Directorul Agenției Medicamentului a fost din nou schimbat. Cine îl va înlocui pe Eremei Priseajniuc
Silvia Rotaru
11 noiembrie, 2020, 18:00
Vizualizări: 4803
Guvernul l-a demis astăzi pe Eremei Priseajniuc, directorul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), la doar 5 luni de când l-a numit în această funcție. În locul acestuia a fost numită din nou Silvia Cibotari, care s-a aflat în fotoliu înainte de Priseajniuc. Rocada are loc după ce Partidul Democrat a anunțat că își retrage toți miniștrii din Guvernul Chicu.
Amintim că în
momentul în care a format coaliție parlamentară cu Partidul Socialiștilor, PD a
negociat și anumite funcții, inclusiv pe cea de director al AMDM și CNAM.
Este al treia oară
într-un singur an când la Agenție se schimbă conducătorul. În general, în
ultimii doi ani, instituția a cunoscut 4 directori – Vladislav Zara, numit de
Guvernul Filip, Zinaida Bezverhni – numită de Guvernul Sandu, Silvia Cibotari,
numită de Guvernul Chicu și Eremei Priseajniuc, de asemenea numit în funcție de
Guvernul Chicu.
Anterior, Silvia Cibotari
a fost directoare a Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, în
perioada decembrie 2019-iunie 2020, după ce fosta directoare Zinaida Bezverhni a
fost nevoită să plece din cauza schimbării de Guverne.
Silvia Cibotari este
unul dintre cei mai longevivi angajați ai Agenției Medicamentului, activând în
instituție de peste 25 de ani. O lungă perioadă de timp, ea a deținut funcția
de vice-director, iar în 2016 a intentat un proces împotriva Ministerului
Sănătății, pe vremea ex-ministrei Ruxandei Glavan, pentru că a fost sancționată
fără motiv, intimidată și obligată să plece din funcția de vice-director și din
instituție. În decembrie 2018, Silvia Cibotari a câștigat procesul și și-a
demonstrat nevinovăția.
Eremei Priseajniuc nu
este membru de partid, dar a fost consilier al fostului premier democrat Pavel
Filip. Ulterior, a fost angajat în cadrul Parlamentului, în Cabinetul
președintelui fracțiunii Partidului Democrat. De asemenea, Priseajniuc a fost
consilier principal de stat al fostului premier liberal-democrat Vlad Filat,
dar și consilier responsabil de domeniul ocrotirii sănătății și dezvoltării
sociale în cabinetul lui Iurie Leancă.
Deocamdată, rămâne în
funcția de director al CNAM Valentina Buliga, ea fiind membră PD.
Tag: silvia cibotari, amed, director, eremei priseajniuc
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
16 decembrie, 2016, 16:21
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
