Spitalele din Ucraina fac față cu greu bombardamentelor rusești. Mai multe instituții sunt avariate sau chiar distruse, iar un medic renumit a fost ucis
Silvia Rotaru
03 martie, 2022, 14:25
Vizualizări: 3649
În Ucraina bombardamentele rusești nu contenesc a opta zi consecutiv. Ținta agresorilor sunt inclusiv școlile, grădinițele, spitalele și chiar maternitățile, care s-au mutat în subsolurile clădirilor. Medicii încearcă să facă față cum pot. Sănătate INFO a făcut o radiografie a distrugerilor și victimelor printre pacienți și specialiști medicali, provocate de război.
Ieri, 2 martie, ținta
atacurilor a fost maternitatea din Mariupol.
„Maternitatea a fost
avariată de armele fasciștilor ruși. Dar medicii noștri lucrează în continuare
cu curaj: Primim nașteri, operăm, tratăm! Și așa va continua, orice ar fi! Ieri s-au
născut trei copii! Viața continuă!” Rușii nu sunt oameni, luați-vă labele
departe de orașul nostru!”, se arată într-un mesaj al serviciului de presă al consiliului municipal Mariupol.
Și în Jytomyr,
pacienții dintr-un spital bombardat au fost transferați într-o altă clădire,
iar o parte într-o unitate medicală. Acest lucru a fost anunțat de primarul
orașului Jytomyr, Serghei Sukhomlin.
„A avut loc și un atac cu bombă asupra Institutului de Radioelectronică. Două bombe au lovit nu institutul, ci clădirile rezidențiale”, a spus primarul. Potrivit acestuia, în clădirea cu șase etaje a spitalului nu există ferestre sau uși. Dimineața oamenii au ieșit și au lipit geamurile cu folie.
„Cred că azi sau
mâine punem geamuri și spitalul va funcționa. Pacienții au fost transferați
într-o altă aripă a instituției. Unii dintre ei vor fi duși la un alt spital
orășenesc”, a asigurat Sukhomlin.
Și o parte a Centrului perinatal din Jytomyr a fost avariat în timpul atacului aerian rusesc. Acest
lucru a fost anunțat de președintele Consiliului regional din Jytomyr,
Volodymyr Fedorenko.
„Din fericire, toți
copiii, mamele, femeile însărcinate sunt în viață și nu au avut de suferit”, a
spus președintele consiliului regional. Potrivit acestuia, toți cei care au
fost în departament se află acum într-un adăpost anti-bombă și vor rămâne acolo
peste noapte.
La Cernihiv, două
rachete au lovit clădirea spitalului regional. Despre acest lucru a vorbit
pentru unian,net responsabilii din cadrul Departamentului de sănătate al
Administrației Regionale de Stat Cernihiv.
Potrivit șefului
secției, Serghei Pivovar, clădirea spitalului a fost distrusă.
„Există distrugeri,
se precizează informații despre morți”, a spus el.
În regiunea Kiev,
armata rusă a împușcat în mașina unui medic care transporta un nepot rănit. Medicul
anestezist al Centrului Medical Științific și Practic de Cardiologie Pediatrică
și Chirurgie Cardiacă - Marina Kalabina a murit.
Ministrul Sănătății
al Ucrainei, Viktor Liașko, a anunțat despre această tragedie pe pagina
oficială de Facebook.
El a menționat că Marina Kalabina a fost medic anestezist la Centrul Medical Științific și Practic de Cardiologie Pediatrică și Chirurgie Cardiacă și a fost un specialist dat „de la Dumnezeu”.
„În mașina ei s-a
tras, când își ducea nepotul rănit la spital din satul Kukhari din regiunea
Kiev”, scrie Liașko.
„Dimineață, am făcut
apel la medicii ruși să condamne acțiunile tiranului, să iasă în piețe și să
ceară oprirea războiului”, a mai scris ministrul ucrainean al Sănătății.
Vom preciza că peste
6.000 de medici ruși au semnat o scrisoare deschisă în care îi cer
președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, încetarea războiului în Ucraina.
Tag: razboi ucraina, spitale ucraina, maternitati ucrina, medic mort
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
26 decembrie, 2018, 15:31
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %