apar inechități grave între asigurați. De altfel, CNAM este obligată prin lege să apere drepturile celor asigurați. Deși nu vede o problemă în reducerea valorii transferurilor, CNAM a intentat de-a lungul anilor numeroase procese în judecată pentru moldovenii care nu și-au cumpărat poliță medicală, căci legea îi obligă, iar Compania nu ezită să ceară în judecată „recuperarea prejudiciilor”.
De la începutul anului până acum numai la CSJ au ajuns 11 dosare în care CNAM a chemat în judecată moldoveni pentru neplata poliței. În fiecare dosar, Compania solicită încasarea veniturilor pentru ultimii trei ani de neplată, la care se adaugă penalitățile de întârziere, căci în fiecare zi de neplată suma îndatorată crește. Modificarea care a permis CNAM să ia cu forța bani de la cei neasigurați pentru ultimii trei ani a fost introdusă în lege, de asemenea, în decembrie 2017.
Tag: polita medicala faoam statul discretionar discriminator cnam categorii asigurate de guvern
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
26 decembrie, 2018, 15:31
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %