În războiul din Ucraina ar putea fi folosite arme chimice sau biologice? Explicăm ce sunt aceste arme de distrugere în masă, folosite în trecut în războaie, deși sunt interzise

Sursa Foto: Getty Images/imagine simbol

Irina Papuc

28 martie, 2022, 12:53

Vizualizări: 3212

Un război în Europa în secolul XXI părea un scenariu neverosimil. De mai bine de o lună însă țara vecină este atacată de armata rusă, iar temerile organizațiilor internaționale sunt că Rusia nu se va opri la atacurile terestre și aviatice. Deocamdată nu există dovezi că Rusia stochează arme chimice și biologice în Ucraina sau că intenționează să le folosească.

De cealaltă parte, Rusia a acuzat Ucraina că deține laboratoare secrete pentru producerea armelor biologice, dar acest lucru nu a fost confirmat până acum. Cert este că producerea armelor chimice și biologice costă mai puțin decât producerea unei arme nucleare, iar istoria ne arată că astfel de arme au fost folosite în războaie și chiar au generat rezultate decisive. În acest articol explicăm ce sunt armele chimice de război și prin ce sunt diferite de armele biologice. Explicăm, de asemenea, unde și când au fost folosite acestea, deși sunt interzise la nivel internațional prin convenții la care au aderat aproape toate națiunile, inclusiv cele care sunt suspectate că mai dețin pe teritoriul lor arme de război interzise.

Ce sunt armele chimice?

Armele chimice sunt orice fel de muniție care include toxine sau substanțe chimice care atacă modul de funcționare al organismului. Există diferite categorii de arme chimice. Agenții de sufocare precum fosgenul atacă plămânii și sistemul respirator, determinând victima să se înece în secrețiile plămânilor. Există agenți blister, cum ar fi gazul muștar, care arde pielea și orbește oamenii.

Cea mai letală categorie o reprezintă agenții nervoși, care interferează cu mesajele creierului către mușchii corpului. O mică picătură e suficientă să omoare un om. Mai puțin de 0,5 mg de agent nervos VX, de exemplu, este suficient pentru a ucide un adult, scrie BBC. Toți acești agenți chimici pot fi folosiți în război în obuze de artilerie, bombe și rachete. Dar toate sunt strict interzise de Convenția privind armele chimice din 1997, semnată de marea majoritate a națiunilor, inclusiv de Rusia. Organismul de supraveghere global al armelor chimice se află la Haga, Olanda, și se numește Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice.

Armele chimice au fost folosite în războaie în trecut - în Primul Război Mondial, în războiul Iran-Irak din anii 1980 și, mai recent, de guvernul sirian împotriva forțelor rebele. Rusia spune că și-a distrus ultimul stoc de arme chimice în 2017, dar de atunci au avut loc cel puțin două atacuri chimice puse pe seama Moscovei, mai scrie BBC.

Primul a fost atacul din 2018 asupra ofițerului dezertor al KGB, Serghei Skripal, acesta fiind otrăvit împreună cu fiica sa cu agentul nervos Novichok. Rusia a negat că ar fi fost implicată în vreun fel. În august 2020, proeminentul activist rus al opoziției, Alexei Navalny, a fost și el otrăvit cu Novichok, dar a reușit să supraviețuiască fiind tratat de medicii germani.

flickr.com/New York National Guard

Ce sunt armele biologice?

Armele biologice răspândesc organisme cauzatoare de boli sau toxine pentru a dăuna sau ucide oameni, animale sau plante. Armele biologice pot fi folosite pentru asasinate politice, pentru infectarea animalelor sau a produselor agricole pentru a provoca penurie de alimente, pierderi economice, pentru declanșarea unor catastrofe ecologice și pentru introducerea bolilor și fricii în rândul oamenilor. Este definiția formulată de Oficiul ONU pentru dezarmare.

Armele biologice constau, în general, din două părți – un agent înarmat și un mecanism de livrare.

Aproape orice organism cauzator de boli (cum ar fi bacterii, virusuri, ciuperci, prioni sau rickettsiae) sau toxine (otrăvuri derivate de la animale, plante sau microorganisme, sau substanțe similare produse sintetic) pot fi utilizate ca arme biologice. Agenții pot fi îmbunătățiți comparativ cu starea lor naturală, astfel devenind mai potriviți pentru producția în masă, depozitarea și diseminarea lor în calitate de arme. Programele istorice de arme biologice au inclus eforturi de producere a: aflatoxinei; antraxului; toxinei botulinice; febrei aftoase; a morvei; ciumei; febrei Q; a ricinului; febrei petetă a Munților Stâncoși; variolei, tularemiei etc.

Sistemele de livrare a armelor biologice pot lua o varietate de forme. Programele anterioare au implicat construirea de rachete, bombe, grenade de mână și rachete pentru a livra arme biologice. O serie de programe au conceput, de asemenea, rezervoare de pulverizare pentru a fi montate pe avioane, mașini, camioane și bărci. Au fost, de asemenea, documentate eforturi pentru a dezvolta dispozitive de livrare pentru operațiuni de asasinate, inclusiv o varietate de spray-uri, perii și sisteme de injecție, precum și mijloace de contaminare a alimentelor și a îmbrăcămintei, mai menționează Oficiul ONU pentru dezarmare.

Pe lângă preocupările că armele biologice ar putea fi dezvoltate sau utilizate de către state, progresele tehnologice recente ar putea crește probabilitatea ca aceste arme să fie achiziționate sau produse de actori nestatali, inclusiv persoane fizice sau organizații teroriste.

Potrivit BBC, Rusia, când făcea parte din Uniunea Sovietică, controla un program cu adevărat masiv de arme biologice, condus de o agenție numită Biopreparat. În această structură erau angajați peste 70.000 de oameni. După sfârșitul Războiului Rece, s-a descoperit că sovieticii produceau antrax, variola și alte boli, acestea fiind testate pe maimuțe vii pe o insulă din sudul Rusiei.

Armele biologice în istorie

Una dintre primele utilizări înregistrate ale armelor biologice a avut loc în 1347, când se spune că forțele mongole au catapultat corpuri infestate de ciumă peste ziduri în portul Caffa de la Marea Neagră (acum Feodosiya, Ucraina), la acea vreme un centru comercial genovez în peninsula Crimeea. Unii istorici cred că navele din orașul asediat s-au întors în Italia cu ciumă, declanșând pandemia care a cuprins Europa în următorii patru ani și a ucis aproximativ 25 de milioane de oameni (aproximativ o treime din populație).

În 1710, o armată rusă care lupta cu forțele suedeze baricadate în Reval (acum Tallinn, Estonia) a aruncat și ea cadavre infestate de ciumă peste zidurile orașului. În 1763, trupele britanice asediate la Fort Pitt (acum Pittsburgh) în timpul Rebeliunii lui Pontiac au transmis indienilor pături infectate cu virusul variolei, provocând o epidemie devastatoare în rândurile lor.

Armele biologice în războaiele mondiale

În timpul Primului Război Mondial (1914-1918) Germania a inițiat un program clandestin de infestare a cailor și vitelor deținute de armatele aliate atât pe frontul de vest, cât și pe cel de est. S-a raportat că a fost utilizat agentul infecțios pentru morvă. Au mai existat încercări de a introduce ciuma în Sankt-Petersburg. Ororile Primului Război Mondial au făcut ca majoritatea țărilor să semneze Protocolul de la Geneva din 1925 care interzice folosirea armelor biologice și chimice în război. Cu toate acestea, Japonia, una dintre părțile semnatare ale protocolului, sa angajat într-un program masiv și clandestin de cercetare, dezvoltare, producție a armelor biologice și a încălcat interdicția tratatului atunci când a folosit arme biologice împotriva forțelor aliate din China între 1937 și 1945. Japonezii nu numai că au folosit arme biologice în China, dar au experimentat și au ucis peste 3.000 de subiecți umani (inclusiv prizonierii de război aliați) în teste cu agenți de război biologic și diferite mecanisme de livrare a armelor biologice, scrie Britannica.com. Japonezii au experimentat cu agenți infecțioși pentru ciuma bubonică, antrax, tifos, variolă, febră galbenă, tularemie, hepatită, holeră, gangrenă gazoasă și morvă, printre altele.

Deși nu există dovezi documentate ale vreunei alte utilizări a armelor biologice în al Doilea Război Mondial, ambele părți au avut programe active de cercetare și dezvoltare (R&D). Regatul Unit, Germania și Uniunea Sovietică au avut programe similare de cercetare și dezvoltare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar s-a dovedit că numai Japonia a folosit astfel de arme în război.

Armele biologice în Războiul Rece

În epoca Războiului Rece, care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial, atât Uniunea Sovietică, cât și Statele Unite, precum și aliații lor s-au angajat în programe de cercetare, dezvoltare și producție de arme biologice. Aceste programe urmau prin lege să fie oprite și desființate odată cu semnarea Convenției privind armele biologice în 1972 și la intrarea în vigoare a tratatului în 1975. După dispariția Uniunii Sovietice în 1991 și împărțirea sa ulterioară în 15 state independente, președintele rus Boris Elțin a confirmat că Uniunea Sovietică a încălcat Convenția și s-a angajat să pună capăt a ceea ce a mai rămas din vechiul program sovietic de arme biologice. Cu toate acestea, a rămas o altă problemă – cea a potențialului transfer de informații, de asistență tehnică, de echipamente de producție, materiale și chiar arme biologice finite către state și grupuri din afara granițelor fostei Uniuni Sovietice. Statele Unite și fostele republici sovietice s-au angajat să lucreze împreună pentru a limita răspândirea capabilităților de război biologic. În cele din urmă, din cele peste 190 de membre ale Națiunilor Unite, doar câteva sunt suspectate că ar avea programe de arme biologice în desfășurare. Cu toate acestea, astfel de programe pot fi ușor ascunse și deghizate în unități de producție de vaccin sau în centre de producție farmaceutice. Producția armelor biologice nu este atât de scumpă precum fabricarea armelor nucleare, mai ales că o armă biologică letală ar putea fi totuși arma strategică care ar câștiga un război. Această perspectivă a avantajului militar ar putea tenta unele regimuri să facă rost de astfel de arme, deși poate în mod clandestin, mai scrie Britannica.

De asemenea, armele biologice au fost folosite în câteva cazuri în trecut de către organizațiile teroriste.

Folosirea armelor chimice în istorie

Armele chimice au fost folosite de-a lungul veacurilor pentru a slăbi sau înlătura inamicul. Potrivit Science History Institute, în anul 600 î.Hr armata atenienă a otrăvit apa de consum a orașului asediat Kirrha, iar în anul 479 î.Hr forțele peloponeziene au folosit vapori de sulf împotriva orașului Plataea. În august 1914, în timpul Primului Război Mondial, francezii au lansat grenade cu gaz lacrimogen, dezvoltate pentru prima dată în 1912 pentru uzul poliției. În același război, forțele germane au tras obuze care conțineau clorosulfat de dianizidină, un iritant pulmonar, asupra armatei britanice de la Neuve-Chapelle. Britanicii nu au știut că au fost supuși unui atac chimic. În iarna anului 1915 germanii au tras 18.000 de obuze umplute cu bromură de xilil iritant asupra trupelor ruse de la Bolinow, însă rușii au rămas nevătămați pentru că frigul extrem a împiedicat vaporizarea lichidului.

Pe 12 iulie 1917 gazul muștar a fost folosit pentru prima dată de forțele germane, provocând peste 2.000 de victime. În primele trei săptămâni de utilizare a gazului muștar, victimele Aliaților sunt egale cu pierderile din anul precedent din cauza armelor chimice. Ulterior, și Aliații vor începe să folosească gazul muștar împotriva trupelor germane. Mult mai târzi – între 1963 și 1967- gazul muștar a fost folosit și de către Egupt în Yemen pentru a sprijini o lovitură de stat împotriva monarhiei yemenite. Potrivit unor estimări, Primul Război Mondial s-a încheiat cu 1,3 milioane de victime.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, gazele otrăvitoare sunt folosite în lagărele de concentrare naziste pentru a ucide civili, precum și de către armata japoneză în Asia. Agenții nervoși sunt stocați de naziști, dar armele chimice nu sunt folosite pe câmpurile de luptă europene. Între anii 1961–1971 Statele Unite au folosit napalm și erbicidul „Agent Orange” în timpul războiului din Vietnam, stârnind proteste naționale și internaționale.

În timpul războiului Iran-Irak, Irakul a folosit arme chimice, inclusiv tabun, împotriva Iranului și a minorității kurde din Irak. Experții Națiunilor Unite au confirmat utilizarea de către Irak a armelor chimice. În anul 1993 a fost semnată Convenția privind armele chimice. Începând cu 1997, acordul de dezarmare interzice dezvoltarea, producerea, stocarea și utilizarea armelor chimice. Totuși, aceasta nu a oprit utilizarea armelor chimice în războaie. Armata siriană a folosit în anunl 2013 gaz sarin împotriva civililor în timpul războiului civil sirian. Guvernul lui Bashar al-Assad a renunțat la arsenalul său de arme chimice după amenințările cu lovituri aeriene ale SUA.

Societatea Spitalelor din Germania - spitalele vor avea de suferit ca urmare a crizei de gaze naturale. Producția de consumabile, curățenia, alimentația pacienților, aspecte sensibile

Focarele de poliovirus s-au triplat în timpul Covid-19. De ce poliomielita revine

Autoritățile din Mariupol avertizează asupra pericolului de epidemii, din cauza lipsei apei și canalizării, dar și a cadavrelor neadunate

Tag: arme chimice biologice razboi ucraina rusia istorie

Categoria: Știri Externe

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.