Echipamente de protecție, repartizate discriminatoriu medicilor de familie implicați în lupta cu COVID-19. „Daca ar scrie toți doctorii pe Facebook, ar exploda internetul”
Silvia Rotaru
15 aprilie, 2020, 17:40
Vizualizări: 5526
Odată cu declanșarea pandemiei COVID-19, inclusiv în Republica Moldova, responsabilii din sistemul de sănătate au constatat că infecția i-a prins nepregătiți pentru a-i face față. De urgență, autoritățile au început să facă procurări de echipamente speciale, măști, mănuși, aparate medicale, etc. Se renunță la anumite cheltuieli programate, se fac redirecționări de fonduri, se cumpără și se donează la greu tot felul de echipamente de protecție individuală.
Medicii de familie
s-au pomenit și ei în situația când nu au elementar măști de unică folosință,
astfel că donațiile sunt binevenite. De exemplu, ultimul lot de ajutor umanitar
a ajuns din China pe 10 aprilie. Acesta conținea echipamente de protecție
individuală pentru personalul medical: combinezoane de unică folosinţă, mănuși
sterile, măști medicale, măști de protecție respiratorie, botoșei, ochelari medicali
de protecție și termometre cu infraroșu. Potrivit dispoziției Ministerului,
chiar de vineri, a început repartizarea acestora tuturor instituțiilor medicale
din țară. Unii medicii spun că repartizarea s-a făcut pe principii
discriminatorii, alții spun că nu au așteptat ajutoarele și și-au făcut singuri
rezerve. Noi am încercat să facem o radiografie a situației medicilor de
familie și iată ce răspunsuri am obținut.
Un medic din Raionul
Ialoveni, care a dorit să-i păstrăm anonimatul, ne-a povestit că tot ce vine de
la Minister le ajunge doar pentru câteva zile de muncă. În plus, ajutorul
oferit nu este neapărat de cea mai bună calitate, iar repartizarea s-ar face pe
criterii discriminatorii.
Spre exemplu, în
Raionul Ialoveni, celor 11 centre de sănătate le-au fost repartizate, din ajutoarele
ministerului, 400 de măști de unică folosință, 3 termometre cu infraroșu și câte
un set de echipament special (salopetă, ochelari, mănuși, botoșei).
„Nouă ne-a revenit 23
de măști pentru 20 de angajați. Este o bătaie de joc. Mai mult costă drumul
până la raion să le iei, decât însuși acest ajutor. Alt moment care m-a
indignat, din partea Unite au fost oferite 11 cartele SIM, pe care să le
folosim jumătate de an nelimitat și 3 telefoane. Acestea, iarăși le-au primit centrele
mai mari. Din nou e discriminare. Ele și așa au bani și tot lor le-a revenit. Acum ultima donație
de la chinezi. Pentru tot raionul s-au oferit trei termometre cu infraroșu. Ele
tot vor merge la centrele mai mari. Și aici discriminare”, s-a arătat
nemulțumit medicul de familie.
„Atâtea ajutoarea se dau, dar ministerul ce face? Doar
împarte ajutoarele și atât...”
Totuși, medicul spune
că încearcă să iasă din încurcătură. I-au ajutat mai ajutat consilierii și au
venit și ajutoare de la moldovenii stabiliți în străinătate.
„Noi respectăm
instrucțiunile și ne protejăm cu ce avem. La intrare în instituție avem triaj,
avem un termometru cu infraroșu, pe care ni l-a donat un grup de consilieri. De
asemenea, din bani oferiți de o doamnă stabilită în Italia am cumpărat măști. Vreau
să vă spun că nici colegii de la urgență nu au echipamente. Ei vin și cer măști
de la noi. Mă uit atâtea ajutoare se fac, dar din partea ministerului ce se
face, doar împarte ajutoarele și atât?”, se întreabă medicul.
Doctorul mai afirmă
că primele echipamente pentru medicii de familie au venit abia în a doua
jumătate a lunii martie și instruirea personalului s-a făcut pe ultima sută de
metri.
„Ministerul a dat
doar ordine. Instruirile trebuiau să le facă managerii, ceea ce ei nu prea s-au
grăbit să le facă. Pentru toți la început părea o glumă, abia după al treilea
ordin managerii au început să devină mai responsabili și să instruiască
angajații. Acum ei vor o implicarea asistenței medicale primare în
cazul scenariului 4. Da, ei spun că telefonic să le oferim consultații, dar
telefonic nu poți asculta pacientul, poate este nevoie să-l vedem, poate e bine
să folosim apelurile video. De la distanță nu poți examina pacientul”, este de
părere medicul.
Georgeta Corcodel, medic
de familie din același raion spune că ceea ce a primit seamănă mai mult a
pomană.
„Am primit 2 capote
sterile de unica folosință, câțiva botoșei, capeline, măști de tifon, o singură
vizieră. Mai avem 2 seturi cu combinezon de la primărie și 2 seturi de la
centrul de sănătate. Sunt prin stocuri măști simple și câteva tip FFP2 care au
expirat în 2013, fiind păstrate din ajutorul umanitar, când era epidemie cu pneumonie
atipică. Echipamentul pe care îl distribuie MSMPS oficial prin ordin, sunt
măști simple cu repartizare prin Centrele de sănătate raionale. Daca ar scrie
toți lucrătorii medicali pe FB, ar exploda internetul. Un ministru care se
respectă, își asumă responsabilitatea pentru subalternii săi, care nu au fost
echipați. În alte țări oficialii au recunoscut criza de echipamente, dar la
noi...”, s-a indignat doctorița.
„Noi avem doar termometru cu mercur. După fiecare pacient
îl prelucrăm, îl ștergem cu spirt și îl folosim din nou”
Medicul de familie
Nicolae Lupu din Călărași a stat 14 zile în carantină. A trebuit să stea
izolat, pentru că a intrat în contact cu un pacient, care a mințit că ar fi
fost în contact cu cineva din străinătate, iar ulterior a fost depistat pozitiv
la COVID-19. Cu câteva zile în urmă, spune medicul, a primit o serie de
echipamente, însă au și lipsuri.
„Săptămâna trecută am
primit echipament. Suntem 17 lucrători și am primit 17 seturi. Avem măști, dar
foarte puține. Sunt din bumbac și ele nu corespund cerințelor. Ele nu sunt
speciale. Mănuși avem, am achiziționat până la pandemie, avem pentru tot anul. Avem
dezinfectant pentru mâini, dar iată pentru suprafețe mai puțin și nici nu putem
găsi. Suprafețele trebuie dezinfectate permanent, pentru că după fiecare
pacient trebuie să dezinfectezi, să prelucrezi. Nu avem termometru cu infraroșu. Noi avem doar termometru
cu mercur. După fiecare pacient îl prelucrăm, îl ștergem cu spirt și îl folosim
din nou. Suntem la practica liberă. Ceea ce am reușit am cumpărat, dar nu avem
foarte multe”, explică Nicolae Lupu.
Doctorul se arată
nemulțumit și de faptul că oamenii care s-au infectat sau au contactat cu
cineva infectat sunt discriminați de către societate.
„Eu, de exemplu, nu
am dormit 3 nopți din momentul în care s-a depistat un bolnav. Nici astăzi nu
mi-am revenit. Și azi nu m-am liniștit, mă uit în gât, mie mai tare mi-e frică
de familie să nu se îmbolnăvească. Societatea ne blamează. Dacă ai fost în
contact, râd de tine, te văd ca pe un dușman. La mine la poartă stă poliția ca nu
cumva să merg undeva”, a mărturisit medicul.
Unele centre de
sănătate spun că au fost mai norocoase. Au fost asigurate cu echipamente de
protecție de către Consiliul Raional sau Primărie. Cel puțin așa s-a întâmplat
în cazul Centrului de Sănătate din Râșcani, unde consiliul raional a avut grijă
să cumpere din timp termometre cu infraroșu, mănuși, ecrane și salopete.
„Chiar astăzi am
primit de la Centrul Raional 13 mii de mănuși, 165 de ecrane de protecție,
ventilatoare 700, 150 de costume, plus mai avem mănuși din donații de la
Primărie și minister și de unică folosință și cu dublă protecție. De la Minister am primit
echipament în mai multe tranșe. Am primit 2 termometre. Mai înainte au venit
400 de măști, mai înainte 260 de măști, 117 costume, pe urmă am mai cumpărat și
din resursele noastre. Toate acestea le-am împărțit la 9 centre de sănătate din
raion, dar, evident, Centrul de Sănătate Râșcani este cel mai mare, cu 24.800
de persoane la evidență și aici au rămas mai multe echipamente”, spune șefa Centrului
de Sănătate Râșcani, Gabriela Sandu.
Medicul afirmă că
toți lucrătorii medicali trecuți de 60 de ani au plecat în concediu în această
perioadă, iar repartizarea echipamentelor se face după numărul de angajați în
instituție.
„La noi majoritatea
sunt medici pensionari. Acum practic repartizăm costumele după numărul de
medici. Spre exemplu la Mihăileni avem un singur medic. Deocamdată, la noi la
Râșcani este liniște, nu avem nici suspecți și nici confirmați. Noi nu lucrăm
în focar, mai mult telefonic, dar la pacienții cronici mergem și îi vedem când
trebuie”, a precizat medicul.
„Ceea ce a dat ministerul este puțin, dar nu suntem
obijduiți, ce este mai mult se duce la spitalele strategice”
Alți medici ne-au
povestit că în această perioadă s-au mobilizat să-i ajute diverse instituții și
diverși oameni, prin urmare nu ar avea de ce se plânge. Dimpotrivă au doar
cuvinte de laudă și spun că și-ar dori să existe mereu o asemenea receptivitate
față de sistemul medical. Mobilizarea poate fi explicată însă și prin faptul,
că de exemplu, Glodeni este printre cele mai afectate raioane de COVID-19. Iată
ce ne-a comunicat Viorica Ciobanu, șefa Centrului de Sănătate Glodeni.
„În Raionul Glodeni
sunt 9 centre de sănătate. Pentru toate am primit de la minister 110
combinezoane, 250 de măști, 3 telefoane, pe care le-am dat la instituțiile cele
mai mari, cartele SIM pentru toate instituțiile medicale, am primit
dezinfectant și săpun lichid. Din banii instituției am cumpărat echipament,
mănuși, halate de unică folosință, dezinfectant. Un suport considerabil ni l-a
acordat Consiliul raional și agenții economici din teritoriu. S-au implicat
toți, ne-au adus mănuși, măști, dezinfectant. La noi consiliul raional a cumpărat și teste și s-au făcut
la laboratoarele private, probele au fost achitate de agenții economici. S-au
implicat, au văzut că sunt mulți și ne-au ajutat. Azi am primit de la minister 3
termometre cu infraroșu, ele vor fi repartizate centrelor mai mari, cu un număr
mai mare de populație”.
Medicii de la Mărăndeni,
Fălești, se arată mai îngăduitori cu autoritățile și ajutoarele care le revin.
Ei spun că acestea sunt mai necesare spitalelor.
„De la minister am
primit pentru fiecare angajat câte o salopetă, 120 de măști, 125 de măști de
multiplă folosință, 8 litri de dezinfectant și un litru de săpun lichid. Eu nu
m-am lăsat pe o ureche și am cumpărat 600 de halate. Am comandat combinezoane
de multiplă folosință de la Bălți, câte 2 pentru fiecare lucrător. Să dea
domnul să nu avem pacienți, dar să avem în stocuri, să știu că eu sunt stăpână
pe situație. De asemenea, am cumpărat 1.000 de măști de unică folosință, 2.000 măști
de multiplă folosință, 28 de mii de mănuși, 120 de litri de dezinfectant. Ceea
ce a dat ministerul este puțin, dar nu suntem obijduiți, mai mult se duce la
spitalele strategice. Nu am nicio obiecție la minister și nu am nevoie, că sunt
pregătită” ne-a declarat Angela Colibaba, șefa Centrului de Sănătate din sat.
Și Ludmila Capcelea,
șefa Centrului de Sănătate Cimișlia, spune că a făcut rezerve de echipamente,
iar cheltuielile pentru alte servicii au fost micșorate.
„Am primit primul lot
de 220 de măști, apoi alte 220 de măști, am primit câte 4 costume pentru
fiecare medic. Tot raionul suntem 35 de medici. Ni s-au mai dat 2 termometre, unul
l-am dat la Gura Galbenei și unul l-am lăsat la noi. Dezinfectantele le
cumpărăm din donații. Mănuși tot am primit. Au zis că urmează și alte distribuiri,
dar noi nu am așteptat ministerul. Am cumpărat o dată 5 mii de măști, apoi alte
10 mii, 300 de viziere, 300 de costume, 500 de perechi de ochelari. Am mai avut
și din timp cumpărate pentru fiecare medic câte un costum. Un agent economic
ne-a donat la fiecare medic câte o vizieră. CNAM-ul ne-a recomandat să nu facem
reparații sau alte achiziții, care nu ard și să redirecționăm resursele spre ce
ne trebuie acum, să fim pregătiți”, a precizat medicul.
Potrivit datelor
oficiale, în Moldova sunt 249 de Centre de Sănătate autonome, 621 de Oficii ale
Medicilor de Familie și 380 de Oficii de Sănătate. În ele muncesc aproximativ
1.600 de medici de familie.
Vom aminti că până astăzi, în Moldova au fost confirmate prin probe de laborator 1.914 oameni, 46 de persoane au murit din cauza COVID-19, iar 171 s-au tratat. Din 10 aprilie, pacienții cu forme ușoare ale bolii sunt tratați acasă, 135 la număr, fiind supravegheați de către medicii de familie.
Acest material apare cu sprijinul Departamentului Buna Guvernare al Fundației Soros Moldova. Informațiile prezentate în această publicație aparțin autorului și nu reflectă neapărat poziția Fundației.
Tag: Covid-19, bani in sanatate, echipamente de protectie, medici, spitale
Categoria: Banii tăi în sănătate
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
24 decembrie, 2015, 10:00
24 decembrie, 2015, 13:37
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %