Guvernul este gata să treacă peste Constituție pentru interesele industriei tutunului? 40 de organizații și activitști civici cer Guvernului și Parlamentului să revină la litera legii
Irina Papuc
16 aprilie, 2020, 14:20
Vizualizări: 3323
40 de organizații non-guvernamentale și activiști civici care nu au nicio afiliere cu industria tutunului și nu au interese în acest domeniu cer Executivului și Parlamentului să repare de urgență eroare admisă de Guvern, prin care se amănă cu încă un an reglementări stricte, care prevăd eliminarea din spațiul public a țigărilor și altor produse din tutun.
Guvernul a inclus această modificare într-un pachet de legi pentru care și-a asumat răspunderea, justificându-se cu argumenul că acestea sunt necesare pentru a diminua efectele crizei Covid-19 „asupra cetățenilor și activităților de întreprinzător”, ceea ce este inadmisibil. ONG-urile cer printr-o o scrisoare publică autorităților să nu admită astfel de modificări ce nu au nicio legătură cu criza Covid-19, ci, dimpotrivă, ar putea-o agrava esențial, fumatul fiind un factor de risc pentru noul tip de coronavirus.
„Noi, mai mai multe organizații neguvernamentale și activiști civici, transmitem acest demers prin care ne exprimăm dezacordul cu solicitarea lobbyștilor industriei tutunului care sub paravanul situației de criză legată cu COVID - 19 încearcă să submineze efectele legii privind controlul tutunului și anume prevederile care protejează sănătatea copiilor, în special prin prevenirea fumatului printre minori. Industria tutunului continuă să împiedice eforturile țării noastre de a implementa plenar Amânarea cu un an, la solicitarea AmCham Moldova, Asociația Investitorilor din România în RM, EBA Moldova, a interzicerii expunerii la vedere a produselor din tutun, a produselor conexe, a dispozitivelor și a accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora în spațiile comerciale accesibile publicului este o tentativă de subminare a măsurilor de prevenire a răspândirii fumatului şi a altor forme de consum al tutunului, în special în rândul copiilor și adolescenților”, se menționează în scrisoarea publică.
Autorităților li se reamintește că și-au asumat angajamente ferme, inclusiv la nivel internațional de a reduce povara legată de consumul de tutun și articole conexe în Republica Moldova.
„În conformitate cu prevederile Convenției cadru a OMS privind controlul tutunului, ratificată de RM prin Legea Parlamentului nr.124 din 11.05.2007, autoritățile statului ar urma să protejeze politicile de sănătate publică referitoare la controlul tutunului de interesele comerciale sau de alt tip ale industriei tutunului. Menționăm și faptul că articolul 28, alin.(1), lit.d) din Legea nr.278 din 14.12.2007 privind controlul tutunului interzice autorităților publice centrale și locale să accepte orice propuneri din partea industriei tutunului pentru elaborarea sau implementarea politicilor publice de control al tutunului. În acest context solicitarea organizațiilor care promovează interesele industriei tutunului sfidează interesul primordial de protecție a sănătății minorilor prevăzute de art. 25, alin.(5) din Legea nr.278 din 14.12.2007 privind controlul tutunului. Menționăm că întreg art.25 din Legea nr.278/2007 este dedicat protecției sănătății copiilor și conține mai multe norme consacrate prevenirii accesului minorilor la produsele din tutun şi la produsele conexe. Toate aceste norme din lege se încadrează în prevederile art.50 din Constituție care stabilește că copiii și tinerii se bucură de un regim special de asistenţă în realizarea drepturilor lor și orice activități care le-ar dăuna sănătății sau care le-ar pune în primejdie dezvoltarea normală sunt interzise”.
„Reiterăm că, în conformitate Constituția RM, inclusiv cu jurisprudența CtEDO, dreptul la sănătate este unul prioritar și prin urmare - măsurile de protecție a sănătății, în special a copiilor nu pot fi amânate sub nici un pretext și nici pentru un termen. În aceste circumstanțe de alertă reală, chemăm fracțiunile parlamentare și deputații neafiliați să respingă inițiativele referitoare la prelungirea înlesnirilor la afișarea vizibilă și atractivă, la nivelul ochilor copiilor, a produselor la locul de vânzare”.
Este important de menționat că toți comercianții produselor din tutun au avut la dispoziție 5 ani pentru a se confirma prevederilor legale, respectiv nu poate fi invocată necesitatea de adaptare la noile condiții.
În același timp, nu poate fi neglijat faptul că studiile realizate în Republica Moldova atestă că marea majoritate a celor care fumează, au început această practică până la vârsta de 18 ani. Dintre elevii care au fumat vreo dată în Republica Moldova, 49,2% au început fumatul până la vârsta de 10 ani (54,1% - băieţi şi 40,5% fete). Acestea sunt statisticile, în condițiile în care statul și-a asumat să respecte dreptul cetățenilor său la sănătate.
„Conform Constituției RM copiii au dreptul la ocrotire specială și de un regim special de asistență în realizarea drepturilor lor (art.50 din Constituție). De asemenea, orice activități care le-ar dăuna sănătății sau care le-ar pune în primejdie dezvoltarea normală sunt interzise. Art.36 din Constituție garantează dreptul tuturor la ocrotirea sănătății. Prin urmare, Constituția stabilește regimuri speciale de protecție a drepturilor pentru copii și dreptul tuturor la ocrotirea sănătății”.
În Republica Moldova este îngrijorătoare răspândirea fumatului și a altor forme de consum al tutunului în rândul copiilor și adolescenților, în special la vârste din ce în ce mai mici.
Dintre cei puțin peste 3,5 milioane de locuitori ai Moldovei, se estimează că în fiecare an, peste 5.500 de persoane decedează prematur din cauza bolilor cauzate de tutun, iar mai mult de 4.000 de copii (cu vârste cuprinse între 10-14 ani) și 701.000 de adulți (cu vârsta peste 15 ani) continuă să utilizeze tutunul în fiecare zi. De asemenea, costul economic al fumatului în Moldova este de 3.353 000.000. lei, acestea includ costurile directe legate de cheltuielile de asistență medicală și de costurile indirecte legate de productivitatea pierdută datorită mortalității și morbidității precoce.
Tag: lobby industria tutunului
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
30 decembrie, 2019, 01:56
30 decembrie, 2016, 13:35
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %