Vaccinul care nu produce ură

Sursa Foto: Arhivă personală

Irina Papuc

25 septembrie, 2021, 10:20

Vizualizări: 13431

La începutul pandemiei COVID-19, pe când eram izolați de lume într-un lockdown de dimensiuni fără precedent, forțați să înțelegem și să acceptăm libertatea (?) altfel, mulți dintre noi au afirmat cu credință că pandemia ne-a schimbat. Că ne-a făcut mai buni, că ne-a ajutat să descoperim adevărata libertate, că ne-a făcut mai empatici, că înțelegem moartea altfel și apreciem adevărații eroi.

NOTĂ: Acest text a fost publicat inițial pe platforma Mediaforum.

Dar când aproape ne recâștigam libertatea cea de odinioară, când normalitatea cea cu care ne-am obișnuit atât de mult era atât de aproape datorită vaccinurilor, s-a produs inevitabilul: ura dintre noi. Dintre noi și ei. Dintre noi, cei științific informați, cu decizii asumate, cei care cred în date și știu să le interpreteze, gata de back to normal, și ei - nevaccinații: fricoși, încorsetați în frici și teorii conspiraționale deopotrivă demonice, înfiorătoare și chiar teribil de amuzante. Am devenit noi versus ei: „Ei sunt cei care ne fură dreptul la normalitate”.

Așa sună un titlu din The Washington Post: „Vaccinated people are ready for normalcy — and angry at the unvaccinated getting in their way” (traducere - Oamenii vaccinați sunt pregătiți pentru normalitate, dar sunt supărați de faptul că persoanele nevaccinate le stau în cale). Stacey Graves, în vârstă de 64 de ani, este personajul principal al articolului. Este vaccinată cu ambele doze, este în grupul de risc pentru Covid-19 sever, iar de aici pornește anxietatea. Ea a făcut tot ce i-au cerut autoritățile pentru ca pandemia să fie oprită. Alții nu au făcut-o și astfel recâștigarea libertății promise s-a anulat. Autorul îl citează și pe guvernatorul statului Alabama, Kay Ivey, care spune așa: „Este timpul să începem să dăm vina pe oamenii nevaccinați, nu pe cei obișnuiți. Oamenii nevaccinați ne dezamăgesc”.

Titluri de acest fel sunt nenumărate - atât în presa locală, cât și în cea străină, dar nu vreau să mă concentrez pe ele. Eu înțeleg foarte bine că un articol jurnalistic legitimează, dacă nu chiar impulsionează ura dintre vaccinați și sceptici. Și nu, presa nu are acest rol. În continuare voi aduce argumente despre care cred eu că este rolul jurnalistului în timpul unui eveniment de sănătate publică cu grad ridicat de risc. Și îmi asum când spun că tendința de a aborda cu sarcasm și ură poziția lor, va genera drept răspuns exact același lucru - ură și nimic mai mult. Așadar, unde greșesc jurnaliștii și formatorii de opinie și ce e de făcut cu nevaccinații până la urmă?

1. Vă aduceți aminte la începutul pandemiei când românii nu înțelegeau de ce era nevoie de lockdown, restrângerea libertății de mișcare, stoparea businessului în timp ce în Suedia nu erau mai nimic din toate astea? Iar noi, cei din Republica Moldova, nu înțelegeam ce fac balticii de numărul de infectări nu urcă atât de terifiant? Eu mi le aduc aminte bine pe ambele, iar pentru presa din România am pregătit și o analiză despre diferențele de gestionare a pandemiei dintre România și alte state europene. Răspunsul e scurt: în Suedia oamenii au încredere în autorități, iar folkvett, ceea ce numesc suedezii bunele maniere, sunt aplicate indiferent dacă cineva le-ar cere acest lucru sau nu. Și apoi, obosiți de izolare și furioși că la alții se poate, iar la ei nu, românii au uitat că Suedia are unul dintre cele mai puternice sisteme de sănătate din lume. Cheltuielile pentru sănătate, ca pondere din PIB, sunt mai mari (11%) decât media europeană de 9,8%. Cheltuielile pentru sănătate pe cap de locuitor s-au cifrat în 2017 la 3.872 euro, comparativ cu media UE de 2.884 euro. România a alocat pentru sănătate doar 1.029 euro pe cap de locuitor. Știți cât alocă Republica Moldova? 135 de euro. Și din această sumă infimă o parte se duc pe pliante și tot felul de broșuri care ajung la gunoi înainte să fie citite. Dacă vă întrebați ce are cheltuielile cu vaccinarea, vă răspund - încrederea în medicină și în educație.

2. Înainte de pandemie, peste 200 de localități rurale din Republica Moldova nu aveau medic de familie. Deloc. În multe localități, care nu intră în această statistică, există medic de familie, dar el vine numai două zile pe săptămână, pentru că este responsabil de trei sau cinci sate. Acum imaginați-vă cum este să fii privat de toate privilegiile saltului tehnologic și descoperirilor medicale din secolul al XIX-lea într-un sat rupt de lume. Cum vă imaginați să înțeleagă mai întâi și apoi să accepte un om de la țară rațiunile vaccinului ARNm, când el își pune frunze de brusture atunci când nu mai poate de picioare, culege o frunză de pătlagină ca să pună pe rana deschisă, pentru dureri în piept pune comprese cu untură, iar când copilul are febră este înfofolit cu plăpumi și scăldat în oțet? Omul de la țară, în pofida sarcasmului nostru citadin, nu e prost. El a fost lăsat să se descurce de unul singur. Statului nu i-a păsat de el până acum. Și dacă e să admitem că vreo guvernare a și vrut să facă schimbarea, ea nu s-a produs. Omul tot singur cu frunzele de brustrure a rămas. Dacă voi ați reușit să vă dați copiii la ASEM, la juridică sau la vreo academie de administrare publică, să stiți că dintre Dumneavoastră și omul de la țară nu e nicio diferență, decât cea a oportunităților la timpul potrivit. Noi n-am știut ce e războiul, foamea și exproprierea. Și acum omul se întreabă pe bună dreptate – acum de ce eu am devenit important pentru autorități? De ce ele își bat capul că aș putea muri de un virus, dar m-ați lăsat singur când un AVC mi-a paralizat jumătate de corp, când am rămas fără un picior de la diabetul netratat, când nu mai văd și când n-am ce să mănânc? Vă amintiți când un adolescent de 16 ani a murit fiind tratat de bunica lui de râie? Asta e realitatea de pe teren, nu din Facebook. Lecția e una – oamenii vor accepta mesajele de la Chișinău și știința numai atunci când vor simți că de ei le pasă. Că ei sunt ascultați, nu abandonați.

3. Revin la finanțare, dar puțin dintr-o altă perspectivă. În Republica Moldova cheltuielile pentru promovarea modului sănătos de viață pe cap de locuitor au ajuns în 2020 la 7 lei și 41 de bani. Dacă vă întrebați de ce oamenii nu sunt complianți la tratamente, de ce nu cred în medici, de ce refuză noile tehnologii, păi iată răspunsul. Anume de asta. Ce fel de promovare putem face cu 7 lei? Este jenant și dezamăgitor. Este un eșec al tuturor guvernelor din 1991 încoace. Veți vedea, dacă veți analiza datele, cu cât a fost finanțat în ultimii 10 ani domeniul sănătății publice. ANSP nu dispune, cel puțin în mod public, de o statistică care să ne arate câți din banii finanțați sunt cheltuiți pentru programe de educație a sănătății publice. Astfel de date publice nu există. Republica Moldova este un stat relativ tânăr, ceea ce are avantaje și dezavantaje. Cu finanțare și campanii corecte, autoritățile puteau ajunge cu ușurință în toate colțurile acestei țărișoare mici ca să le povestească oamenilor despre hipertensiune, obezitate, cancer, gripă, rujeolă, contracepție și multe-multe altele. Îmi aduc aminte că la începutul activității mele de jurnalist, întrebam managerii de spitale de ce mor atât de mulți oameni de cancer. Răspunsul întotdeauna e același (și azi la fel) - oamenii se adresează târziu la medic, boala e avansată și nu se mai poate face nimic. Am rămas mulți ani cu impresia că oamenii sunt iresponsabili și needucați. Asta însă este jumătate de adevăr. De ce oamenii au rămas needucați? De ce autoritățile n-au investit în campanii de informare și conștientizare a riscurilor? De ce un stat conduce oameni needucați? De ce sistemul nu a câștigat încrederea oamenilor lor? Eu nu vreau ca alți jurnaliști să facă aceeași greșeală, iar pandemia COVID-19 este o perioadă cum nu se poate mai potrivită. Nu mai acuzați oamenii. Începeți să întrebați autoritățile ce au făcut ele pentru ca oamenii să fie mai educați și mai responsabili.

Cred că de cel puțin un deceniu vorbim că prevenția este cea mai bună investiție și totuși n-am făcut nimic. Calculele făcute în baza unor indicatori străini arată că ar trebui să avem o investiție de aproximativ 800 de lei pe cap de locuitor ca să vedem rezultate. Și dacă începem în acest an, vom vedea roadele acestei munci peste cel puțin 4 ani. O altă pandemie negreșit va veni. Întrebarea este nu când, dar ce facem noi diferit pentru ca oamenii să fie atunci mai informați și să ia decizii corecte?

4. Acum probabil că vă gândiți la faptul că oamenii nu pot fi educați cu forța. Dacă medicul le spune că fumatul și alcoolul e dăunător, dar efectul e zero, de ce l-am blama pe medic? Dacă omul vrea să-și distrugă creierul cu băutul în exces, plămânii - cu fum toxic de țigară, stomacul - cu mâncare proastă și, în final, viața - pentru că refuză un vaccin, de ce să ducem o bătălie din start pierdută? Și aici avem multe de discutat.

Republica Moldova nu a avut campanii veritabile de promovare a modului sănătos de viață și nicio campanie veritabilă de vaccinare. De ce? Nu doar imaginația ne lipsește, dar și informația de bază. Eu când fac un sport pentru cine îl fac? Noi am dedus absolut eronat că „antivaxxerii” și scepticii sunt cei de pe Facebook. Știți deja, acei care cred că vaccinul conține un cip, că vom putea fi administrați prin intermediul lui și a antenelor 5G ca și jucăriile cu telecomandă, că niște oameni bogați vor să ne extermineze și vor face totul ca să-și ducă planul până la capăt. Dar asta este fundamental greșit. Masa critică nu e asta, cel puțin intuitiv spun asta, pentru că nimeni n-a făcut sondaje să afle fricile adevărate ale moldovenilor legate de vaccinuri, de toate nu doar de cele anti-Covid. Fricile legate de vaccin ale oamenilor în vârstă sunt diferite de cele ale tinerilor, la fel cum sunt diferite și fricile femeilor cu copii. Noi am scos oamenii de elită cu totul din această ecuație. În România am avut ocazia să vorbesc cu niște oameni de afaceri. Unul dintre ei administrează afacerile unei gigantice companii în Europa Centrală și de Est. Și el nu credea în vaccinuri. Se potrivește profilul lui cu cel al omului îngust format de pe Facebook? Nu. Este el oare singurul din mediul de business care crede așa? Nu, doar că ei nu stau să țipe despre asta pe Facebook. Și atunci cum facem ca să ne adresăm tuturor, astfel ca să spulberăm fricile lor care sunt diferite și pornesc din argumente diferite? Prin campanii corecte. Ce e o campanie corectă?

Haideți să vedem mai întâi ce este o campanie greșită. Guvernul României a pornit deja de câteva luni o campanie cu spoturi audio și video despre „ce conține vaccinul”. Nu cred că n-ați auzit-o niciodată. Este acel tip de spot care exploatează rezerva emoțională a omului. Voci calde, mieroase ne spun că vaccinul conține „miros de cretă”, de „țară-țară, vrem ostași”, de „miros de catedră”, conține „după-amiezi la bunici”, mai conține „aerporturi pline” și multe-multe altele. În timp ce apelul la emoții nu este neapărat de taxat, ar fi ajutat mult să le spunem oamenilor cu adevărat ce conțin vaccinurile. Este teribil de greu și nu am acum în cap scenariul unui spot reușit. Dar e important să facem lucrurile care contează, nu pe cele ușoare. Dacă e să fim sincer, câți dintre voi ați intrat pe site-ul EMA (Agenția Europeană a Medicamentului) și ați verificat componența tuturor vaccinurilor aprobate pentru Covid? Cine știe, va înțelege că e teribil de greu să te faci înțeles și apoi credibil, dar dacă nu facem asta rămânem în punctul zero. O altă campanie foarte taxată în România este legată de un spot în care mamele sunt încurajate să-și vaccineze copiii anti-Covid pentru a-i proteja. A fost o idee nereușită, iar în final societatea s-a divizitat și mai mult, iar ura dintre vaccinați și nevaccinați s-a adâncit și mai mult.

Ceea ce mă bucură enorm este că în România se discută mult mai matur despre cum putem crește ratele de vaccinare prin campanii corecte. Și România este o țară în care oamenii nu înțeleg știința, le este greu să o accepte și cad ușor în plasa scenariilor apocaliptice despre exterminare. Și aici se înțelege clar că România nu se va schimba peste noapte. Nu există așa ceva. Totul se construiește cu ani buni de muncă. Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, profesorul în psihologie clinică și psihoterapie Daniel David propunea o strategie interesantă de convingere a oamenilor să se vaccineze. Daniel David confirmă îngrijorarea că autoritățile pregătesc campanii de informare fără să știe pentru cine le pregătesc și propune analiza psihosocială a categoriilor care nu sunt încă gata să accepte vaccinarea. Este o abordare probabil costisitoare, dar realistă și asta demonstrează că România își vede greșelile și ar putea să le corecteze.

După un text atât de lung, închei pe scurt așa și vă întreb ce părere aveți despre următoarele soluții:

- Încercați să nu generați ură atunci când pregătiți materialele jurnalistice despre oameni nevaccinați. Ci mai degrabă gândiți-vă la ce puteți face pentru a-i informa credibil, corect și astfel încât să-i determinați nu să fugă la vaccin, dar măcar să înceapă să gândească.

- Jurnaliștii nu sunt prietenii guvernelor, oricare ar fi acestea. În loc să acuzați oamenii că refuză vaccinurile, întrebați autoritățile câți bani au alocat pentru campanii de informare și cum au influențat comportamentele oamenilor acele campanii. Responsabilizați întâi autoritățile, apoi oamenii.

VIDEO/ Țara în care nu există greșeli medicale

Încă un guvern care a eșuat în Sănătate. Punct și de la capăt...

De ce medicii și pacienții au ajuns să se urască atât de mult?

Tag: vaccin covid educatie sanatate publica irina papuc

Categoria: Editoriale

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.