Se caută directori la un spital municipal și unul republican. Cine sunt actualii și cu ce averi pleacă din funcții
Silvia Rotaru
01 iulie, 2022, 17:13
Vizualizări: 4949
Ministerul Sănătății a anunțat concurs pentru funcția de director pentru Spitalul Clinic Municipal Nr.4 și Spitalul Republican Bălți. Doritorii pot depune dosarele până pe 18 și, respectiv 20 iulie.
Spitalul Clinic
Municipal nr. 4 este unul dintre cele mai vechi spitale din Moldova, datând din
anul 1895. În anul 2010, instituția a fost reorganizată. Spitalul are acum 3
secţii: două secţii de îngrijiri geriatrice şi una de îngrijiri paliative. În
prezent, Spitalul Nr. 4 este prima instituţie municipală şi republicană care
acordă îngrijiri medicale bătrânilor de peste 65 de ani şi persoanelor
imobilizate la pat în urma unor maladii fatale.
Valeriu Cernețchi ar fi câștigat concursul de director pentru Spitalul
Clinic Municipal Nr.4 în anul 2016, anterior, până în anul 2011 el a mai condus
instituția. Tot în 2016, fostul primar al Capitalei – Dorin Chirtoacă l-ar fi
suspendat din funcție, din mai multe motive.
„În acel moment,
domnul Cernețchi a fost eliberat din funcție, deoarece în urma unei hotărâri
irevocabile a Curții Supreme de Justiție, doamna Diana Noroc (n.r. directorul
spitalului care a activat până la numirea lui Valeriu Cernețchi) a fost repusă
în funcție. De altfel, Valeriu Cernețchi este debitor către Spitalul Clinic
Municipal nr.4. El are o datorie de 350.000 de lei. Acesta ar fi primul motiv
pentru care el nu ar trebui să fie numit în funcție. Al doilea motiv ar fi că
dumnealui are și un dosar penal intentat de către CNA. Al treilea motiv este că
a fost atacat în judecată concursul Ministerului Sănătății, pe care Cernețchi
l-a câștigat anul trecut, pe motiv că ar fi fost organizat ilegal. După părerea
mea, instanța nu putea emite o astfel de hotărâre până nu erau clarificate
aceste trei aspecte”, declara în 2017 pentru Sănătate INFO, fostul șef al
Direcției Sănătate al Primăriei, Mihai Moldovanu.
Cu toate acestea,
Valeriu Cernețchi și-a păstrat funcția până astăzi. Pe numele lui a fost
inițiat de către Autoritatea Națională de Integritate un control la începutul
anului 2021 prin care se indica că acesta ar fi încălcat regimul juridic al
conflictelor de interese, prin emiterea/semnarea în calitate de director al
contractului individual de muncă în privința economistei șefe din cadrul
aceleiași instituții, care se presupunea că ar fi concubina acestuia și cu care
ar avea un copil.
Totuși, inspectorul de integritate al ANI a încetat controlul privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, întrucât nu s-a demonstrat că șefa economistă a spitalului ar fi concubina acestuia, însă s-a adeverit că cei doi au un copil împreună.
Potrivit declarației de avere pentru anul 2021, Valeriu Cernețchi a avut un salariu de 445.842 de
lei. Soția acestuia, care este angajată în cadrul Universității de Stat de
Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu a avut un salariu aproape dublu 0
716.124 de lei. De asemenea, Valeriu Cernețchi mai declară în proprietate două
averi imobiliare dobândite în anul 2007, una de 14,2 m2 în valoare de 82.230 de
lei și alta de 22,6 m2 în valoare de 134.920 de mii de lei. Acesta mai are în
proprietate 3 apartamente: unul cumpărat în anul 1997 de 63 m2 în valoare de
363.387 de lei, altul cumpărat în anul 2007 de 99,3 m2 în valoare de 657.561 de
lei și al treilea cumpărat în anul 2008 de 123 m2, în valoare de 724.320 de
lei.
Acesta mai deține în proprietate 3 camioane: cumpărate în anii 1998, 2003 și 2006, în valoare de câte 60 de mii și unul de 80 de mii de lei. De asemenea, acesta mai deține 2 remorci, cumpărate în anul 2006 în valoare de 20 de mii de lei fiecare, dar și un automobil de marca Mercedes fabricat și cumpărat în anul 1991 în valoare de 70 de mii de lei.
Serghei Rotari este
director al Spitalului Republican Bălți din martie 2017, după ce timp de 14 ani
a fost șef al Agenției Teritoriale Nord al Companiei Naționale de Asigurări în
Medicină (CNAM). Acesta a declarat într-un interviu pentru Sănătate INFO că ar
fi preluat spitalul cu datorii de milioane de lei.
Și Serghei Rotari a
fost citat de către ANI anul trecut. Directorul Spitalului Clinic Republican
Bălți, Serghei Rotari și-ar fi dat sie însuși premii salariale în valoare de
peste 65 de mii de lei, în perioada 2018-2019. Autoritatea Națională de
Integritate a constatat printr-un act că managerul a încălcat regimul juridic
al conflictelor de interese. Conducătorul ar fi încasat peste 65 mii de lei, în
baza a șapte ordine de plată în care și-a acordat periodic premii bănești, care
au variat între 6 și 12.400 de lei. Rotari a recunoscut la acel moment că a
admis conflictul de interese prin faptul că nu a declarat și nu a soluționat
situația de conflict de interese, semnând în privința sa acte administrative.
Potrivit ultimei sale
declarații de avere depusă în anul 2022, Serghei Rotari a ridicat în anul 2021
un salariu din funcția de director de 535.907.74 de lei și o pensie de 188.304.57
de lei.
Rotari mai declară un teren extravilan cumpărat în anul 2020 de 0.3059 de hectare în valoare de 112 mii de lei, o casă de locuit construită în anul 2001 în valoare de 167.987 mii de lei și un apartament cumpărat în anul 2017 de 78,9 m2 în valoare de 718.573 mii de lei. De asemenea, acesta mai declară un automobil de marca Dacia Duster, fabricat în 2020 și cumpărat în anul 2021, în valoare de 16.380 de euro.
Nici Serghei Rotari
și nici Valeriu Cernețchi nu ne-au răspuns astăzi la telefon, pentru a ne spune
dacă vor mai depune dosarul la concurs sau nu.
Actele necesare pentru
concurs pot fi găsite AICI și AICI.
Tag: director, concurs, spitalul republican balti, spitalul municipal nr.4, valeriu cernetchi, serghei rotari
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
14 ianuarie, 2016, 13:01
Cele mai citite
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %